Aproximativ 28.000 de petrolişti argentinieni, care solicită majorarea salariilor, şi-au extins ieri, la nivel naţional, greva începută duminică, din cauza faptului că nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în acest sens cu oficialii companiilor de profil, printre care "Repsol" şi "Petroleo Brasileiro" SA. Lucrătorii producătorilor de ţiţei şi gaze naturale au încetat lucrul pe motiv că societăţile au refuzat să înainteze o ofertă de majorare a salariilor, declară Alberto Roberti, lider al Federaţiei Lucrătorilor din Industria de Petrol şi Gaze. Sindicaliştii cer o creştere de 260 pesos (88 de dolari) pe lună. Asta, după ce companiile petroliere din provincia Chubut au acceptat să crească salariile cu 260 de pesos pe lună. "
Vom menţine greva pe termen nelimitat, pînă cînd reprezentanţii companiilor vor răspunde solicitărilor noastre", a subliniat Roberti.
În urma grevei, circa 85% din sectorul gazelor al Argentinei şi 70% din cel al petrolului au fost paralizate. Totuşi, o criză pe piaţa de profil ar putea să apară în cazul în care mişcarea grevistă ar dura mai bine de o săptămînă.
Argentina produce 107.800 metri cubi de petrol şi 140,4 milioane metri cubi de gaze naturale pe zi. În primele opt luni ale anului, Argentina a exportat petrol brut în valoare de 1,7 miliarde de dolari, faţă de 1,4 miliarde în perioada similară a anului trecut. Exporturile de gaze au crescut la 736 milioane de dolari, de la 711 milioane în 2004.
Preţul petrolului a crescut ieri, la New York, pe fondul temerilor legate de posibila intrare a furtunii tropicale în Golful Mexic, ceea ce ar face ca producţia din regiune să fie redusă. Preţul petrolului brut cu livrare în noiembrie a cîştigat 1,65 dolari sau 2,6%, la 64,28 dolari/baril.
La Bursa din Londra, petrolul a fost cotat la 60,92 do-lari/baril, în creştere cu 1,57 dolari.