200 de ani de la Tudor Vladimirescu

Tudor Vladimirescu reprezintă una dintre figurile tragice ale istoriei naţionale. Importanţa revoluţiei conduse de el în urmă cu 200 de ani a fost una incontestabilă, chiar dacă au existat numeroase manipulări ale tendinţelor şi resorturilor acesteia în perioada comunistă. Cert este că revoluţia de la 1821 a reprezentat un cutremur care a reaşezat o parte dintre straturile societăţii autohtone, cu această ocazie dispărând domniile fanariote, dar s-au şi însămânţat ideile care au rodit ceva mai târziu, în anul revoluţionar 1848 şi mai ales în 1877, când am obţinut independenţa faţă de Imperiul Otoman.

Învins, trădat, ucis, Tudor Vladimirescu a reprezentat o conştiinţă naţională, sacrificiul său fiind unul asumat şi necesar pentru constituirea viitoare a statului naţional.

Declaraţia de la Padeş a marcat începutul mişcării lui Tudor Vladimirescu, iar o frază legată de acest moment a fost citată adesea: "Patria este poporul, iar nu tagma jefuitorilor". Chiar şi memoria recentă a internetului reţine această frază, dar şi multe alte lucruri despre Tudor Vladimirescu, inclusiv Wikipedia alocă spaţii generoase marelui revoluţionar. Tudor Vladimirescu s-a născut în satul Vladimir, judeţul Gorj într-o familie de moşneni.

A învăţat carte şi limba greacă în casa boierului Ioniţă Glogoveanu, din Craiova, care l-a făcut administrator de moşie şi care l-a folosit în afacerile de negoţ, mai ales la exportul de vite. În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloşani, adică administrator al unui district de munte, funcţie pe care o va deţine până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace (1814-1815), pentru a lichida moştenirea soţiei lui Nicolae Glogoveanu, decedată la Viena, şi pentru a-i aduce în ţară fetiţa. Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac.

Tudor Vladimirescu şi-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerţ pe cont propriu. A făcut parte din rândurile pandurilor - armată cu obligaţii semipermanente - şi a participat la războiul ruso-turc din 1806 - 1812, fiind recompensat de oficialităţile ruse cu Ordinul Sfântului Vladimir, clasa a III-a. Întors în ţară, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase judeţele Mehedinţi şi Gorj, distrusese şi gospodăria lui de la Cerneţi. Prezent apoi la Bucureşti pentru susţinerea unui proces de moşie în faţa Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mişcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuţii cu reprezentanţii Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca "pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre". A semnat o înţelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice "norodul la arme", având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conţinutul prea revoluţionar al "Proclamaţiei de la Padeş" i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Diplomat, Tudor asigură în permanenţă paşalele de la Dunăre şi Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza "cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimişi domni şi ocârmuitori acestui norod". Intrând în Bucureşti în fruntea "adunării poporului", este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea ţării, fiind numit de popor "Domnul Tudor". Prezenţa lui Alexandru Ipsilanti la Bucureşti în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acţiunea lui fusese dezavuată, ca şi a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situaţie dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, aşa cum promisese iniţial, pentru ca Ţara Românească să nu fie transformată în teatru de război. Conducătorii eteriştilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Trădat, Tudor Vladimirescu fost luat prizonier la Goleşti la 21 mai, după care a fost ucis de şefii eteriştilor la Târgovişte, în noaptea de 27 spre 28 mai, fiind învinuit de colaborare cu otomanii împotriva revoluţionarilor greci.

Cu siguranţă că despre Tudor Vladimirescu şi despre moştenirea lui se poate vorbi mult mai mult, iar acest lucru s-a făcut, pe bună dreptate, în marile cărţi de istorie.