544 milioane euro pentru susţinerea turismului rural

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 11 august 2008

544 milioane euro pentru susţinerea turismului rural

Micro-întreprinderile, ONG -urile sau persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici pot beneficia din toamna acestui an de fonduri europene nerambursabile, în valoare de 544,2 milioane euro, pentru dezvoltarea activităţilor turis­tice în zonele rurale.

Conform ghidului solicitantului, fondurile sunt cuprinse în măsura 313 "Încurajarea activităţilor turistice" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi vor fi disponibile din luna septembrie a aces­tui an până în 2013. Din suma totală disponibilă, 80% reprezintă contribuţia Uniunii Europene, iar 20% cea a Guvernului României.

Costul total, alcătuit din contribuţia publică şi contribuţia privată, pe această măsură se ridică la 837,265 milioane euro.

Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile pentru investiţiile în interes public negeneratoare de profit va fi de până la 100% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu va depăşi valoarea de 200.000 euro/proiect. Pentru investiţiile generatoare de profit, ajutorul public nerambursabil va fi de până la 70% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 70.000 euro/proiect, în cazul proiectelor de investiţii în agro-turism, şi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru alte tipuri de investiţii în turismul rural, dar nu mai mult de 200.000 euro pe proiect.

Beneficiarul trebuie să declare pe propria răspundere că va asigura cofinanţarea proiectului şi că suma totală a ajutorului public nerambursabil accesat de către acesta nu depăşeşte 200.000 euro pe o perioadă de până la 3 ani fis­cali.

Conform ghidului solicitantului, sprijinul public nerambursabil pentru micro-întreprinderile din regiunea Bucureşti-Ilfov va fi cu 10% mai mic decât în celelalte regiuni ale ţării.

Măsura 313 se încadrează în Axa III -"Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale" şi are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale în vederea creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural. Obiectivele specifice se referă la crearea şi menţinerea locurilor de muncă prin activităţi de turism, în special pentru tineri şi femei, creşterea valorii adăugate în activităţi de turism, crearea, îmbunătăţirea şi diversificarea infrastructurii şi serviciilor turistice, precum şi creşterea numărului de turişti şi a duratei vizitelor.

De asemenea, obiectivele operaţionale se referă la creşterea şi îmbunătăţirea structurilor de primire turistice la scara mică, dezvoltarea sistemelor de informare şi promovare turistică, crearea facilităţilor pentru recreaţie în vederea asigurării accesului la zonele naturale de interes turis­tic.

Beneficiarii eligibili pentru aceste fonduri nerambursabile sunt micro-întreprinderile, ONG-urile şi persoanele fizice (neînregistrate ca agenţi economici) - care se vor angaja ca până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprindere.

De asemenea, fondurile pot fi accesate şi de comune prin reprezentanţii lor legali şi de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară realizate doar între comune şi înfiinţate conform legislaţiei naţionale în vigoare.

Prin această măsură pot fi finanţate investiţiile pentru diferite structuri de primire turis­tică cu funcţiuni de cazare (vile, bungalow-uri, cabane turistice, campinguri, sate de vacanţă), tipuri de activităţi de agrement sau activităţi sportive (nautice, alpinism, speoturism, deltaplanorism sau sporturi de echipă), activităţi de recreaţie (băi de soare, mori de apă, cicloturism, carnavaluri), investiţii în infrastructura la scara mică (centrele de informare, amenajarea de marcaje turistice), investiţii legate de refacerea în scop turis­tic a vechilor trasee de cale ferată sau de înfiinţarea şi amenajarea de trasee tematice ("drumul vinului", "al olăritului", "cioplitorilor în lemn" etc.).

Conform ghidului, nu sunt eligibile unităţile medico-balneare şi de recuperare, precum şi investiţiile din spaţiul rural ale căror valoare totală depăşeşte 1,5 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb