Patria Bank a înregistrat în 2019 o creştere de 10% a soldului de credite pentru agricultură

D.F.
Bănci-Asigurări / 26 februarie 2020

 Patria Bank a înregistrat în 2019 o creştere de 10% a soldului de credite pentru agricultură

Peste 35% dintre creditele nou acordate de Patria Bank în 2019 sunt pentru finanţarea fermierilor, agricultura reprezentând una dintre direcţiile strategice de dezvoltare a băncii. Evoluţia pozitivă a soldului de credite din 2019 continuă creşterea susţinută a portofoliului de credite pentru agricultură, care s-a triplat din 2017 până în prezent. Pentru 2020 ne aşteptăm la menţinerea tendinţei de creştere, pe fondul interesului crescut al agricultorilor, a încrederii de care se bucură Patria Bank în rândul acestora, precum şi interesului băncii de a sprijini dezvoltarea şi finanţarea acestui domeniu, arată un comunicat remis Redacţiei noastre.

Circa 76% din producţia nouă de credite pentru agricultură de anul trecut, din Patria Bank, au fost acordate fermierilor care dezvoltă afaceri de cultură mare, producând cereale şi porumb, în special pe suprafeţe mari. În privinţa distribuţiei geografice, clienţii din agricultură îşi desfăşoară activitatea preponderent în Moldova (34%) şi Muntenia (32%), precum şi în zona de Vest a ţării. Destinaţia cea mai populară a creditelor pentru agricultură din 2019 a fost pentru finanţarea capitalului de lucru, inclusiv cel mixt, creditele APIA şi cele destinate proiectelor finanţate prin Fonduri Europene. Prin departamentul dedicat accesării de credite pentru acest tip de proiecte, Patria Bank propune structuri integrate de finanţare, atât pentru asigurarea cofinanţării private în cadrul proiectului, cât şi pentru susţinerea parţială sau integrală a ajutorului public nerambursabil, inclusiv emiterea de SGB-uri pentru încasarea avansului de la autorităţi, dar şi finanţarea TVA-ului sau a cheltuielilor neeligibile din cadrul proiectului, mai informează sursa.

Deşi bună parte dintre clienţii Patria Bank, din domeniul agriculturii, sunt din zona culturii mari, banca acoperă inclusiv producătorii de talie medie şi mică, oferind produse de microfinanţare atât prin divizia dedicată a Patria Bank, cât şi prin Patria Credit IFN.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb