English
În curând vom şti cine va fi cel de-al 47-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Sunt, în total, 14 candidaţi, însă doar doi contează cu adevărat: candidatul republican Donald Trump şi candidata democraţilor, Kamala Harris. Sondajele de opinie, în marja de eroare, indică egalitate. Oricare dintre cei doi ar putea câştiga.
O cursă prea strânsă ar putea însemna că unul dintre candidaţi ar putea găsi (sau născoci) motive să conteste legitimitatea rezultatului. La ultimele alegeri a ieşit rău. A părut desprins dintr-un buletin de ştiri despre o ţară bananieră, nu din istoria celei mai importante democraţii. Grupuri de suporteri ai lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul şi au reuşit să intre în Congres. Membrii Congresului s-au refugiat, ca în vreme de război. Anul acesta atmosfera este încă şi mai încărcată decât atunci.
Era o vreme când americanii erau, dincolo de diviziunile politice, mândri că erau americani. Iar Constituţia era textul fundamental, Biblia politicii naţionale. Iar Constituţia stabilea limitele jocului democratic. Acum nu mai este aşa. Aici este, poate, principala problemă. Polariozarea politică a ajuns atât de puternică încât America s-a împărţit în două tabere ostile. Între acestea se duce un adevărat război cultural. Iar una dintre acuzaţii este exact aceasta: că ceilalţi calcă pe Constituţie.
În mass-media, Donald Trump este principalul vizat de o asemenea retorică. Dacă este să îi crezi pe activiştii democraţilor, dar şi pe "moderatorii" de la CNN, Donald Trump este un "fascist", care doreşte un regim "autoritar" în Statele Unite. Cea mai blândă acuzaţie cu care se confruntă candidatul republicam este aceea de "populist".
Nu iese fum fără foc. Pe undeva, este adevărat. Retorica lui Trump este, într-o societate civilizată, inacceptabilă. Jigniri fără număr, minciuni pe bandă rulantă, lipsă de asumare a oricărei responsabilităţi. Iar psihologia acestui este una întunecată. Vede conspiraţii peste tot, se laudă ca şi cum ar fi Isus coborât pe Pământ, şi - mai ales - nu pare să ezite să calce peste orice fel de reguli pentru a-şi urmări propriul interest. Pe scurt, Donald Trump este o ruşine pentru societatea cale l-a inventat sau, măcar, l-a suportat.
Însă este că nici celălalt candidat nu este mai breaz. Uman vorbind, Kamala Harris are un merit cert. Este mai suportabilă. (Nici nu e greu ca cineva, oricine, să fie mai simpatic decât Trump). Luată în sine însă, este un dezastru. Are zero idei serioase, râde când nu e cazul şi nu a făcut nimic notabil ca Vice-Preşedinte. Este în cursă doar pentru că Joe Biden - alt dezastru - a fost înlăturat de colegii săi democraţi pentru că dădea semne că este senil.
Dar nu scăderile umane ale celor doi sunt cele mai primejdioase aici, ci faptul că amândoi par decişi să forţeze limitele Constituţiei SUA. Fiecare în felul său. Trump, probabil, dacă va fi ales, nu va face vreo mişcare legală împotriva literei Constituţiei. Însă probabil îşi va bate joc de spiritul ei în stilul său caracteristic, cu părul vâlvoi.
Marele pericol, cred, vine din partea cealaltă. Să nu ne lăsăm înşelaţi. Kamala Harris este o radicală de Stânga. Iar Stânga, care controlează acum partidul Democrat, a trecut deja la sabotarea activă a Constituţiei.
Şi nu de azi, de ieri. Iată un exemplu. În 1973 Curtea Supremă a decis cazul, celebru acum, Roe v. Wade, prin care avorturile au fost liberalizate. Orice aţi crede despre moralitatea sau imoralitatea deciziei, aceasta a fost una scandaloasă. Nicăieri în Constituţie nu apare cuvântul "avort". În schimb, amendamentul 10 al Constituţiei stabileşte că puterile care nu sunt delegate Statelor Unite sunt rezervate statelor. Nu trebuie să fi savant cu diplomă de la Cambridge ca să realizezi că, în Statele Unite, competenţa de a decide legislaţia cu privire la avort revine statelor, nu federaţiei. Iar în 2022, Curtea Supremă a revenit la raţiune şi a anulat Roe v. Wade.
S-ar spune că chestiunea e decisă. Greşit. Democraţii au ieşit la atac. Pentru ei, este pur şi simplu de neconceput că oponenţii lor ar putea avea dreptate. Sau măcar o poziţie raţională. Aşa că au ameninţat deja cu reforma Curţii Supreme. Vasăzică, atunci când Curtea decidea în favoarea lor este bună. Când nu, trebuie călcată în picioare. Indiferent de meritul cazului în chestiune.
Pentru democraţi, oricine nu subscrie la ideologia lor radicală, este un inamic, un "fascist". Iată alt caz. "Căsătoriile" între persoane de acelaşi sex. Iarăşi, nu discut acum ce este bine sau rău. Observ doar că aceste "căsătorii" au fost decise "din elicopter", de o Curte Supremă umplută de Barack Obama cu judecători-activişti. Iar democraţii pur şi simplu nu pot înţelege că există milioane de oameni decenţi, normali, pentru care acesta nu este normalul. Şi atunci îi demonizează. De aici o atmosferă sulfuroasă, fără predecent în politica americană.
Cireaşa de pe tort? Fondatorii republicii americane credeau că Preşedintele reprezintă atât poporul, cât şi statele. Dar cum democraţii, în prezent, controlează opinia publică din oraşele mari, Walz, tovarăşul Kamalei Harris, a avansat ideea de a aboli acest Colegiu. Şi ce dacă Jefferson sau Madison credeau altceva? Şi ce dacă Statele Unite sunt, totuşi, o federaţie? Dacă ne iese în viitor socoteala la voturi, totul este permis! Cum ar spune Kamala Harris: "Ha, ha, ha!".
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
