A mai rămas doar uşa din spate a istoriei pentru Angela Merkel?

A fost suficient ca Dorothy să-şi bată de trei ori tocurile pantofilor de rubin pentru a se întoarce acasă din Ţara lui Oz.

Dorothea nu a fost la fel de norocoasă. Nici dacă ar fi avut, printr-un miracol, pantofii de rubin, Angela Dorothea Merkel, tot nu ar mai fi reuşit să se întoarcă acasă, pentru că "acasă" s-a transformat în altceva în anii săi la conducerea guvernului federal.

Acesta pare să fie şi motivul celor mai slabe rezultate electorale ale partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), din perioada postbelică, în ciuda unei situaţii economice de invidiat.

Cele şase luni de negocieri pentru formarea guvernului, în urma alegerilor generale de anul trecut, şi rezultatul alegerilor din Bavaria nu au fost de ajuns. A fost nevoie de încă un rezultat dezastruos la alegerile din landul Hesse pentru a o "convinge" pe Angela Merkel să se oprească din marşul ei absurd către nu se ştie ce.

După o scurtă perioadă de speculaţii, cancelarul german şi-a anunţat în septembrie intenţia fermă de a candida din nou pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al CDU, la conferinţa partidului din decembrie 2018.

Rezultatul electoral din Hesse nu a mai putut fi, însă, ignorat şi a venit, probabil în urma unor extraordinare presiuni, decizia de renunţare la conducerea partidului, poziţie ocupată în ultimii 18 ani.

Reacţia marilor publicaţii internaţionale a fost de uimire. Realismul a venit din partea tabloidului britanic Daily Express, care a scris că "Mutti a ignorat vântul schimbării care bate pes­te Europa în ceea ce priveşte migraţia şi UE".

În ceea ce priveşte migraţia, Angela Merkel a dat dovadă de aroganţă şi nu a ţinut seamă de dorinţa cetăţenilor, o atitudine specifică liderilor care se cred de neînlocuit şi sunt convinşi că ştiu mereu ce este mai bine pentru popor.

Cum poate fi vorba despre democraţie când o decizie crucială privind imigraţia se ia fără consultarea poporului?

Este adevărat că nu se poate organiza un referendum pentru validarea fiecărei decizii guvernamentale, însă migraţia în masă către Germania din Orientul Mijlociu şi Africa, reprezintă un fenomen cu profunde implicaţii, atât economice, dar mai ales în ceea ce priveşte structura şi valorile sociale comune ale acestei părţi de lume.

Conducerea editorială de la Bloomberg a scris că "Angela Merkel rămâne liderul indispensabil al Europei", preluînd "indispensabilul" dintr-un număr al revistei The Economist din urmă cu trei ani, unde cancelarul Germaniei era "europeanul indispensabil".

După lamentările de rigoare, prezente pe scară largă în presa germană şi internaţională, editorii de la Bloomberg arată că "Merkel trebuie să pregătească viitorii lideri care să-i ducă mai departe moştenirea, în timp ce recunosc foamea de schimbare a ţării" şi îşi exprimă speranţa că "poate opri degradarea" cât timp va mai rămâne în fruntea guvernului federal.

Din păcate pentru cei care îşi mai pun speranţa într-o "reinventare" a cancelarului Merkel, un astfel de scenariu este foarte puţin probabil.

Un cititor Bloomberg a comentat pe marginea articolului că "editorii încă refuză cu putere să accepte că imperialismul, intervenţionismul, dependenţa de statul bunăstării şi incluziunea forţată contribuie la ruperea coeziunii sociale", iar altul susţine că "Merkel este exponentul deciziilor politice luate doar în funcţie de obiectivele pe termen scurt" şi se întreabă retoric ce se întâmplă când iei decizii pe termen scurt timp de 13 ani.

Într-o scurtă analiză a implicaţiilor mişcărilor de pe scena politică a Germaniei, analistul american Martin Armstrong arată că "Merkel a fost faţa Europei, fie ea bună, rea sau indiferentă" şi trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va urma.

"În loc să recunoască greşeala majoră pe care a făcut-o şi să o repare imediat, Merkel a preferat manevra politică tipică - învinovăţeşte-i pe toţi şi neagă orice greşeală a propriilor politici", scrie Armstrong despre decizia deschiderii graniţelor în faţa imigranţilor din Africa şi Orientul Mijlociu.

În ceea ce priveşte înrăutăţirea perspectivelor economice, nu doar în Germania ci şi la nivel global, Martin Armstrong subliniază că "niciun politician nu poate nici măcar să pretindă că se află la conducerea economiei şi să facă promisiuni aflate cu mult dincolo de controlul lui, deoarece nimeni nu se poate împotrivi tendinţei globale", iar concluzia sa este că "instabilitatea politică din Europa reprezintă factorul critic din spatele fluxurilor de capital, care pot împinge dolarul către cote de necrezut".

Într-un articol Bloomberg, apărut înainte de anunţul oficial al cancelarului Merkel, a fost prezentată o listă a posibililor succesori la conducerea partidului. Annegret Kramp-Karrenbauer, secretarul general al CDU şi favorita lui Merkel, ministrul sănătăţii Jens Spahn, Ralph Brinkhaus, liderul grupului CDU din Bundestag, şi premierii din două landuri se aflau pe acea­stă listă, iar doamna Kramp-Karrenbauer era prezentată drept cel mai probabil succesor.

Toate calculele au fost date peste cap de intrarea pe scenă a lui Friedrich Merz, preşedinte al diviziei germane a grupului de administrare a activelor financiare BlackRock.

Acesta a pierdut în faţa doamnei Merkel alegerile pentru conducerea CDU din 2002, iar în urmă cu 10 ani a părăsit scena politică.

Cu toate acestea, Merz "nu a încetat să se pregătească şi să spere pentru momentul care tocmai a venit", după cum scrie Handelsblatt.

Cel mai important cotidian financiar al Germaniei mai arată că Merz are numeroşi susţinători în cadrul partidului, care sunt hotărâţi "să blocheze continuarea matriarhatului lui Merkel" şi să readucă Uniunea Creştin-Democrată la doctrina sa iniţială.

"CDU este partidul legii şi ordinii, nu al selfi-urilor prietenoase cu imigranţii, partidul celor care merg la biserică, al antreprenorilor şi, mai ales, partidul bărbaţilor", subliniază Handelsblatt.

Un sondaj realizat YouGov la cererea Handelsblatt în rândul membrilor CDU arată că Merz este susţinut de 23% dintre aceştia, în timp ce Kramp-Karrenbauer are 17%, iar Jens Spahn doar 7%.

"Merz înţelege sufletul partidului", a declarat un oficial al organizaţiei. Printre susţinătorii lui Merz se află însuşi Wolfgang Schäuble, fostul ministru de finanţe şi actual preşedinte al Bundestagului, despre care Handesblatt scrie că "l-a susţinut tacit pe Merz în rebeliunea sa împotriva lui Merkel", fiind alături de ea "doar pentru a impune politici mai conservatoare".

Imediat după alegerile din Hesse, tot Handelsblatt a publicat rezultatele unui sondaj realizat de institutul de sondaje politice Infratest Dimap, conform căruia doar 17% dintre tinerii sub 24 de ani au votat pentru CDU şi numai 15%, din aceeaşi categorie de vârstă, pentru social-democraţi (SPD).

Concluzia cotidianului este că "CDU şi SPD nu mai ajung la oameni, iar cifrele de la Infratest arată că nu se mai pot numi partide populare".

În aceste condiţii, nu poate fi vorba în niciun fel de o redresare a CDU sub conducerea favoritei lui Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer.

Poate nici Friedrich Merz nu va reuşi un astfel de miracol, însă deocamdată este singura şansă a partidului.

Iar dacă va ajunge preşedinte al CDU după conferinţa din decembrie, şansele cancelarului Merkel de a-şi duce la sfârşit şi al patrulea mandat vor deveni aproape nule.

Oricum este prea târziu pentru Angela Merkel să-şi "finiseze" moştenirea, iar agăţarea de putere cu orice preţ nu-i va asigura un loc mai bun în istorie, ci doar ieşirea pe uşa din spate.