Acord de cooperare energetică Spania - Rusia

MARIN MIHAI
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 martie 2009

Spania şi Rusia au încheiat, marţi, un amplu acord de cooperare în domeniul energetic, în baza căruia companiile din cele două ţări vor aborda proiecte comune privind prospectarea, explorarea, exportul de hidrocarburi, obţinerea de energie electrică din surse regenerabile şi fosil lichid, îmbunăţăţirea eficienţei energetice şi utilizarea de tehnologii curate de transport al energiei.

Documentul a fost semnat la Palatul Moncloa din Madrid, de către şeful guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev.

Cei doi oficiali au discutat despre resursele şi potenţialul ridicat al ţărilor lor privind dinamizarea relaţiilor economice şi în alte sectoare, dar şi despre măsurile de combatere a crizei financiare.

În ultimii trei ani, exporturile Spaniei în Rusia au crescut cu 40%, iar schimburile economice dintre aceste state au atins valoarea de 10.000 de milioane de euro, o cifra "uriaşă" faţă de acum zece ani, dar cu mult sub posibilităţile preconizate în prezent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb