60 DE ANI PE PIAŢA FARMACEUTICĂ Antibiotice Iaşi exportă medicamente în peste 70 de ţări

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 decembrie 2015

La conferinţa organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de activitate au participat şi au luat cuvântul personalităţi importante ale comunităţii medicale, reprezentanţi ai agenţiilor de reglementare şi ai asociaţiilor profesionale din domeniu, reprezentanţi ai instituţiilor financiare şi bancare, instituţii academice, parteneri de afaceri.

La conferinţa organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de activitate au participat şi au luat cuvântul personalităţi importante ale comunităţii medicale, reprezentanţi ai agenţiilor de reglementare şi ai asociaţiilor profesionale din domeniu, reprezentanţi ai instituţiilor financiare şi bancare, instituţii academice, parteneri de afaceri.

Producătorul ieşean de medicamente generice Antibiotice SA Iaşi (simbol ATB) este, în prezent, un exportator de referinţă, cu peste 120 de parteneriate în mai mult de 70 de ţări ale lumii şi o valoarea a exportului ce a înregistrat în ultimii 6 ani o creştere de 3,5 ori, potrivit oficialilor companiei. Compania este prezentă pe piaţa internaţională cu un număr de 70 de medicamente şi substanţa activă Nistatina, cel mai vândut produs la export, pentru care Antibiotice a devenit lider mondial, din anul 2013.

Luna aceasta, Antibiotice Iaşi a împlinit în luna decembrie 60 de ani de existenţă pe piaţa farmaceutică. Aniversarea a fost marcată prin organizarea la sediul companiei a unei conferinţe intitulată "Antibiotice - 60 de ani de continuitate şi performanţă în industria farmaceutică românească".

De-a lungul timpului, Antibiotice şi-a creat un portofoliu complex de 159 de medicamente ce acoperă 12 clase terapeutice adresate afecţiunilor cardiovasculare, oncologice, sistemului nervos central, dermatologic, tract digestiv şi metabolism.

Valoarea veniturilor din vânzări ale companiei Antibiotice Iaşi a înregistrat o creştere de 48% în ultimii 6 ani, iar profitul brut a crescut cu 24 milioane lei în aceeaşi perioadă, ajungând, la finele anului 2014, la valoarea de 37,4 milioane lei.

Cu o capitalizare bursieră de peste 78 milioane lei, Antibiotice a fost declarată, potrivit reprezentanţilor firmei, cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, din sectorul producătorilor de medicamente, având o prezenţă continuă de peste 18 ani pe piaţa de capital.

Principalul acţionar al companiei farmaceutice ieşene este Ministerul Sănătăţii, cu 53,0173% din acţiuni. La data de 30 iunie 2015, diferenţa de titluri era deţinută de SIF Oltenia (13,1256%) şi de alţi acţionari (33,8572%).

În primele nouă luni ale acestui an, Antibiotice SA Iaşi a înregistrat venituri din vânzări de 216,3 milioane lei, valoare apropiată de cea înregistrată în perioada similară a anului precedent, "până la finele anului 2015 urmând a fi atinsă ţinta bugetată de 326 milioane lei, din care 28-30% din export", după cum se menţiona într-un comunicat remis BVB de către companie. De asemenea, profitul brut consemnat la finalul trimestrului al III-lea 2015 se ridica la 16,7 milioane lei, în creştere cu 14% faţă de cifrele estimate în Bugetul de venituri şi cheltuieli, iar în cazul profitului net, de 14,6 milioane lei, creşterea este de 19% comparativ cu valorile bugetate.

Antibiotice SA îşi menţine poziţia de lider pe segmentul medicamentelor generice comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă, în primele nouă luni ale anului, de 18,5%, cu aproape două procente mai mare decât în perioada similară a anului precedent.

Tot în primele nouă luni ale anului în curs, Antibiotice a avut exporturi de 63,85 milioane lei, în creştere cu 10% comparativ cu anul anterior. Conducerea companiei ieşene vizează o creştere a exporturilor şi în anul 2016, prin valorificarea superioară a substanţei active Nistatină, prin creşterea ponderei clienţilor din SUA în total export substanţe active, ca urmare a obţinerii unor noi autorizări pe această piaţă. De asemenea, principalele proiecte privind exportul de produse finite, care vor contribui la creşterea cifrei de afaceri, se referă la exportul de produse injectabile în SUA şi Marea Britanie, exportul de capsule în Franţa şi Olanda, precum şi în zona Asiei de Sud-Est, şi exportul de unguente şi ovule în spaţiul CSI.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. 70 de tari si profit de 14 milioane?

    1. Nani stie de ce. Sau fratele lui...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb