Administraţia Trump analizează dacă să impună delistarea companiilor chineze de la bursele americane

V.D.
Piaţa de Capital / 28 septembrie 2019

Administraţia Trump analizează dacă să impună delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administraţia preşedintelui Donald trump analizează dacă să impună delistarea companiiilor chineze de la bursele americane, măsură care ar fi o escaladare radicală a tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi China, au declarat vineri trei surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Măsura ar face parte din eforturile mai largi de a limita investiţiile americane în companii chineze, au spus două dintre surse. Una dintre persoane a declarat că măsura ar fi motivată de îngrijorarea tot mai mare legată de securitate, provocată de activităţile companiiilor.

Principalii indici bursieri americani au scăzut în urma informaţiilor, care au apărut cu câteva zile înainte de aniversarea de către China a 70 de ani de la crearea republicii populare, pe 1 octombrie.

Acţiunile grupului Alibaba au închis în scădere cu 5,95%, iar cele ale Baidu cu 3,67%. Indicele iShares China Large-Cap ETF a pierdut 1,15%.

Titlurile Intercontinental Exchange, proprietara New York Stock Exchange, au scăzut cu 1,88%, iar acţiunile operatorului Nasdaq au coborât cu 1,7%.

Nu este clar cum ar avea loc delistarea.

În luna iunie, parlamentari din ambele partide au introdus un proiect de lege pentru a obliga companiile chineze listate la o bursă în SUA să se supună supravegherii autorităţilor de reglementare, oferind acces inclusiv la auditori, în caz contrar riscând delistarea.

Autorităţile chineze au fost reticente mult timp să permită autorităţilor de reglementare străine să inspecteze firmele locale, din motive de securitate naţională.

"Beijingul nu ar trebui să mai poată să îşi protejeze companiile de respectarea legilor şi reglementărilor americane referitoare la transparenţă şi responsabilitate", a declarat senatorul republican Marco Rubio la momentul depunerii proiectului.

Una dintre surse a spus că ideea delistării este ultima salvă în disputa comercială care durează de mult timp.

"Este o prioritate foarte mare pentru administraţie. Nerespectarea de către companiile chineze a procedurii Comisiei pentru Supravegherea Contabilă a Companiilor Publice reprezintă riscuri pentru investitorii americani", a arătat sursa.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb