Acţionarii Simtel Team numesc un Consiliu de Administraţie în vederea trecerii pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti

D.T.
Piaţa de Capital / 26 aprilie 2023

Iulian Nedea, cofondator şi CEO al Simtel Team

Iulian Nedea, cofondator şi CEO al Simtel Team

Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi lider naţional în domeniul energiei regenerabile, anunţă numirea de către acţionarii companiei a unui Consiliu de Administraţie în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 25 aprilie 2023, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, consiliul este compus din cinci membri - Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc, Radu Vilău, cofondatori ai companiei, Adrian Netea, profesionist în investiţii şi Mihai Tudor, un executiv cu experienţă vastă în motivarea şi creşterea echipelor în cadrul companiilor.

"Simtel Team se află într-o etapă de creştere accelerată pe fondul solicitărilor tot mai numeroase pentru soluţiile de energie regenerabilă, aspect reflectat la nivelul bugetului de venituri şi cheltuieli pe care l-am propus pentru anul 2023, aprobat de acţionarii noştri în cadrul AGA anuală - o cifră de afaceri la nivel consolidat de 296,1 milioane de lei, EBITDA de 31,5 milioane de lei şi un profit net de 25,6 milioane de lei. În perioada următoare, vom demara procedurile pentru transferul acţiunilor companiei pe Piaţa Principală a BVB, prin pregătirea situaţiilor financiare conform standardelor IFRS. Acest transfer este un pas natural, având în vedere evoluţia companiei, precum şi posibilitatea de a atrage în acţionariat şi investitori instituţionali", a declarat Iulian Nedea, cofondator şi CEO al Simtel Team.

În vederea alinierii companiei la cerinţele de guvernanţă corporativă ale Pieţei Principale, acţionarii au numit un Consiliu de Administraţie format din cinci membri, dintre care doi neexecutivi şi independenţi. Adrian Netea este un profesionist în investiţii, cu o experienţă de peste 12 ani în finanţe corporative, private equity, evaluarea companiilor, dezvoltare de strategie de expansiune şi planuri de afaceri. În prezent, Adrian Netea este Director de Investiţii în cadrul Morphosis Capital, un fond de private equity cu 50 de milioane de euro capital subscris. Mihai Tudor, cel de-al doilea membru neexecutiv şi independent, este un executiv cu peste 18 ani de experienţă în management, motivarea şi creşterea echipelor, planificarea resurselor, dezvoltarea planurilor de carieră, recrutarea şi selecţia resurselor cheie, se precizează în comunicat.

Pe lângă numirea unui Consiliu de Administraţie, în cadrul AGA acţionarii au aprobat operaţiunea de acordare de dividende în numerar, în valoare totală de 2.044.023,8 lei, dividend brut. Astfel, acţionarii care vor deţine acţiuni SMTL la data de 14 iulie 2023 vor fi eligibili pentru primirea unui dividend brut pe acţiune de 0,26 lei. Data plăţii dividendului este 1 august 2023.

În 2022, la nivel individual, Simtel Team a înregistrat o cifră de afaceri de 137 de milioane de lei, o creştere cu 134% faţă de anul 2021, şi un profit net de 11,6 milioane de lei, o apreciere cu 88% comparativ cu 2021. Divizia de energie verde a avut cea mai mare contribuţie la cifra de afaceri, de 77%, telecomunicaţiile au reprezentat 21%, în timp ce alte linii de business au contribuit cu 2%, arată sursa.

Pentru anul acesta, compania estimează că va construi centrale electrice fotovoltaice cu o putere instalată de aproximativ 80 MWp, comparativ cu 45 MWp instalaţi în 2022. De asemenea, conducerea are în vedere creşterea numărului de proiecte şi în Republica Moldova, unde a deschis o filială la finalul anului trecut.

În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat şi pus in funcţiune numeroase centrale electrice fotovoltaice pentru clienţi din diverse industrii, se mai menţionează în comunicat. Parcurile fotovoltaice pe care le operează Simtel însumează peste 200 MWp instalaţi şi produc anual 260.000 MWh, echivalentul consumului a 73.000 de locuinţe într-un an, reducând cu 156.000 de tone pe an emisiile de gaze cu efect de seră, ajutând astfel la protejarea mediului înconjurător şi având un impact pozitiv asupra sănătăţii şi a calităţii vieţii comunităţilor, în special în zonele urbane dens populate.

Simtel Team este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 iulie 2021, având, în prezent, o capitalizare de piaţă de aproximativ 247 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca vreau sa calaresc trendul asta de 1-2 ani pe photo mai bine iau REO26, e la fel cu SMTL la instalari capacitati, da si 10%+ randament anual la cotatia de azi, are risc mult mai mic, are un fond foarte mare american in spate

    Cand se termina cu photo nu ma trezesc cu - 50% pe actiune ca la SMTL care pana atunci da firimituri la actionari 

    Super! Direct la CA de 5. Merita un comunicat realizarea asta, era si greu sa se puna in CA cu 80% sau cat au ei!

    Urmatoare comunicare e ca au reusit sa tina o AGA!  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb