Cei 12 cardinali electori care nu au ajuns până acum la Roma sunt aşteptaţi să sosească până în această seară, cel târziu, a declarat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele iezuit Federico Lombardi, într-o conferinţă de presă susţinută ieri la Vatican. În total, numărul cardinalilor este de 207, în întreaga lume. La Roma sunt prezenţi în acest moment 142 de cardinali, dintre care 103 cardinali electori, totalul acestora din urmă fiind 115. Aceştia au sarcina să îl aleagă pe viitorul Suveran Pontif, care îl va înlocui pe Benedict al XVI-lea, care s-a retras de săptămâna trecută la Castelul Gandolfo, la circa 30 de kilometri de Roma, în reşedinţa de vară a pontifilor. Când toţi cardinalii electori vor fi prezenţi la Roma, Colegiul va decide prin vot data începerii Conclavului. Cel mai probabil, acesta se va întruni lunea viitoare, pe 11 martie. În cazul în care în Colegiul cardinalilor nu se va ajunge la un consens, conclavul va începe pe 15 martie, data limită. Presa italiană consideră că şansele ca peninsula să dea un nou Papă după 35 de ani sunt foarte mici: "Revenirea unui Papă italian, un vis care are puţine speranţe. Scandalurile, corupţia, carierismul subminează posibilitatea ca după 35 de ani de la moartea lui Albino Luciani - un Papă să fie din Peninsulă", notează cotidianul "La Repubblica".
Absenţele au stârnit nemulţumire, mai ales că nimeni nu a fost luat prin surprindere, ca în cazul unui deces, şi se ştia de întrunirea Conclavului de acum o lună. Există şi absenţi motivaţi, deşi este evident că nimeni nu-şi doreşte o astfel de motivaţie. Cardinalul Keith O'Brien, liderul Bisericii Catolice Scoţiene, care a demisionat săptămâna trecută şi s-a retras din conclavul ce îl va alege pe viitorul Papă, suspectat fiind de comportament indecent, a recunoscut că se face vinovat de purtare neadecvată din punct de vedere sexual. Cardinalul este cel mai înalt poziţionată figură din istoria recentă a bisericii care a recunoscut un asemenea lucru. Afirmaţia a uimit numeroşi membri ai Bisericii Scoţiene şi nu numai. Ziarul britanic The Observer relata anterior că cei patru reclamanţi din dioceza St. Andrews şi Edinburgh, în Scoţia, l-au informat pe nunţiul apostolic în Marea Britanie, arhiepiscopul Antonio Mennini, că O'Brien a comis "acte nepotrivite" în urmă cu 33 de ani. Unul dintre preoţi s-a plâns că a fost victima unor "atenţii nedorite" din partea cardinalului, într-o seară, pe fundalul consumului de alcool. Altul pretinde că O'Brien profita de rugăciuni nocturne pentru a avea "contacte nepotrivite". Aceasta este o nouă pată pentru Biserica Catolică, care s-a confruntat cu numeroase probleme similare în ultimii ani. De altfel, Papa Benedict al XVI-lea a militat pentru măsuri drastice împotriva celor vinovaţi, refuzând să muşamalizeze scandalurile, chiar şi cu riscul ca prestigiul Bisericii să aibă de suferit.
Cardinalii au început să se reunească de la începutul acestei săptămâni în congregaţii generale care pregătesc începerea Conclavului care îl va alege pe viitorul Suveran Pontif. Printre cardinali, mulţi ar dori ca data începerii Conclavului să fie aleasă cu mare atenţie şi fără grabă, pentru ca toţi Cardinalii electori să aibă suficient timp să se cunoască. "Sunt membri ai Colegiului Cardinalilor care sunt interesaţi să obţină informaţii pe care le consideră relevante pentru situaţia din Biserică, în general", notează "Il Messaggero". Există şi o parte care doreşte ca alegerea să fie făcută în cel mai scurt timp posibil, pentru a fi eliminate suspiciunile legate de posibile presiuni din exterior.