Convergenţa reală şi nu numai!

DANIEL DĂIANU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 mai 2015

Convergenţa reală şi nu numai!

Domnul Theodor Stolojan şi subsemnatul suntem de acord (vezi textele semnate în Bursa, 18 şi 22 mai) că avem nevoie de analiză privind aderarea la zona euro. Chiar necesitatea elaborării unei foi de parcurs arată o lipsă din acest punct de vedere. Cum poţi stabili o ţintă dacă nu lămureşti ce ai de făcut şi care este contextul general al procesului? Există un numitor comun al textelor noastre şi anume: avem nevoie de analiză şi dezbatere publică serioase; avem nevoie de o foaie de parcurs pentru aderare, ce nu trebuie să fie o formă fără conţinut; zona euro are nevoie de ameliorare a funcţionării sale. Există, însă, şi diferenţe de abordare a aderării, care nu sunt nesemnificative. Încerc să revin asupra câtorva aspecte.

Afirmaţia că "devalorizări interne" (corecţii dictate de salarii şi venituri) ar fi o metodă preferabilă (fiind mai "transparentă" şi directă) ajustărilor de dezechilibre prin mix de măsuri, prin corecţii fiscale în combinaţie cu deprecieri ale cursului de schimb, măsuri de politică monetară etc. este surprinzătoare. Să înţelegem că, în lume, crizele de balanţă de plăţi să se rezolve, mai ales, prin "devalorizări interne"? Adică, ceea ce fac guverne de decenii, practica recomandată de FMI, Banca Mondială şi alte instituţii internaţionale sunt metode suboptime, ca să nu spunem greşite? Opinia mea este că teoria şi practica arată că nu "devalorizări interne" sunt de preferat, în afară de cazul când nu ai alternativă - ca într-o arie cu aceeaşi monedă ce are mari imperfecţiuni. Acest tip de ajustări este caracteristic regimului etalon aur din perioada interbelică din secolul trecut şi este foarte costisitor economic şi social, uneori şi politic. Din punct de vedere al economiei politice a procesului de ajustare este foarte greu de pus în aplicare. În zona euro a fost introdus "cu forcepsul" în Irlanda (statul irlandez fiind "îndemnat" de "partenerii externi" să preia datoriile sectorului bancar privat), în Spania, Portugalia, Grecia, la presiunea instituţiilor europene şi a ţărilor creditoare. În opinia mea, nu este un mecanism care să asigure perpetuarea unei uniuni monetare. O bună funcţionare a uniunii monetare reclamă integrare fiscală şi o distribuţie echitabilă a poverii corecţiilor.

În acelaşi timp, integrarea fiscală trebuie însoţită de reguli de disciplinare bugetară, ceea ce nu exclude stabilizatori automaţi.

Aspectul legat de devalorizări interne aduce în discuţie convergenţa reală. Reperul de 70% PIB/loc. faţă de media din zona euro, din textul meu, este mai puţin relevant decât mesajul că este nevoie de convergenţă reală; cea nominală nu este, în opinia mea, suficientă. Este remarcabil că, după mari eforturi interne, s-a ajuns în România la deficit bugetar structural mic şi deficite externe negljabile. Şi datoria publică totală este la mai puţin de jumătate din cea medie în euroarie. Dar pot aceste date să ofere singure un răspuns lămuritor privind aderarea le euroarie? Se argumentează că Grecia şi Spania sunt ţări dezvoltate şi că politici bune nu ar fi trebuit să le aducă în situaţia de suferinţă economică. În paranteză fie spus, am convingerea că Grecia, în afara zonei euro, nu ar fi ajuns la îndatorarea publică din 2009; pieţele financiare nu ar fi permis aşa ceva. La debutul sau, pieţele financiare nu au înţeles cât de incompletă, imperfectă ca design şi ca politici era euroaria (de aceea marjele la obligaţiuni suverane se apropiaseră atât de mult). Spania şi Grecia au venitul/loc. mult superior celui din România, dar la data intrării în euroarie ele făceau parte din plutonul ţărilor mai puţin dezvoltate şi cu stoc de capital/loc. mult inferior faţă de Germania, Olanda şi alte ţări; sunt în continuare în această stare. Forţa de muncă a migrat mai ales spre Nord şi nu spre Sud, în timp ce capital net s-a scurs către Sud, mult orientat fiind spre sectoare non-tradables. Aceste direcţii de mişcare a factorilor de producţie exprimă o logică economică şi nu, în principal, erori de politici economice, mai ales într-o "piaţă unică", care înseamnă libertate de mişcare. Intervine observaţia că şi fără o apartenenţă la euroarie, la UE, o economie se confruntă cu posibile mişcări de capital mari, potenţialmente destabilizatoare. Aşa este şi de aceea trebuie să subliniem importanţa măsurilor macro-prudenţiale, controlul creditului. Dar între ţări cu diferenţe mari de înzestrare cu factori de producţie, mişcări de capital majore sunt inevitabile fiindcă există atracţia unor diferenţiale de câştig mari. În plus, în euroarie integrarea financiară este mai mare şi nu există risc valutar care să atenueze din mişcări de capital destabilizatoare. De aceea, integrarea monetară trebuie însoţită de componenţa fiscală şi alte aranjamente de integrare.

Esenţial este ca în euroarie să existe instrumente macroprudenţiale adecvate, care să ţină cont de condiţiile din ţările mai puţin dezvoltate. Simpla disciplină bugetară nu este suficientă atunci când expansiunea creditului este legată de îndatorarea sectorului privat. Opinia mea este că nu este clar cum se vor aplica măsuri macroprudenţiale având în vedere că îndatorarea se poate face de la entităţi bancare din străinătate. Regula "pieţei unice" nu ajută în acest sens. Prin urmare, există un câmp deschis privind intervenţia administrativă, acasă şi afară (prin autorităţile de supraveghere europene), de control al creditului, al sectorului bancar umbră (shadow banking) astfel încât bule speculative de tipul celor din deceniul trecut să fie diminuate.

Este de adăugat că gradul de convergenţă reală nu se rezumă la venit/loc. la paritatea puterii de cumpărare; înseamnă infrastructură, instituţii, sistem de educaţie, aplicarea legilor statului de drept. Criteriile nominale au importanţă, dar nu au cum să fie decisive dacă avem în vedere exigenţele unei uniuni monetare. Aceasta este o mare lecţie a crizei zonei euro! Dacă uniunea monetară ar poseda instrumente şi mecanisme de amortizare a şocurilor asimetrice (adică buget comun al euroariei, schemă comună de garantare a depozitelor etc.), convergenţa reală şi-ar pierde din semnificaţie. În fond, şi în SUA există diferenţe considerabile de venit mediu anual/gospodărie între Maryland şi Connecticut (ambele peste 65.000 USD), pe de o parte, şi Arkansas şi Mississipi (în jur de 38.000 USD), pe de altă parte. Şi în Germania, avem diferenţa substanţială de venituri medii între landurile fostei Germanii federale şi landurile fostei Germanii de Est; sistemul funcţionează bine, ca uniune monetară, fiindcă există mecanisme comune de asigurare contra riscurilor, aşa cum este firesc într-un stat modern.

Este de văzut, prin urmare, dacă schimbările în instituţiile şi aranjamentele de politici ale euroariei vor fi în pas cu ceea ce implică o decizie de intrare în zona euro. Să admitem că foaia de parcurs internă va fi definită şi că multe din ce ea conţine se vor realiza. Dacă România ar fi însă invitată să adere la o euroarie ce nu are încă instrumente de amortizare a şocurilor asimetrice, un buget comun, ce vom face? Vom intra pur şi simplu fiindcă am fixat un moment în calendar şi fiindcă există problema riscului valutar? Întrebarea pusă nu este o pură fantezie. Putem gândi şi astfel: avem o ţintă, facem eforturi acasă ce ţin de noi şi, mai departe, văzând şi făcând. Întrucât nu te obligă nimeni să aderi la euroarie la un anume moment, chiar dacă există o ţintă calendaristică asumată.

La o conferinţă recentă la Sintra (Portugalia), organizată de Banca Centrală Europeană, Stanley Fischer, a fost direct cu afirmaţia că fără integrare fiscală euroaria va continua să sufere ca ansamblu, cu consecinţe dintre cele mai rele. Eu sper că un mare progres instituţional şi ca politici (policies) al euroariei să aibă loc astfel că aderarea Româniai, când va fi, să se producă sub auspicii favorabile. Dar nici o integrare fiscală deplină în euroarie nu asigură surmontarea decalajelor de dezvoltare. Această chestiune presupune o altă discuţie amplă, care priveşte şi perspectiva ca euroaria să evite spectrul unei stagnări seculare.

PS. Nu înţeleg de ce Dl. Theodor Stolojan consideră că textele mele din Bursa şi din alte publicaţii ar exprima o opinie specifică sectorului bancar, ce nu ar ţine cont de interese de ansamblu ale economiei româneşti. Ce am scris de-a lungul anilor, poziţiile exprimate şi în Parlamentul European, sunt departe de a avea un parti pris în favoarea industriei financiare.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Punct de vedere realist si echilibrat.Votez Daianu.

    Toate bune si frumoase, se pot crea de fatada "comitete si comitii" pentru intocmirea unui plan [foi de parcurs] de aderare la euro a coloniei cu numele de Romania.

    Dar, vorba lui Moromete, "unde mergem noi, mai Nila?" 

    Situatia maronie in care se afla UE sau mai bine zis Uniunea Sovietelor Europene Bancare, in frunte cu BCE, o explica nenea Soros cu nonsalanta [un click mai jos pe pagina Bursei]: 

    "Uniunea Europeană a fost o idee foarte inspirată pentru oamenii ca mine ..." [Tare:]]]  

    "Din cauza crizei zonei euro, UE a fost transformată în ceva radical diferit ... Debitorii au avut probleme în îndeplinirea obligaţiilor lor şi acest lucru a pus creditorii la conducere. Ei [creditorii] au stabilit regulile şi i-au pus în dificultate pe debitori. O asociere voluntară de egali s-a transformat într-o asociere involuntară de ne-egali." 

    Aha, ca si criza asta euro o fi picat chiar din senin:] 

    Apropos, ce-ar fi fost acum la gura prea mult regretatului pe tema asta. 

    Domnul Daianu dixit: "... bule speculative de tipul celor din deceniul trecut să fie diminuate".  

    Cum? Solutii concrete, in conditiile in care piata financiara libera este chiar baza sistemului. 

    Probabil, o sa mergem din bula in bula pana la bula finala, cu foaie de parcurs cu tot.  

    Si Lenin, saracul, ne-a avertizat, "ocupati garile" :]]]  

    Imperialismul este „cel mai înalt stadiu al capitalismului”. Cica, "in acest stadiu de dezvoltare, capitalul financiar-monopolist devine dominant, forțând imperiile să intre în competiție unul cu altul prin sporirea controlului de materii prime și al piețelor de desfacere pe plan mondial. Controlul se poate manifesta ca intrigi geopolitice, aventuri militare și alte manevre politice."

    Bun baiat si Lenin asta! Ce le stia el pe toate:] 

    1. Râdem noi, dar se pare că încă nu s-a stabilit definitivși irevocabil că teoria lui Marx era greșită, cum am crezut cu toții din 89 încoace...

      Actualul capitalism - în opinia mea mai depășit decât socialismul moderat în 89 - duce tot mai mult către sclavagsm financiar și la o îngrădire mai mare a libertăților, pe care, chipurile, noi o cerem..., decât exista ea în 89 în Europa de est. 

      Draga Leninusa,

      Poate punem de-un colhoz impreuna, dar intai sa terminam cu chiaburii. 

      Al tau,

      Stalinache (sau Stalinaș, cum vrei sa citesti:) 

    Balcerowicz in ZF: Uitaţi de euro, de FMI sau de TVA. Singura soluţie de creştere sunt investitorii ... si DNA-ul .

    1. Balcerowicz se refera la patronul ZF?

      El a uitat de TVA, si-a furat investitorii si poarta relatii delicate cu DNA-ul.

      Nu le crapa obrazul de rusine sa vorbeasca despre oamenii cinstiti?! 

      Cine plateste lautarii Are dreptul sa aleaga partitura :-)

    De asa ceva avem nevoie, dezbateri intre oameni care stiu despre ce vorbesc, oameni in care ai incredere ca stiu ce spun, cu exemple cu date concrete, nu toate patzakinele care apar la tv si care stiu de toate. Lumea ar trebui sa citesca ca are ce invata si nu neaparat sa fie de acord cu unu sau altul ci sa judece sa inteleaga. Faptul ca cei 2 au pareri sensibil diferite e chiar benefic. Argumentele conteza.

    Cristian Sima in Capital.ro : "Nu vreau să fiu populist şi nici defetist, dar îmi vine în minte un singur exemplu. Din vechea Cehoslovacie, cehii au încă moneda naţională, iar slovacii au euro. Oare care e ţara mai avantajată? Oare de ce Banca Angliei, cea mai veche bancă centrală din lume, se opune continuu renunţării la lira sterlină?"

    1. Cristian Sima este un guru, un monument de gandire care merita citat si de ZF, ca sa se adune cine se aseamana.

      pot sa inteleg ca ai ceva sa-i reprosezi lui Cristian Sima si poate chiar ai dreptate, dar nu inteleg ce legatura are asta cu discutia noastra despre adoptarea euro.

      Ce legatura are Cristian Sima cu orice s-ar petrece si s-ar discuta in lumea asta?

    Primul dezavantaj ar fi cresterea preturilor , element care ii ingrijoreaza pe toti adeptii amanarii deciziei. Care sunt Insa celelalte dezavantaje? Va rog da nu vorbiti despre macroprudentials ca acestea nu s-au luat in discutie pana in 2012

    1. De ce ”ar trebui” sa creasca pretrile, cat timp la noi (in mod particular în România față de celelalte țări care au aderat în faza a doua), aproape toate preturile sunt deja raportate la euro, doar că le plătim în lei, suportând un curs de schimb evident în defavoarea cetățenilor Ro. și în beneficuiul (= buzunarul) altora ...???

      Nu am reușit să înțeleg niciodată neîncrederea în leu decât prin prisma "m-am ars cu ciorba, suflu și în iaurt". Înțeleg experiența traumatizantă a anilor 90, până în 2002-3. Și eu am pierdut prin devalorizarea nebună a acelor ani. Dar asta nu m-a împiedicat să profit din plin de epoca de aur a leului ce a început de prin 2003 până azi. A fost o epocă de aur a celui care economisește iar acum (conform intențiilor BNR de leul-oizare a creditării, de sporire a stocului de credite în lei) pare a urma o epocă a creditării în lei.

       

      Despre euro, dacă vrei să excluzi perspectiva macro, nu are sens să vorbești. Nu este nicio diferență între plăți în lei, euro sau scoici pentru omul de rând. 

      Volatilitatea cursului € nu este de mai mult de câteva procente pe an. Cursul € era 4.42 în mai 2014, la fel ca media pe 2013. Nicio afacere nu este afectată de volatilitatea cursului de schimb. Dar când apare o criză, posibilitatea de a-l ridica imediat la 4.5 cât să sperii populația prin teleprompterițele speriate, din a își tempera consumul din import, mi se pare un instrument de securitate națională la care nu ar trebui să renunțăm. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb