A învăţa înseamnă a căuta mereu să ştii ceea ce nu ştii

Procesul învăţării nu înseamnă acumularea neselectivă de informaţii, cunoştinţe şi abilităţi. Înseamnă în primul rând conştientizarea iluziei profunzimii explicative şi, uneori, gândire contra-intuitivă¹sau chiar contra-factuală². În oceanul comunităţii cognitive, mintea individuală poate să găsească, prin efort sau noroc, idei care pot părea complet noi, geniale chiar, idei pe care să şi le aproprie, ca şi când ar fi ale individului. De aici iluzia cunoaşterii şi insesizabilitatea propriei ignoranţe. Individul nu mai realizează că nu ştie. Mult mai important este faptul că cele mai multe alegeri, acţiuni şi comportamente sunt intuitive, stereotipice chiar, fiind bazate pe ceea ce ştie şi face toată lumea. Saltul intuitiv de la o frântură de informaţie la o întreagă paletă de concluzii şi opţiuni necesare deciziei poate fi o metodă bună şi eficientă de a te descurca într-o comunitate cognitivă, dar şi o cale către decizii greşite sau chiar fatale³. De aceea, este necesar un răgaz suficient pentru reflexie şi pentru inferenţă deductivă, o suspiciune sănătoasă pentru certitudinile subiective, o analiză prospectivă a consecinţelor unei acţiuni (mai degrabă decât o fundamentare a deciziei pe valori sacre, ultime, de netăgăduit).

Iluzia, ca şi ignoranţa, poate fi o plăcere (după Voltaire, iluzia este chiar cea dintâi plăcere), dar nu este o fericire şi, mai ales, nu este o plasă de siguranţă.

Învăţarea înseamnă mai ales ca dis-cipolul să poată alege singur, în urmarea unor sugestii sau linii directoare ale lectorului.

O schemă a iteraţiilor acestui proces de învăţare eficientă poate suna aşa:

(i) afirmaţia unei idei sau a unui principiu;

(ii) o explicaţie sumară a conţinutului şi a consecinţelor;

(iii) un detaliu sau o serie de amănunte explicative.

Pe treapta a doua a explicaţiei se situează pragul de sus al explicaţiei "suportabile" de mare majoritate. Explicaţia detaliată, cauzală, este rejectată de cei mai mulţi dintre noi. Din raţiuni de economie de efort, suntem mulţumiţi cu mult înainte de a primi explicaţii detaliate. Doar puţini, adică cei care sunt aplecaţi către reflecţia cognitivă, vor aprecia această a treia treaptă a explicaţiei; unii, excesivi, vor pretinde chiar mai multe explicaţii şi vor purcede ei înşişi la explicaţii suplimentare, de natură a despica firul în patru şi a contrazice chiar afirmaţia iniţială.

În achiziţii şi în procesul de învăţare, această constatare este esenţială. Înţelegem ceea ce este sumar explicat, dar nu trecem decât rareori la explicaţii detaliate, întrucât, de cele mai multe ori, acestea sunt inutile.

Într-adevăr, cui îi pasă de explicaţiile detaliate? Lumea este, oricum, complexă şi este imposibil să ştii totul. A consuma timp preţios pentru a afla amănunte şi explicaţii nu foarte utile pare o pierdere de timp. Chiar şi experţii în anumite domenii refuză să se implice sau chiar să asculte cea de-a treia explicaţie, pentru că, în general, lucrurile banale, de consum curent, nu necesită explicaţii. Toată lumea "stie" cum funcţionează lucrurile banale, deci şi noi, la nivel individual, ştim (de unde şi iluzia profunzimii explicaţiei) şi, de aceea, explicaţiile detaliate sunt inutile şi ignorate de toată lumea. Mai mult chiar, detaliile provoacă aversiune.

