OVIDIU RAEŢCHI (PNL): "Agenţia de recuperare a prejudiciilor trebuie să funcţioneze în subordinea DNA"

Adina Lateş
Politică / 26 septembrie 2015

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi susţine că Agenţia de recuperare a prejudiciilor din dosarele penale "nu trebuie să funcţioneze în subordinea ANAF sau a ministerului Finanţelor, ci în subordinea DNA, instituţie care şi-a dovedit până acum eficienţa", potrivit unui comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

"Potrivit şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, suma care trebuie confiscată de ANAF din recuperarea prejudiciilor din dosarele penale este de 310 milioane de euro. De la începutul anului, la imense presiuni publice, s-a luat decizia înfiinţării unui departament, la nivelul ANAF, pe modelul Antifraudei, specializat doar pe recuperarea prejudiciilor. Ca multe alte proiecte ale guvernului Ponta, şi acesta a fost pus la sertar, cu speranţa că vom uita de el. Pentru că este evident că ANAF nu este preocupat de recuperarea prejudiciilor, ci de găsirea de scuze şi aruncarea responsabilităţii în curtea DNA, o soluţie pertinentă ar fi organizarea agenţiei de recuperare a prejudiciilor în subordinea instituţiei conduse de Laura Codruţa Kovesi, nu a ANAF", a declarat deputatul liberal.

Raeţchi a mai precizat în comunicat că "românii din Diaspora cer mai multă eficienţă în recuperarea banilor furaţi din dosarele penale", iar unul dintre acesţia i-a transmis un mesaj în care "propunea ca întreg ANAF să funcţioneze în subordinea DNA".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb