Acţionar: "Cifrele financiare ale Astra nu reflectă realitatea şi agravează situaţia companiei"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 octombrie 2014

Acţionar: "Cifrele financiare ale Astra nu reflectă realitatea şi agravează situaţia companiei"

Situaţiile financiare ale Astra pentru anul 2013 întocmite de KPMG Adisory, administratorul special al companiei numit de ASF, nu reflectă realitatea economică a asigurătorului şi agravează artificial situaţia companiei, consideră acţionarul The Nova Group Investments România.

"Situaţiile financiare, aşa cum au fost ele întocmite de KPMG, nu reflectă realitatea economică a societăţii Astra şi agravează artificial situaţia companiei", se arată în răspunsul The Nova Group Investments România, citat de Mediafax, după ce acţionarii companiei au respins situaţiile financiare pentru anul trecut.

Acţionarul continuă: "De altfel, auditorul numit, Deloitte, nu a confirmat printr-o opinie necalificată aceste situaţii financiare. Exagerarea pierderilor împreună cu deficienţele în implementarea planului de măsuri atrag după sine îndoieli serioase în mintea investitorilor în privinţa unei voinţe de a restructura Astra cu succes. Prin urmare, acţionarii au solicitat KPMG refacerea situaţiilor financiare".

Astra este cel mai mare asigurător local după nivelul subscrierilor aferente anului 2013.

Cu un capital social de 257,8 milioane de lei, societatea este controlată de The Nova Group Investments România SA - 72,754% şi Epsilon Estate Provider SRL- 26,289%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,957% din capitalul social. Cele două societăţi sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

În a doua parte a lunii februarie, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială la Astra Asigurări, a suspendat dreptul de vot al acţionarilor şi conducerea şi a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.

La finele săptămânii trecute, acţionarii Astra au respins situaţiile financiare aferente anului 2013.

De asemenea, acţionarii asigurătorului au cerut efectuarea unui nou audit de către un auditor independent altul decât Deloitte, compania care a auditat societatea în 2013.

Deloitte a fost numit auditor în luna mai a acestui an de către acţionarii Astra.

Pierderile Astra au atins 917,3 milioane de lei în 2013, de la un profit net de 6,99 milioane de lei în urmă cu un an, potrivit informaţiilor din prospectul pentru emiterea de acţiuni în vederea majorării capitalului al companiei, dat publicităţii la finele lunii august. Prospectul a fost aprobat de ASF.

În raportul anual al ASF, publicat la începutul lunii iulie, compania figurează cu pierderi de 813,6 milioane de lei la finele anului trecut, cu o pondere de 54,03% în pierderea totală a pieţei asigurătorilor.

Potrivit KPMG, Astra are nevoie de o infuzie de capital de 490 milioane de lei până la finalul anului.

Până în prezent acţionarii asigurătorului au adus 65 de milioane de lei la capitalul societăţii.

La finele anului 2013, compania ocupa primul loc pe piaţa asigurărilor din România, cu subscrieri de 921,5 milioane de lei şi pierderi de 917,3 milioane de lei.

Omul de afaceri Dan Adamescu şi judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, au fost trimişi în judecată în luna iunie, în stare de arest, într-un dosar privind intervenţii în cauze de insolvenţă.

La finele lunii august, Dan Adamescu şi cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de corupţie, au fost eliberaţi din arestul preventiv, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb