CAPITALUL BĂNCILOR SCADE? Adrian Vasilescu ne ia de proşti

M.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 mai 2016

Adrian Vasilescu ne ia de proşti

Domnul Adrian Vasilescu ne spune, "cu mâna pe inimă", că nu iubeşte băncile cu capital străin! Deci consilierul pentru strategie şi/sau relaţii publice al BNR sau al Guvernatorului BNR nu iubeşte nici o bancă dintre cele care mai funcţionează, în prezent, în România, deoarece nu mai funcţionează nici o bancă cu capital românesc integral (decât poate Banca Comercială Feroviara, BCC şi BRCI, dar nu ştim în ce măsură acestea mai pot fi considerate cu capital românesc atâta vreme cât sunt oferite spre vânzare, către deţinători străini de capital). Probabil că domnul Vasilescu a vrut să spună "nu iubesc băncile cu capital străin, dar..."

Dar trebuie susţinute, trebuie ajutate, deoarece BNR nu are ca obiectiv protejarea consumatorilor, cetăţeni români, ci protejarea capitalurilor băncilor (capitaluri străine) care, în prezent, sunt în pericol. Tot domnul Vasilescu, un bun comunicator de altfel, ne spune, ca o opinie personală "fără nici o perdea, că, din clipa în care Legea privind darea în plată a fost publicată în Monitorul Oficial, clipa 1, şi clipa 2, când această lege a intrat în vigoare în 13 mai, capitalul băncilor a început să scadă treptat şi nu ştim până unde va scădea".

Această afirmaţie nu poate fi considerată altfel decât ca fiind una extrem de hazardată din partea unui comunicator experimentat, pentru că nu are nici un fundament. În primul rând, ar trebui să ne lămurim ce înţelege domul Vasilescu prin "capital"? Este vorba de totalul activelor şi pasivelor băncilor, de ansamblul drepturilor şi obligaţiilor, de patrimoniu, adică, o fi vorba de capitalul statutar, cel stabilit prin reglementări ale BNR date în aplicarea legii, o fi vorba de capialul social înregistrat al societăţilor comerciale de tip bancar, o fi vorba de fondurile proprii ale băncilor sau poate de capitalul de imagine şi încredere care pare a fi, într-adevăr, în scădere, de câţiva ani încoace, dar nu din cauza legii dării în plată.

Mărturisesc că nu am citit textul legii dării în plată, dar fenomenul declanşat de această lege mi se pare a fi următorul: cetăţeni din România, clienţi ai băncilor care acţionează în mod legal în România, care au contractat un credit cu garanţie imobiliară (casă, cel mai adesea) plătesc timp de un an doi, trei, zece rate din credit şi dobânzi şi, la un moment dat, când nu mai pot, dau imobilul în plată către bancă şi, astfel, îşi închid raporturile cu banca şi nu mai pot fi urmăriţi pentru alte pretenţii în legătură cu acel credit. De ce ar trebui un astfel de procedeu să conducă la scăderea "capitalului" unei bănci, ba chiar mai rău, al tuturor băncilor? Doar dacă prezumăm reaua credinţă şi dorinţa de a se înşela reciproc a ambilor parteneri din contractul de credit iniţial. Dacă banca a evaluat în mod corect riscul presupus de tranzacţie, dacă evaluarea imobilului a fost corectă şi părţile au acţionat de bună credinţă, darea în plată nu prejudiciază banca, ci aduce doar pagube clienţilor care şi-au supraestimat capacitatea de plată. Garanţiile constituite de clienţi, comisioanele de analiză, de risc, de administrare şi altele practicate de bănci, normele agreate de bănci ale evaluatorilor şi listele de evaluatori agreaţi de către bănci nu sunt altceva decât măsuri de acoperire mai mult decât îndestulătoare a riscului din partea băncilor. Şi atunci, de ce scade "capitalul băncilor"? De ce domnul Vasilescu, un specialist cu înaltă educaţie în domeniu, care susţine, în acelaşi discurs că educaţia financiară este esenţială pentru progresul unei ţări, fie ea şi România, se străduieşte să ne demonstreze lipsa de rigoare şi de consistenţă ştiinţifică în domeniu, prezentând o opinie care nu se întemeiază pe date concrete şi care nu foloseşte categorii bine definite. Poate aşa înţelege dânsul să ne educe?

Un alt interpret al aceluiaşi discurs a sugerat că domnul Vasilescu s-ar fi referit, poate, la faptul că plasamentele în credite figurează în activele băncilor şi, prin închiderea creditelor, aceste active s-ar diminua. Ar putea fi şi aşa, dar asta s-ar petrece într-un model static şi în situaţia unei rambursări obişnuite a creditului şi dacă din sursele astfel reconstituite nu s-ar mai face plasamente ci doar s-ar împărţi către acţionari. Darea în plată nu ar trebui să aducă decât nişte costuri suplimentare pentru bănci în ceea ce priveşte valorificarea activelor astfel dobândite, dar băncile au deja multiple active de valorificat şi şi-au creat deja instrumente în acest sens. Cei care fac atâta caz pe tema legii dării în plată nu par să se gândeasca şi la client, omul obişnuit pentru care renunţarea la un imobil (de locuit sau de vacanţă) în care a investit ani de muncă şi speranţe de viitor nu este deloc uşoară. Funcţionarii bancari centrali sau comerciali şi analiştii care se opun acestei legi par să vadă în orice client care solicită un credit cu garanţie imobiliară doar un afacerist veros care vrea să vândă forţat băncii imobilul dezvoltat tot pe banii băncii. Poate că acesta a fost un model de "biznis" pentru mulţi funcţionari bancari şi clienţi favoriţi ai lor, poate că cei care predică împotriva legii dării în plată cu atâta vehemenţă ştiu ei ce ştiu din propria experienţă, dar dinspre omul obişnuit lucrurile nu se văd aşa. Discursul celor care vorbesc împotriva băncilor este "anti-naţional" char dacă băncile nu mai au capital naţional şi nu le iubim, spune Vasilescu. Dar discursul cel puţin ambiguu al unei personalităţi cunoscute din domeniul financiar-bancar şi care prin experianţa, educaţie şi poziţia ocupată este mult mai vizibil şi credibil pentru obsrvatorii interni şi externi ai economiei româneşti cum este? Ni se spune "sunt calcule făcute cu cifrele în faţă, cu legile în faţă", dar suntem consideraţi prea proşti, pardon, needucaţi ca să ni se prezinte şi nouă cifrele, că legile am putea totuşi să le citim şi singuri. BNR, dar şi ARB sau alte asociaţii, patronate, sindicate sau alte asemenea au datele exacte şi ar putea să ni le arate: câte credite (număr şi sumă totală, în sold, restante sau neperformante sunt în cauză), câte imobile au fost reţinute ca garanţie, la ce valoare, cât ar fi costurile de valorificare etc. De asemenea, s-ar putea face calcule exacte cu privire la câţi clienţi s-au înscris pentru o astfel de opţiune şi ce impact au acţiunile respective asupra profiturilor şi fondurilor proprii ale fiecărei bănci. Sub învelişul solemn al păstrării secretului bancar (pe care nu-l mai respectă nimeni), al confidenţialităţii datelor (necesară pentru a nu aduce prejudicii de imagine uneia sau alteia dintre băncile implicate), ni se comunică nişte sentinţe asemănătoare bulelor papale, pe care ar trebui să le credem, chiar şi atunci când sunt vădit incorecte. Cu cât scade, de exemplu "capitalul băncilor", care a început să scadă treptat, zice domnul Vasilescu, şi unde se vede această scădere: la Oficiul pentru Registrul Comerţului, la BNR sau poate la Banca Centala Europeană? Dacă a început să scadă (deşi nu am stabilit ce este acela "capitalul" la care se referă domnul Vasilescu) înseamnă că această scădere este concretă, palpabilă, măsurată şi înregistrată şi atunci ar trebui să ni se spun că, din prima clipă, capitalul băncilor a început să scadă cu 1 leu şi 50 de bani pe zi şi nu ştim până unde va scădea.

Băncile, în România şi aiurea, au mai avut pierderi şi nu din cauza dării în plată. Dacă băncile din România au probleme cu darea în plată înseamnă că nu şi-au respectat normele de risc şi procedurile de acordare de credite şi ar trebui să se mobilizeze mai degrabă la modalităţile în care pot valorifica mai uşor activele pe care le-ar putea obţine prin aplicarea legii, cum ar putea să acţioneze pentru refinanţarea activelor cu garanţii ipotecare şi cum să-şi îmbunătăţească normele de lucru şi control astfel încât să opereze profitabil, cu respectarea întregii legislaţii din domeniu.

Opinia Cititorului ( 38 )

  1. in 2009 nu a fost nevoie decat de intelepciune ca sa eliberam un miliard euro din rezervele minime obligatorii. In 2012 a trebuit nea Mugur sa-si eludeze propria instructiune si sa le dea bancilor o gura de oxigen(acum copy paste cu mentionarea sursei..ZF "Isărescu le dă bancherilor o gură de oxigen îmblânzind regulamentul rezervelor minime...24.02.2012" Compiland cu decizia UE in cazul C28 per 2009 al Oltchim ar insemna ca LDP i lasa pe bancheri fara oxigen....Poate sunam la 112 sa vina domnu Arafat. In contrapartida il ajutam sa extinda serviciul SMURD si la fratii de la Chisinau :-)

    1. Haha si chemam doctori si asistentele din strainatate ca acesti clienti au bani :)

      facem in esenta identic a ceea ce spui tu: doctorii si asistentele brutale vor fi trimise la practice in strainatate la clinici de lux , iar penteu cei neintelepti care se vor intoarce vor avea exact aceleasi salarii ca cei de la clinica din Royal Casino de la Como See. Domnului Treichl ii vom trimite scrisoare cu statele de Plata din sanatate cu o singura propozitie. AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA. Cu multumiri, Comandantul

      Aici ai nimerit-o!

    Este de o lună, conform regulamentului BNR, de la ziua 24 a lunii anterioare, la 23 a lunii curente. Atât să fi fost între clipa 1 și clipa 2?

    1. draga Cristi C ,

      domnul Isarescu este un guvernator foarte bun. Singura problema este inconsecventa care se regaseste atat pe pagina de internet cat si in comunicatele domnului Vasilescu. Mergi pe pagina BNR si apoi pe hatemeleu la adresa: "Rezervele-minime-obligatorii- -3330.aspx". Vei observa ca a citit foarte atent ZB si a inceput sa faca distinctia intre RMO cu scadenta mai mare sau mai mica de 2 ani. Acest lucru nu era prezentat cel putin inainte de anul 2012. Apoi mergi pe adresa "Regimul-rezervelor-minime-obl igatorii-2105.aspx" si vei observa ca lipseste o circulara foarte importanta a anului 2009 si anume numarul 11 din 8 aprilie. In 2012 . De asemenea circulara 22 per 2007 e sortata inaintea celei cu numarul 24 per 2005. Cat despre regulamentul 4 per 2012 il putem defini ca master pisul domnului Isarescu. In vreme ce domnul Treichl se jura in fata comandantului la Cotroceni precum Zdreanta cel cu ochii de faianta la Frankfurt domnul Draghi aproba memorandumul care permitea introducerea unui laxativ in regulamentul 6 per 2002 prin acordarea posibilitatii de prelungire a scadentelor pasivelor care ajungeau sub 2 ani si astfel erau obligate sa depoziteze la BNR RMO necesare la acea vreme in procent de 20% din valoarea pasivelor atrase...Te rog verifica si tu daca gresesc sau nu am dreptate :-) 

    Iata ce aberatii auzim cand lipsa de respect fata de omul simplu, client al bancilor, face jocurile acestor grandomani numiti pe vecie bancheri!

    Capitalul bancilor scade si se pricopsesc bietii clienti ramasi fara case??? 

    La asa varsta te-ntrebi daca a vorbit intelepciunea varstei sau senilitatea ei??? 

    Ne facem de ras cu asa purtator de cuvant!!

    Scuzele nu ajung .....  

    1. Poate vine amnezia peste el ca pe mosul Isarescu sau peste tanarul Olteanu.

      Omul simplu e consumator, nu clienbt al bancilor.

      Daca a trecut pragul bancilor consumatorul e client.

    NU prea am ce sa completez la el.

    Cum sa scada capitalul bancilor daca inca nici un imobil nu a intrat in posesia banci? 

    " Risc sistemic major" si " Nu am identificat risc mai mare in 26 de ani" ==> ca ldp e o criza mai mare decat Criza din 2008! Cum sa fie criza fara ca nici o banca sa fie in faliment? 

    Vasilscule, Isarescule , Bce , Fmi, Ce daca doreati sa aveti cuvant in continuare in 13 Mai trebuia sa isi ceara insolventa-falimentul minim 5-10 banci cu puncte de lucru fin Tara; nu si-a cerut nici una. 

    Care sunt bancile care au acordat credit masiv in chf in criza adica 80% + sa stiu sa le evit de azi inainte ca scrie FALIMENT pe fruntea ei! 

    Vasilescule um mai vrei sa aiba imagine bancile cand nu au scos CLAUZELE ABUZIVE" din contracte? Toate astea cu blocarea in justitie a precedentului, a proceselor colective, pronuntarea Fmi a clauzele abuzive dunt recomandate in contracte pe tru stabilitatea financiara a bancilor; adica cu furt legal, sau cu furt la adapostul legi? 

    Inkasi sacrificau cel mai bun luptator tanar al lor pentru Zei. Toata TROICA care s-a ptonuntat impotriva ldp trebuia sa i-a BCR-ul si sa o puna pe masa de sacrificiu in 13 Mai. 

    Dar voi ati facut analiza dupa ureche desi avezi zoate datele.

    Legea este in vigoare si nici o banca nu iese in ajutorul -intampinarea oamenilor care sunt executati pe diferenta, ar castiga clienti pe viitor, cei "tineri" dupa care plangeti 

    1. Risc SEISMIC sau risc SISTEMATIC, nu sistemic. Cititi atent declaratiile si nu va mai dati cu parerea daca nu sunteti in stare nici macar sa reproduceti o notiune. Ne jicniti.

      Risc seismic-nu vine cutremurul.

      Risc Sistematic-efectul de spirala nu s-a materializat din 2008 pana azi. 

      Inseamna ca e risc sistemic adica cad bancile ca popicele. 

      Nematerializat bineanteles, a fost fluturat ca o sperietoare.

      Si zi bre', te simti ''jicnit''? La ''creer''?

      Greu cu scoala profesionala a expertilor financiari, absolvita la fara ''fregventa'':)))) 

      Sigur esti ''ecspert'' si la fotbal, politica, matematica, aeronautica,,,,:)))))

      Mars la scoala. 

      Haha

    In timp ce haita sufera de foame.

    Cand haita se satura de foame ataca sefa si o elimina. 

    Comportamentul bancar putem sa il comparam cu comportamentul bancar ?

    Daca da noi in ce punct ne aflam acum ? 

    Eu cred ca omu spune adevarul dar nu-l spune pana la capat. Pai sa va explic: Inainte de darea in plata clientul dadea un avans( 10-20% ) apoi platea zece-douazeci de rate, dupa care daca nu mai putea sa plateasca venea banca ii lua casa pe care o dadea la un comisionar cu max 10% si continua sa-l urmareasca pe nefericit pe viata pana ii lua toti banii . Deci bancile se alegeau cu minim de doua ori creditata. Acum nu se mai aleg decat cam cu de 1,5 ori suma . Pai nu inseamna ca sunt in pierdere cum zice mos Tagarta asta ? Bai bancarilor bai ! Mai tineti bai si cu roamnii ba nu numai cu straini ca s-ar putea sa va para rau"cozi de topor" ce sunteti!!

    Am citit pana de curand articolele ziarului dvs. si este evident ca nu aveti nici o umbra de obiectivitate in prezentarea stirilor. Din pacate, ati inceput sa relatati stirile despre BNR intr-o maniera similara celei utilizate de Antena 3 pentru a arunca cu noroi in Basescu.

    1. Mi se pare amuzant ca o persoana care admite ca nu a citit legea darii in plata, are asa multe opinii pe subiect. Oare toare articolele dvs. sunt scrise in acest fel? Incet, dar sigur va transformati intr-un fel de cancan.

      in fiecare zi sa apara o domnisoara de la BCR Chisinau SA purtand o esarfa ca in pauzele de la meciurile de box avand continutul: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA:-)SEXY SEXIER ERSTE...deja salivez ca un lup flamand in asteptarea primului numar...

      LL

      Faci exact ceea ce acuzi. Subiectul articolului nu necesita cunoasterea amanuntita a legii darii in plata. Nu esti "un cetatean dezamagit", ci un bancher care dezamageste cetatenii.

      Bancherii poarta un razboi febril cu clientii lor.

      ma tem ca paralelismul fortat intre BNR si Basescu nu este foarte magulitor pentru Banca Centrala. la urma urmei, Basescu, sub staindardul luptei anticoruptie, a patronat furturile de la ANRP, si-a propulsat familia in functii politice, atunci cand nu faceau trafic cu arme sau luau mita de la borfasi, si si-a tras si o mosie din bani imprumutat de la CEC. abia dupa plecarea lui Basescu, s-a dat startul la arestari. e nevoie sa plece Isarescu pentru ca BNR sa se curete? daca da, atunci sa plece.

      articolul este despre balivernele lui Vasilescu cum ca scade capitalul bancilor pe zi ce trece. stii ce? mie mi se pare ca Vasilescu da un smenal de alarma pentru sistemul bancar, in sensul ca bancile sunt pe duca. si cum isi mai tin oamenii economiile in banci al caror capital se subtiaza pe zi ce trece?

      Unde nu ajunge sa completeze cu ceva apa galbena dar care nu contine rivanol :)))

      Acesta este un Upercut sau croseu de dreapta.

      Buna observatie

      mi se pare amuzant ca acest "acelasi cetatean" probabil la fel de dezamagit nu reuseste sa observe ca cele mai multe opinii sunt, de fapt, una singura : inversunarea impotriva legii este exagerata! In rest, sunt doar opiniile dlui vasilescu, oarecum neintemeiate, cred eu;

      articolul comentat nu este o "stire despre BNR"relatata de ziarul bursa, ci opinia unui om obisnuit despre nicte afirmatii cam exagerate ale unui domn angajat in cadrul BNR... 

      Oameni nu mai merg la banca sa depuna bani sub 7 000 ron ca nu scot cat au pus peste o luna!

      In Coreea stim ce patea Bursa.

      In Sua uni il laudau, alti il criticau, alti erau indiferenti. 

      In Sua sunt ziare care il critica pe Obama, Bush, Fed ceea ce mi se pare democratic.

      Inteleg ca conducerea Bnr vine din regimul totalitar al lui Ceausescu si sunt deranjati. Noi restul care eram copii cand se statea la coada pentru paine ca Ceausescu platea bani pt Fmi sau care s-au nascut dupa revolutie cred ca apreciem aceste artivole. 

    Acest articol anti BNR este exagerat. Cum ca secretul bancar nu mai este respectat de nimeni de exemplu. Nu mai este respectat de cei foarte puternici care pot impune cu forta nerespectarea acestui secret. Nu este insa cazul statului roman (la nivel international) cum este cel al statului american de exemplu.

    Articolul presupune rea credinta din partea bancilor. Da, asa este. Este evident ca bancile au facut multe cu rea credinta. Iar ce au facut trebuie sa ramana asa cum este daca acea rea credinta a fost permisa de legile statului roman. Poate ca unii au vazut cat de proaste erau legile si au avut de pierdut fiindca au evitat sa se imprumute, au evitat unele oportunitati, iar altii au riscat pe pielea lor. Cei care au pierdut au pierdut din cauza ca legile erau proaste dar acum sunt modificate cu efect retroactiv, si ar fi avut de castigat daca s-ar fi bazat pe acele legi proaste. 

    Iar asta nu este corect. 

    Iar in ceea ce priveste nerespectarea normelor de risc ale bancilor, articolul spune prostii. Bancile s-au bazat pe legile existente care le permiteau sa le ia oamenilor casele si sa ii urmareasca si dupa moarte cum spunea un articol populist, asa ca bancile stiau foarte bine ca riscurile lor erau acoperite. Bancile nu au fost oprite de autoritati nici sa dezinformeze clientii, sa le prezinte doar lucruri frumoase despre cat de bine este sa iei un credit. Daca autoritatile au permis asta, inseamna ca bancile au facut ce trebuie. Intr-un stat ar trebui sa conteze legea iar cetatenii si firmele ar trebui sa se bazeze ca autoritatile statului impun respectarea legilor. Iar bancile au respectat legile. Care erau proaste. Dar acele legi proaste erau proaste pentru toti, si pentru cei care au evitat sa se imprumute din cauza ca legile erau proaste. 

    Dar apropos, credeti ca in Romania, care este pe ultimele locuri in functie de PIB-ul pe cap de locuitor in UE, este ceva mai important decat cresterea economica?

    Ca aceasta crestere economica sigur se reduce daca se impune respectarea unui risc mai mic. 

    1. deci unul e hot si criminal pentru ca legea ii permite, asa ca nu il incriminezi pe hot si pe criminal, ci critici legea care i-a permis sa fie asa. nu sunt de acord cu aceasta judecata, denota prostie si rea intentie. hotul si criminalul are propria responsabilitate pentru actiunile lui.

      Secretul bancar a fost anulat de Elvetia.

      Facand o paralela Cioaca a facut bine ce a facut si ar trebui sa ceara despagubiri de la Statul Roman ca legea e proasta ? 

    Cand te uiti la poza cu domnul Vasilescu intelegi cam cine ne conduce.

    1. Ai dreptate ,exista o vreme pt toate,dar expiratul acesta nu realizeaza ca e timpul sa plece.Si toti anonimii care se straduiesc sa lustruiasca treptele BNR nu vad ca increderea in banci nu mai revine never- ever.Si pentru asta nu e de vina. Bursa

    adevaratul risc sistemic si unicul din perspectiva bancilor este ca oameniilor sa li se deschida ochii si sa nu le mai calce pragul plus scoaterea banilor ,cu cit esti mai bine educat financiar cu atit ai mai putin de-a face cu vreo banca cu exceptia cazului in care esti hotarit sa dai o teapa (capitalizare), a face credit pentru o casa indatorindu-te pe viata este o nebunie si singurul motiv rezonabil este ca vrei sa stai la casa ta sa ai familia ta dar cind iei in rate orice obiect de folosinta indelungata gen electrocasnice lucruri de pina in 3 4000 lei asta mi se pare nesimtire , orice om normal la cap pune ceva deoparte ptr zile negre sau pentru ce si-ar dori pe viitor , asta face mai putin decit ratele oricum

    Domnule M.A.,

    Excelent articol! Dar eu sunt de parere ca Adrian Vasilescu nu ne crede prosti. Eu cred ca domnului in cauza precum si tagmei bancherilor pur si simplu nu le mai pasa de ce zice lumea. 

    Sunt stapanii, ei conduc lumea, nu mai are rost nici sa pastreze aparentele. 

    Explicatiile date, fara logica si lipsite de bun simt, risc sistemic imaginar, dar, mai ales, comportamentul fata de clientii lor ii tradeaza.

    Cum se comporta un negustor cu un client care ii intra in pravalie, si, cum se comporta bancherii?!? 

    1. e foarte interesant die relatat in stilul tau...genial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb