Investitorii internaţionali cred în posibilitatea falimentului unor state de la periferia zonei euro, iar 85% dintre aceştia sunt de părere că Grecia nu va reuşi să-şi acopere datoriile.
Potrivit Bloomberg Global Poll, 85% dintre investitorii intervievaţi cred în posibilitatea intrării Greciei în faliment, majoritatea anticipând aceeaşi soartă pentru Portugalia şi Irlanda, ţări care au urmat exemplul Greciei, apelând la sprijin financiar internaţional.
Sondajul arată pesimismul investitorilor cu privire la situaţia zonei euro, respectiv faptul că aceştia nu sunt convinşi de capacitatea responsabililor europeni privind prevenirea falimentului unui stat din zona euro.
Economia Greciei a crescut cu 0,8% în primul trimestru din 2011, faţă de ultimele trei luni din 2010, însă comparativ cu trimestrul întâi din 2010, aceasta a scăzut cu 4,8%.