AAFBR: Inflaţia anuală va fi de 2,13% la finalul lui 2017 şi 3,3% în 2018

Cristina Radu
Bănci-Asigurări / 14 august 2017

Sigla AAFBR (Sursa foto: aafb.ro)

Sigla AAFBR (Sursa foto: aafb.ro)

AAFBR (Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România) a lansat un sondaj de opinie în rândul membrilor săi pentru a evalua impactul măsurilor asupra aşteptărilor inflaţioniste şi politicii monetare, în contextul propunerilor sau modificărilor recent implementate de natură fiscală sau politică salarială. Întrebările adresate au vizat aşteptările legate de evoluţia inflaţiei, dobânda de politică monetară şi rata ROBOR (o lună) pentru 2017 şi 2018, potrivit unui comunicat trimis Redacţiei de AAFBR.

Analiştii care au răspuns sondajului au indicat o majorare a aşteptărilor inflaţioniste pentru final de 2017 şi 2018. Răspunsurile plasează inflaţia anuală la finalul lui 2017 la 2,13% şi 3,3% pentru 2018, marginal peste ultimele proiecţii BNR, respectiv 1,9% pentru finalul lui 2017 şi 3,2% pentru finalul lui 2018 (ultimele nu includ impactul majorării accizei pe combustibil care va intra în vigoare în septembrie 2017).

Majoritatea analiştilor se aşteaptă că dobânda de politică monetară să fie menţinută la nivelul actual de 1,75%, până la finalul lui 2017, 15% din respondenţi indicând o posibilă creştere la 2% până la finalul lui 2017. Nivelul mediu al dobânzii de politică monetară pentru finalul lui 2018 este de 2,25%, în condiţiile în care toţi analiştii au indicat o majorare a acesteia pe parcursul lui 2018. Estimările pentru nivelul dobânzii ROBOR cu maturitate de o lună este în creştere faţă de nivelul actual (0,66% în iulie şi 0,69% în august) până la 1,08% la finalul lui 2017 şi 1,60% la finalul lui 2018.

Preşedinte AAFBR, Iancu Guda, a afirmat: "Majoritatea companiilor înregistrează cheltuieli în creştere, în special cele privind costurile salariale. Conform ultimelor date publicate de INS, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.380 RON în luna iunie a anului curent, în creştere cu 14,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior. Oferta de muncă limitată, cauzată de sporul natural negativ şi exodul de forţă de muncă, face ca piaţa muncii să devină din ce în ce mai tensionată. Anunţul recent privind majorarea semnificativă a accizei la combustibil, care va intră în vigoare în luna septembrie, va determina o creştere generalizată a costurilor de producţie şi serviciilor prestate. Pe de altă parte, consumul avansează şi rămâne pricipalul motor al creşterii economice. Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut în luna iunie a anului curent cu 6,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate), iar stocul creditelor de consum denominate în moneda locală a crescut cu 10% în aceeaşi perioadă, cea mai accelerată creştere din ultimii cinci ani. Creşterea economică peste potenţial alimentată de factorii amintiţi anterior generează presiuni inflaţioniste în creştere pentru finalul anului curent şi anul următor, când vom pierde şi efectul de bază al ultimei reduceri TVA. Această creează premizele pentru o politică monetară restrictivă din partea BNR în perioada următoare, inclusiv majorarea dobânzii de politică monetară începând cu primul trimestru al anului următor".

Vicepreşedintele Adrian Codîrlaşu, a afirmat: "Majorările de taxe indirecte precum şi politica bugetară axată pe impulsionarea consumului vor conduce la o majorare a ratei inflaţiei atât în 2017 cât şi în anul următor. Prin urmare este aşteptată o întărire a politicii monetare, probabil începând cu finalul anului curent. Conform rezultatelor sondajului, atât pentru 2017, cât mai ales pentru 2018, dobânzile nominale anticipate sunt net inferioare ratei anticipate a inflaţiei ceea ce conduce la anticipaţii de dobânzi real negative până cel puţin la finalul anului următor. Aceste rate real negative ale dobânzii pot genera un impact negativ asupra economisirii în moneda locală şi asupra atractivităţii activelor denominate în moneda locală".

AAFBR reuneşte peste 90 de membri, analişti şi manageri din diverse ramuri financiare: macroeconomie, strategie, sector bancar, analiză financiară, investiţii, asigurări, piaţă de capital, comunicare financiară şi relaţii cu investitorii etc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb