Ultima emisiune de obligaţiuni în valoare de 30 milioane euro ale Autonom Services, companie ce oferă servicii de leasing operaţional şi rent-a-car, vor fi listate în data de 21 ianuarie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), conform unui raport al operatorului pieţei noastre de capital.
Titlurile vor avea simbolul bursier AUT29E şi sunt corelate cu obiective de sustenabilitate, făcând parte din strategia dezvoltată de Autonom odată cu precedenta listare de obligaţiuni, din 2021, se arată în raportul BVB.
Obligaţiunile au o valoare nominală unitară de 1.000 euro şi o dobândă fixă de 6,14% pe an, cu posibilitatea ajustării pe baza unui mecanism de step-up cu 0,3%, în anumite condiţii. Maturitatea titlurilor este de cinci ani, scadenţa fiind în data de 26 noiembrie 2029.
Titlurile obligatare au fost vândute printr-un plasament privat în ultima parte a anului trecut, emisiunea generând interes din partea investitorilor instituţionali majori precum bănci comerciale şi instituţii financiare internaţionale, fiind dedicată exclusiv investitorilor profesionali şi contrapărţilor eligibile. Corelarea cu obiectivele de sustenabilitate asumate de companie se referă la reducerea mediei emisiilor de carbon ale flotei operaţionale de autoturisme cu 30% până în 2028 şi cu 55% până în 2030, precum şi la susţinerea diversităţii în echipele de management ale Autonom Services, prin ţintirea unei reprezentări feminine de 46% până în 2030, potrivit unui comunicat al companiei din noiembrie 2024.
În prezent, Autonom are listată la BVB o emisiune de obligaţiuni în valoare de 48 milioane de euro, emise în 2021 şi cu scadenţa în 2026, titlurile având o dobândă fixă de 4,11% pe an.
Pentru prima jumătate a anului trecut, Autonom Services a raportat venituri operaţionale de 378,6 milioane lei, cu 19% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, în vreme ce profitul din exploatare a fost de 53,2 milioane lei, în creştere cu 24%. Compania este deţinută de fraţii Marius şi Dan Ştefan.
Opinia Cititorului