Piaţa chiar este, în contemporaneitate, concepută să profite de aversiunea noastră faţă de detalii. Fără să mintă la modul propriu, campaniile publicitare fie se bazează pe justificări vagi, pe care le asociază cu imaginea unor persoane de succes sau cu mituri oarecare, fie îşi împanează mesajul cu jargoane pseudo-ştiinţifice, menite a da o aparenţă de respectabilitate stiinţifică, în care majoritatea oamenilor se încred. Afirmaţiile înşelătoare şi explicaţiile defectuoase ale profesioniştilor persuasiunii şi ai marketingului sunt eficiente întrucât avem tendinţa să îi lăsăm pe alţii să gândească pentru noi. De aceea, multe puncte de atracţie ale ofertei "sună bine" pentru că fac referire la comunitate, fără să aibă, totuşi, nicio bază factuală. Educaţia financiară, pretinsă de lobby-ul financiar ca metodă - panaceu de combatere a fenomenului de supra-îndatorare pentru consum-, nu poate avea efecte palpabile, câtă vreme se concentrează pe individ. După nivelul 2 al explicaţiei, atenţia şi concentrarea se pierd în detalii şi prolixitate, iar amintirea experienţelor financiare sau juridice negative se pierd repede în "conflict" cu beneficiile imediate ale consumului pe credit. Oricum, spulberarea iluziei în care ne complacem nu este o experienţă pozitivă, întrucât nu ne place să fim consideraţi incompetenţi.

Cel mai important lucru de spus şi conştientizat este că indivizii nu iau niciodată decizii singuri (de unde inutilitatea educaţiei individuale). Opţiunile lor sunt formulate de alţii - profesionişti ai persuasiunii, fabricanţi ai consimţământului, creatori şi promotori ai trendurilor, grupuri care impun membrilor valorile de grup etc. Deseori, oamenii copiază deciziile luate de alţii, pentru că acestea sunt la modă şi pentru că această cale pare comodă şi eficientă. Decizia individuală este, în mare parte, de sorginte colectivă. Răspunderea este diluată, salvarea individuală este la pachet cu cea de grup, identitatea este blurată şi, deci, opţiunea mai păstrează doar rămăşiţe de individualitate.

În demersul continuu de înlăturare a valului iluziei profunzimii explicative trebuie:

(i) să reduci complexitatea; nu ridica nivelul aşteptărilor dincolo de gradul de complexitate pe care o poate suporta omul normal; explică-i omului ca şi când ar avea 5 ani, pentru a-i da oportunitatea de a înţelege şi a-şi evalua opţiunile, în vederea luării unei decizii iminente sau ulterioare;

(ii) să formulezi reguli simple, care funcţionează mulţumitor şi pot fi asimilate şi aplicate fără un efort exagerat; eforturile pentru educaţia individuală în domeniile foarte complexe, ca economia şi finanţele, pot fi neutralizate de efectul de intimidare, de reacţia de rejectare faţă de ceva perceput (chiar greşit) ca prolix şi care (cert) depăşeşte gradul de rezistenţă la avalanşa de detalii şi inferenţe;

(iii) să oferi educaţia şi consilierea la momentul şi în timpul potrivite; dacă se face educaţie financiară şi juridică în şcoli şi în licee, s-ar putea ca informaţia să fie redundantă şi de mult uitată la momentul deciziilor din viaţa reală;

(iv) să îţi verifici periodic înţelegerea proprie asupra fenomenelor pe care încerci să le explici; în fiecare clipă să ştii că nu ştii sau, şi mai important, să ştii ce nu ştii; universitarii, faţă în faţă cu o idee nouă, dar neconformă cu ideile lor pre-concepute, se comportă după acest tipar: mai întâi, ideea este ignorată, apoi ideea este rejectată (cu lux de amănunte şi prin toate tratatele şi lucrările de specialitate), apoi ideea este declarată evidentă (universitarii o cunoşteau de mult, căci se subînţelege...); efectul Dunning-Kruger este real, oricât a fost de ironizat în trecut: cei care au cele mai slabe performanţe îşi supraestimează cel mai mult propriile abilităţi.

NOTE:

¹ Idei care, la prima vedere, contrazic prejudecăţile şi cutumele, precum şi modul intuitiv de gândire şi, de aceea, pare contrariantă. Gândirea contra-intuitivă este ceea ce contrazice benefic automatismele şi cutumele de gândire main-stream. Acestea, deşi sunt eficiente şi fără greş în cele mai multe dintre situaţiile curente, pot fi periculoase, fiind deseori motivaţia multor catastrofe individuale sau colective.

² Ce ar fi fost dacă... Post - factum analizăm, uneori cu eforturi demne de cauze mai bune, cum ar fi fost realitatea dacă nu s-ar fi întâmplat nişte lucruri, dacă nu ar fi existat anumite evenimente sau serii de fapte ghinioniste. Este încercarea de a rescrie o naraţiune alternativă, în speranţa evitării ulterioare a scenariului.

³ În lumea animală, când liderul turmei se îndreaptă către prăpastie sau către fluviul plin de crocodili, iar ceilalţi îl urmează, din nevoia instinctuală de a scuti eforturi şi energie, turma întreagă este în pericol.