Activele nete ale fondurilor de investiţii - creştere de 4% în decembrie

R.U.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 ianuarie 2005

În luna decembrie a anului trecut, activele nete totale ale fondurilor membre UNOPC au atins nivelul de 4.643,9 miliarde de lei, fiind astfel depăşit pragul de 4.500 miliarde lei. Raportat la valoarea înregistrată cu o lună în urmă, activele nete totale ale fondurilor UNOPC s-au majorat cu 4%, iar faţă de începutul lui 2004, a fost înregistrată o creştere de 393,6%.

Indicele Fondurilor Mutuale (IFM), indicator ce cuantifică randamentul mediu al fondurilor mutuale româneşti, a înregis-trat în luna decembrie o creştere de 1,82%, faţă de o rată a inflaţiei de 0,6% şi o depreciere a cursului leu/euro de 3,04%. Variaţia indicelui reflectă ponderea ridicată a activelor monetare în totalul activelor fondurilor luate în calcul, arată un comunicat UNOPC. Creşterea indicelui pe ultimele 12 şi 36 de luni a fost de 21,23% respectiv 73,51%, valori care situează performanţele fondurilor deasupra celor oferite publicului de piaţa monetară.

Fondul "Napoca" a continuat evoluţia promiţătoare înregis-trată încă de la lansare, menţinîndu-se şi în acest an pe primul loc în ceea ce priveşte randamentul oferit. Fondul a obţinut în 2004 cel mai mare randament din cei trei ani de funcţionare (aproximativ 63%) şi o rată de creştere a activelor de 280%. În privinţa plasamentelor efectuate în acţiuni cotate, a fost continuată politica de selecţie riguroasă a acestora şi funcţie de rezultatele modelului de analiză intern, au fost preferate vedetele BVB, dar şi acţiuni cu o lichiditate mai scăzută, însă cu potenţial de creştere ridicat.

Fondul "Simfonia 1" a depăşit pragul de 1.000 miliarde lei activ net. Printre factorii cheie care au asigurat dezvoltarea fondului "Simfonia1" în 2004 se remarcă: lichiditatea şi flexibilitatea foarte ridicată, stabilitatea investiţiilor efectuate, volatilitatea zero, ceea ce a condus la un grad de risc aproape nul.

Fondul "Stabilo", fiind un fond dedicat investiţiilor conservatoare, în luna decembrie nu a ieşit din acest tipar. Atîta vreme cît există investitori atraşi de specificul "Stabilo", acesta îşi va păstra politica de plasamente în instrumente de credit pe termen scurt, cu o componentă simbolică în obligaţiuni municipale.

Fondul "Integro" şi-a menţinut structura portofoliului într-o mare măsură faţă de luna precedentă, conform politicii de investiţii cu alocare echilibrată a activelor în instrumente purtătoare de dobîndă, precum şi în acţiuni. Rezultatele fondului din ultima perioadă, caracterizate printr-un randament apreciat de investitori, obţinut în condiţiile unui risc relativ mic, au început să atragă investitori noi în mod spontan, fără eforturi speciale din partea administratorului.

Fondul "Intercapital" a înregistrat în decembrie o creştere semnificativă a activului, aceasta datorîndu-se performanţelor fondului, precum şi adeziunilor importante ale unor investitori. Ponderea importantă a titlurilor SIF în portofoliul fondului, titluri ale căror evoluţii au fost foarte bune, a condus la un nivel de randament foarte motivant pentru investitori. "Intercapital" a încheiat anul cu un randament anual de peste 48%, perspectivele pentru 2005 fiind optimiste în sensul menţinerii unor randamente similare.

Fondul "Capital Plus" a înregistrat un randament ridicat în anul 2004, pe fondul unor creşteri a valorii portofoliului de acţiuni ce a menţinut fondul printre liderii fondurilor diversificate. Activul său a înregistrat o creştere de 35,95% în cursul anului trecut. Pentru anul următor "Capital Plus" consideră adecvată păstrarea unei ponderi importante în activ a acţiunilor cotate, cu potenţial cert de creştere.

Fondul "Tezaur" a încheiat anul 2004 cu un randament puţin sub 16% o performanţă remarcabilă pentru un instrument de investiţie pe termen scurt, care prin modul de operare este similar cu un fond monetar.

Fondul "Orizont" a înregistrat în luna decembrie a anului trecut o creştere de 86% a activului net, ca urmare a adeziunile numeroase din această perioadă. "Orizont", primul fond dedicat obligaţiunilor de pe piaţa românească, a avut o evoluţie bună în 2004, activul său crescînd de peste 4 ori de la lansare.

Activul net al fondului "Omninvest" a crescut în decembrie cu aproape 4,8 miliarde de lei, respectiv cu 54,95% faţă de luna anterioară, aceasta ca urmare a unor subscrieri importante şi a randamentului adus de portofoliul investiţional. În luna decembrie, "Omninvest" a atras subscrieri în valoare de peste 4,3 miliarde de lei, bani ce au fost în majoritate investiţi pentru a creşte ponderea acţiunilor cotate din portofoliu.

FCEx a reuşit în luna decembrie să atragă subscrieri în valoare de peste 3 miliarde lei, bani ce au fost în majoritate investiţi pentru a creşte ponderea acţiunilor cotate din portofoliu, aceasta rămînînd însă sub 10% pentru a nu schimba profilul fondului.

Fondul "KD Maximus" a continuat politica de investiţii preponderent în acţiuni cotate, ponderea acestora în total active atingînd 40,1%, înregistrînd o creştere de 32% faţă de luna precedentă. În aceeaşi perioadă, numărul investitorilor a crescut cu circa 11,6%.

În luna decembrie, investitorii fondului "BCR Clasic" au efectuat răscumpărări de 0,9 miliarde lei. În acelaşi timp, activul "BCR Dinamic" a crescut cu 8,7 miliarde lei, această creştere putînd fi pusă şi pe seama politcii fondului, caracterizată prin expunere prudentă la riscurile de pe piaţa de capital, ceea ce reduce riscul dar permite accesul la cîştigurile oferite de piaţa de capital.

Fondul "Transilvania" a continuat în luna decembrie procesul de consolidare al activelor. Fondul a obţinut un randament de 24% la finele anului, performanţă ce depăseşte substanţial media dobînzilor bancare oferite la depozitele persoanelor fizice.

Un raport UNOPC arată că 98% din totalul investitorilor în fonduri deschise de investiţii sînt persoane fizice. Investitorii şi-au orientat atenţia cu precădere spre unităţi ale fondurilor cu plasamente diversificate (66% din numărul total de investitori). Următoarele în topul preferinţelor investitorilor sînt fondurile de obligaţiuni, cu un procent de 14,2% din numărul total al investitorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb