Activele administrate de "Piraeus Bank" România în iunie 2007, în creştere cu 210% faţă de iunie 2006

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 iulie 2007

Valoarea totală a creditelor administrate de Piraeus Bank România a atins, la 30 iunie 2007, aproape 1,4 miliarde euro, ceea ce reprezintă o creştere de 230% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe fondul lansării de produse bancare noi şi competitive, dar şi datorită dezvoltării reţelei de sucursale Piraeus Bank Româ­nia, segmentul de retail a înregistrat o creştere rapidă şi constantă. Astfel, valoarea creditelor acordate persoanelor fizice se ridică la sfârşitul lunii iunie 2007, la 437 milioane euro, de 8 ori mai mult faţă de volumul înregistrat în iunie 2006.

Valoarea creditelor acordate persoanelor juridice (segmentele Corporate şi IMM) depăşea la 30 iunie 2007, 776 milioane euro, cu 175% mai mult faţă de iunie 2006.

Portofoliul de clienţi ai băncii a crescut cu aproape 230% faţă de iunie 2006, ajungând la pes­te 126.000.

Valoarea depozitelor clientelei Piraeus Bank Romania la 30 iunie 2007 depăşea 357 milioane euro, în creştere cu 109% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul de carduri emise de Piraeus Bank Romania atingea la sfârşitul lui iunie 2007, 24.400 dintre care aproape 9.500 carduri de credit şi peste 14.900 carduri de debit. Faţă de 30 iunie 2006, numărul de carduri emise de Piraeus Bank România a înregis­trat o creştere de 160%.

Activele administrate de bancă atingeau la 30 iunie 2007, 1,75 miliarde euro, în creştere cu 210% faţă de iunie 2006.

Reţeaua de sucursale a Piraeus Bank România cuprindea la 30 iunie 2007, 70 de unităţi, dintre care nu mai puţin de 16 deschise în primele şase luni ale acestui an. La sfârşitul lui 2007, Piraeus Bank România va deţine o reţea de peste 100 de sucursale, banca urmând să fie prezentă în fiecare reşedinţă de judeţ. La sfârşitul lunii iunie 2007, banca avea o reţea de 69 de ATM-uri.

Stavros Lekkakos, Preşedinte şi CEO al Piraeus Bank Group Romania, a declarat: "Este important să continuăm acest ritm de dezvoltare pentru a atinge obiectivele ambiţioase pe care ni le-am propus şi tocmai de aceea anul acesta va fi unul de consolidare şi investiţii în infrastructură şi forţă de muncă profesionistă".

Piraeus Bank Group are o experienţă solidă pe segmentele produselor de retail banking şi IMM precum şi pe zona pieţelor de capital, investiţiilor bancare şi leasing-ului. Piraeus Bank a fost evaluată pozitiv de Moody"s Investor Service care, în aprilie 2007, a crescut cu trei puncte, de la Baa1 la A1, rating-ul băncii pentru depozitele pe termen lung în monedă străină.

Moody"s a îmbunătăţit, de asemenea, calificativul pentru putere financiară a Piraeus Bank, de la -C la C, fiind reevaluat şi rating-ul depozitelor pe termen scurt în monedă străină, care a crescut de la Prime -2 la Prime -1.

Piraeus Bank Group este o prezenţă internaţională în ascensiune, concentrată în principal pe zona Europei de Sud-Est, dar şi pe centrele financiare din Londra şi New York. Activele grupului au atins 34,5 miliarde de euro, în 2007. Piraeus Bank Group are în acest moment 545 de sucursale în Grecia, Albania, România, Bulgaria, Serbia, Egipt, New York, Londra si Ukraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb