619 MILIOANE DE DOLARI Tesla a raportat cea mai mare pierdere trimestrială din istoria companiei

Ziarul BURSA #Companii / 3 noiembrie 2017

Tesla a înregistrat o pierdere de 619 milioane de dolari în trimestrul al treilea, cea mai mare din istoria companiei, pe fondul cheltuielilor mari cu producţia automobilului de serie Model 3, informaţie care a dus la scăderea puternică a acţiunilor producătorului american de vehicule electrice, transmite Reuters, potrivit News.ro.

În urmă cu un an, Tesla obţinuse un profit de 21,9 milioane de dolari.

Compania condusă de miliardarul Elon Musk a confirmat totodată că nu a reuşit să îndeplinească obiectivele de producţie stabilite pentru trimestrul al treilea, fabricând numai 260 de vehicule, faţă de 1.500 cât estimase iniţial.

Acţiunile Tesla au scăzut miercuri cu 5,4% în urma publicării rezultatelor, în timpul tranzacţiilor electronice de după închiderea bursei de pe Wall Street.

La 30 septembrie, Tesla deţinea rezerve de numerar şi echivalente în valoare de 3,53 de miliarde de dolari, faţă de 3,04 miliarde de dolari la sfârşitul trimestrului al doilea.

Tesla a anunţat în octombrie că a livrat 26.150 de vehicule în trimestrul al treilea, în creştere cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar a precizat că "blocajele din producţie" au dus la întârzieri mari în fabricarea automobilului Model 3, de 35.000 de dolari.

Potrivit noilor estimări, Tesla ar urma să ajungă la o producţie de 5.000 de automobile Model 3 pe lună, până la sfârşitul primului trimestru al anului 2018, faţă de sfârşitul acestui an, cum prevedea estimarea iniţială.

Marja brută din producţia de automobile, care exclude creditele obţinute din vânzările de vehicule cu emisii zero, a scăzut la 18,7%, de la 25% anul trecut. Analiştii anticipau o marjă de 18,4%, potrivit datelor FactSet.

Automobilul de serie Model 3 este considerat esenţial pentru profitabilitatea pe termen lung a companiei.

Veniturile Tesla au crescut cu 30% în trimestrul al treilea, la 2,98 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb