Adiss (BVB:ADISS), companie românească de inginerie înfiinţată în 1993 în judeţul Maramureş şi specializată în domeniul tratării şi epurării apei, a debutat astăzi, 8 septembrie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul bursier ADISS. Listarea a fost precedată de încheierea cu succes a unui plasament privat care compania a strâns de la investitori peste 6,3 milioane de lei. Fondurile atrase din piaţa de capital vor susţine dezvoltarea companiei prin crearea unor divizii orientate spre noile tehnologiii de îmbunătăţire a calităţii apei, precum şi pentru vânzarea online de produse, pentru consolidarea poziţiei Adiss pe piaţa epurării şi extinderea pe piaţa tratării apei, precum şi pentru investiţii în digitizarea completă a companiei, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Ne bucurăm că Adiss, companie antreprenorială românească din Maramureş, alege să-şi continue drumul de creştere în calitate de companie listată. Traseul Adiss de până acum este de fapt drumul unor antreprenori români care la începutul anilor '90 au avut o idee, iar apoi viziune şi care au depus multă muncă pentru a o aduce la realitate. Faptul că astăzi Adiss se listează este o onoare pentru noi, întrucât reuşim să ne îndeplinim rolul de finanţator al economiei. Mult succes echipei Adiss", spune Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
"Apreciem încrederea investitorilor în Adiss şi ne dorim să devenim puntea de legătură prin care ei să poată investi în această industrie, deoarece considerăm că gestionarea apei a devenit deja o abilitate critică în secolul 21. Misiunea Adiss este de a contribui la viitorul sustenabil al comunităţilor din România prin rezolvarea provocărilor din domeniul apei. Nu e o misiune pe care o facem singuri, ci împreună cu clienţii, colaboratorii şi investitorii noştri, iar de acum folosind şi instrumentele puse la dispoziţie de prezenţa la Bursa de Valori Bucureşti", spune Cristian Raţ, acţionar majoritar Adiss.
Listarea Adiss vine după derularea în luna iunie 2021 a unui plasament privat de acţiuni pentru majorarea capitalului social. Compania a emis un număr de 4.240.000 de acţiuni noi cu o valoare nominală 0,5 lei fiecare. Acţiunile au fost oferite în cadrul plasamentului privat la un preţ de 1,5 lei/acţiune, compania reuşind să atragă fonduri în valoare de 6,3 milioane de lei. Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul Goldring.
"Spuneam la o listare anterioară şi îmi menţin punctul de vedere: sunt nerăbdător să văd, la bursă, cât mai multe afaceri din zone inedite, dar cu potenţial. Goldring se străduieşte constant să aducă la Bursa de Valori Bucureşti noi companii, deoarece, în rândul investitorilor, se observă un interes crescut pentru noi sectoare care nu sunt încă prezente pe piaţa de capital. Adiss este o companie românească specializată în ingineria epurării apei, cu o experienţă de peste 28 de ani, deja un etalon pe piaţa tratării şi epurării apei uzate, iar prin aceasta listare, Adiss aduce la bursă un domeniu nou, aflat pe traiectoria trendului global privind sustenabilitatea şi tehnologia", spune Virgil Zahan, CEO Goldring.
Adiss produce staţii compacte şi echipamente de epurare a apei şi oferă soluţii de proiectare, dezvoltare, gestionare proiecte, consultanţă şi mentenanţă, sub conceptul de "end to end solutions". Compania a înregistrat la finalul anului 2020 o cifră de afaceri de 40,4 milioane de lei, o creştere de 84,65% faţă de finele anului 2019 când a înregistrat o cifră de afaceri de 21,9 milioane de lei. Potrivit companiei, cifra de afaceri provine în proporţie de 95% din producţia vândută, Adiss desfăşurând o activitate comercială bazată, în principal, pe produse proprii. Profitul înregistrat la finalul anului 2020 a fost de peste jumătate de milion de lei, respectiv 657.501 lei, o valoare mai mare cu 64,8% faţă de 2019 când a raportat un profit de aproape 400.000 lei. La sfârşitul anului 2020 compania avea 70 de angajaţi.
Pentru finalul anului 2021, compania estimează o cifră de afaceri în creştere faţă de 2020, până la 52,6 milioane lei. Echipa Adiss estimează de asemenea un trend ascendent al cifrei de afaceri şi al profitului pentru perioada 2021 - 2025.
Compania intenţionează să folosească instrumentele şi oportunităţile existente la bursă pentru creşterea valorii şi lichidităţii acţiunilor sale, pentru atragerea de capital şi recompensarea investitorilor săi. De asemenea, acţionarul majoritar al companiei, Cristian Raţ, se angajează ca într-o perioada de 6 luni de la listare să nu îşi dilueze participaţia la capitalul social al emitentului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2021, 16:52)
Eu nu inteleg cum pot fi tranzactionate actiuni ale unui emitent care la ora asta are pagina proprie goala pe site BVB!
Cum a pregatit BVB aceasta deschidere,numai protocol,zurgalai?Nici macar actionariatul nu apare.
Altfel,bine ca avem reprezentat un domeniu care teoretic ar fi in expansiune.Si bine ca firma nu a venit cu proiectii fantasmagorice.Aaaaa,scade fata de pret plasament inca din start?Asta sa le explice intermediarul celor pe care i-a bagat carne de tun.Cel putin firma nu e petarda Claim.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2021, 19:13)
Sunt toate datele în Memorandum cu actionariat,date financiare ,tot .
Ai însă dreptate ,trebuia să apară și unde zici tu,dar cred că era treaba firmei de brokeraj căreia nu-i scriu numele că o respect prea mult!