Un client Genius activ în eMAG, Tazz, Fashion Days şi Freshful plasează 15 comenzi pe lună

A.F.
Miscellanea / 19 aprilie 2023

 Un client Genius activ în eMAG, Tazz, Fashion Days şi Freshful plasează 15 comenzi pe lună

Clienţii Genius au de acum acces în timp real, direct în contul lor de client, la informaţii legate de economiile pe care le fac în cele patru aplicaţii de ecommerce- eMAG, Tazz, Fashion Days şi Freshful, conform unui comunicat remis redacţiei. Astfel, utilizatorii pot vedea cât economisesc în fiecare dintre cele patru aplicaţii, dar şi cât reprezintă economiile cu livrarea gratuită sau cele rezultate din oferte exclusive de care beneficiază cu Genius.

"De la introducerea în patru aplicaţii, clienţii Genius au fost foarte activi, comandând orice, de la cumpărăturile zilnice până la articole fashion sau mâncare de la restaurantele favorite, cu ajutorul abonamentului anual sau lunar, şi profitând de livrarea gratuită şi ofertele exclusive. În tot acest timp utilizatorii Genius au făcut economii considerabile, iar acum sunt vizibile şi în contul lor şi credem că acest lucru îi va ajuta să observe şi mai uşor beneficiile şi să îşi planifice mai bine bugetele. Până acum, un sfert dintre clienţii care au un abonament activ Genius au comandat produse din cel puţin două dintre cele patru aplicaţii diferite de shopping," a spus Andrei Şercanean, VP ecommerce services eMAG România, conform comunicatului.

Un client activ în toate cele patru aplicaţii plasează, în medie, 15 comenzi pe lună şi economiseşte 147 de lei din transport gratuit şi oferte exclusive. Un astfel de client Genius plasează într-o lună şase comenzi pe eMAG, patru comenzi pe Tazz, trei comenzi pe Freshful şi două comenzi pe Fashion Days. De la extinderea în patru aplicaţii, în vara anului trecut, clienţii Genius au economisit, în total, peste 140 de milioane de lei.

Din punct de vedere geografic, clienţii care au economisit cel mai mult cu Genius în patru aplicaţii în această perioadă se află în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov.

În luna aprilie, clienţii beneficiază de următoarele oferte exclusive.

În primul rând, până la 20% reducere la comenzile plasate pe eMAG la articole vestimentare şi produse din categoria consumabile şi 30% reducere la comenzile plasate pe Tazz, la o selecţie de restaurante şi magazine partenere;

De asemenea, până la 30% reducere la comenzile plasate pe Fashion Days pentru o selecţie de articole vestimentare de la branduri premium şi 20% reducere la o selecţie de produse şi un coş gratuit cu produse în valoare de 100 de lei oferit la prima comandă efectuată pe Freshful, primul hipermarket 100% online.

eMAG a extins serviciul Genius în patru aplicaţii în vara anului trecut, menţinând costul neschimbat al abonamentului, de 99 de lei. De asemenea de la începutul acestui an, abonamentul este disponibil şi lunar, cu aceleaşi beneficii ca cel anual, în patru aplicaţii de ecommerce, la preţ de 19,90 de lei, precizează comunicatul.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb