America lui Trump

Mai sunt doar cîteva zile pînă cînd Donald Trump, cu mîna pe Biblie, va jura să păstreze, să protejeze şi să apere Constituţia Statelor Unite. Un angajament pe care l-a mai luat odată, doar pentru a-l călca în picioare în timpul primului său mandat la Casa Albă, în perioada tranziţiei de după alegerile pe care le-a pierdut în 2020, în întreaga campanie din 2024 şi de cînd rezultatele ultimului scrutin l-au propulsat din nou în postura de Preşedinte, pînă în aceste zile, premergătoare inaugurării oficiale a noului mandat. Are cineva vreun motiv serios să creadă că Donal Trump îşi va schimba atitudinea după 20 ianuarie, că va adopta o linie de conduită dominată de valori, principii şi reguli diametral opuse obiceiurilor şi apucăturilor sale de o viaţă, "culturii" sale politice de gang, că şi-ar putea înfrîna incontrolabilele pulsiuni megalomanico-narcisiste, apetitul de a minţi grosolan, de a prosti şi înşela în faţă pe oricine, de a fugi de răspunderea deciziilor şi a acţiunilor sale mai tare ca dracu de tămîie? Dacă are, să ni le spună şi nouă! Pînă la proba contrarie, eu sunt convins că Trump, cel care va reveni în Biroul Oval, este şi va rămîne unul şi acelaşi cu Trump omul politic care s-a "construit" şi a fost "modelat", pînă acum. Cu o posibilă, foarte probabilă accentuare a slăbiciunilor, a rătăcirilor, a gafelor şi a matrapazlîcurilor menite să îl facă şi mai bogat decît era cînd a păşit din nou pragul Casei Albe, să îi mărească prin orice artificii umbra cu care îşi închipuie că poate acoperi politica planetară.

În mod surprinzător, însă, suntem obligaţi să constatăm că inaugurarea de la 20 Ianuarie şi conţinutul întregului mandat al viitorului Preşedinte al SUA nu vor avea ca centru de greutate personajul Donald Trump. Atunci, ce şi pe cine?

Răspunsul ni l-a oferit, într-un discurs care va face cu siguranţă istorie, Joe Biden. Discursul de rămas bun al Preşedintelui în exerciţiu, cel care îşi încheie mandatul! Există, în perioada de după al doilea război mondial, trei asemenea discursuri cu adevărat extraordinare. Prin claritatea vizionară, prin duritatea avertismentelor lansate, precum şi prin faptul că nu au avut nici un impact pozitiv asupra cursului istoriei politice americane. Primul este cel al Preşedintelui Eisenhower. La 17 ianuarie 1961, cu doar trei zile înainte de a părăsi Casa Albă, unul dintre cei mai preţuiţi şi respectaţi Preşedinţi ai Americii a vorbit concetăţenilor săi şi lumii întregi despre o nouă şi neobişnuită ameninţare care începuse să planeze asupra Democraţiei americane: constituirea unui centru de putere ieşit de sub controlul instituţiilor democratice, cu resurse umane şi materiale aproape nelimitate, cu o capacitate fără precedent de a influenţa politica mare şi viaţa de zi cu zi a americanilor, "Complexul militar-industrial". Consecinţa? Zero! Caravana şi-a văzut de drum iar, între timp, "cîinii de pază ai democraţiei" au încetat să mai latre, preferînd să se gudure pe lîngă noul stăpîn şi să roadă de zor oasele aruncate cu "generozitate" spre ei! Al doilea discurs aparţine unui Preşedinte al SUA ce nu a mai apucat să îl ţină pe cel oficial, de rămas bun. A fost asasinat cu sînge rece, sub ochii mulţimii şi sub atenta supraveghere a celor care ar fi trebuit să îl ferească de pericolele mortale, John F. Kennedy. Discursul a fost ţinut în faţa Asociaţiei americane a editorilor de presă în aprilie 1961 şi marchează fără echivoc divorţul dintre spiritul, aspiraţiile şi condiţiile democraţiei, respectiv activitatea, cultura şi chiar cultul "secretomaniei". "Într-o societate deschisă şi liberă, însuşi cuvîntul «secret» este respingător, iar noi, ca popor, suntem inerent şi istoric opuşi societăţilor secrete, jurămintelor secrete, procedurilor secrete. Noi am decis, încă de mult, că pericolele ascunderii excesive şi nejustificate a faptelor relevante crează pericole cu mult mai mari decît cele pe care au intenţia să le prevină". Un an şi cîteva luni mai tîrziu, JFK îşi încheia prematur nu doar mandatul prezidenţial, ci şi viaţa, sub ploaia de gloanţe a profesioniştilor unor organizaţii secrete, oficiale şi neoficiale. Întregul deceniu al şaselea, al secolului al XX-lea, avea să fie marcat de seria asasinatelor şi a conspiraţiilor din spatele lor, menite să devieze Democraţia Americii pe un drum fără întoarcere: JFK, Malcom X, Martin Luther King jr, Robert Kenndey. Două decenii şi jumătate mai tîrziu, democraţia americană instala la Casa Albă, pentru prima dată în istorie, un profesionist al societăţilor, instituţiilor şi operaţiunilor secrete, un fost şef al CIA-ului!

Joe Biden marchează al treilea punct de referinţă. În discursul său de rămas bun, acum nici două zile, el a ţinut să îşi prevină concetăţenii că America este în pericol şi că este pe cale să se lepede de Democraţie, de modelul de guvernare înscris în însăşi Constituţia Statelor Unite, pentru a îmbrăţişa, odată cu al doilea mandat Trump şi prin contribuţia sa "inestimabilă", instituţiile, regulile şi comportamentele unui alt model de guvernare, Oligarhia!!! "Secretul" nu este pentru nimeni un secret dacă cineva se oboseşte să desţelenească niţeluş caierul ideologiei, al proiectelor şi al programelor MAGA. Casa Albă, Camera Reprezentanţilor şi Senatul, cele trei instituţii fundamentale ale puterii în America sunt aliniate riguros şi fără crîcnire! Lista miliardarilor care îl susţin pe Trump este deschisă de mega averi, la nivel de sute de miliarde - Bezos, Zukerberg şi Musk - dar este departe de a se opri aici. Cu greu poate ignora cineva adevărul care sare în ochi: Trump a fost purtat pe braţe spre Casa Albă de o "hiper-aristocraţie a marilor averi" şi nu avem de ce să ne îndoim că va guverna în favoarea intereselor ei.

Prima întrebare cheie este dacă America Democraţiei va fi strivită de presiunea uriaşă a promotorilor noului model oligarhic sau se va regrupa într-un fel sau altul, sub un stindard nou, pentru a reacţiona suficient de viguros şi a împinge la eşec tentativa de demolare care se află deja în lucru!

A doua întrebare crucială este: ce efecte va antrena în exterior, în Europa în principal, "experimentul" desfăşurat de Trump sub ochii noştri, cel puţin patru ani, acela de a reorganiza temeinic America după modelul oligarhic? Se poate uşor întrezări interesul şi efortul de a susţine diseminarea modelului în periferii dependente de America, iar în Europa ele sunt chiar periferiile fostului imperiu sovietic: Ungaria, Slovacia, Bulgaria, România, de ce nu Polonia, Cehia. A doua "marfă de export" asociată modelului este "autoritarismul", inerent modelului oligarhic. Apetitul pentru regimuri "de mînă forte" este încă şi mai larg răspîndit în Europa, cuprinzînd de la Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia pînă la Spania şi Portugalia mai toate "democraţiile obosite" ale Occidentului. Despre "despotismele asiatice" nu mai vorbesc, de la Moscova la Beijing, ele nu mai au nevoie de nici o încurajare. În sfîrşit, al treilea element vizibil este dezinteresul pentru viitorul Europei, intenţia vădită de decuplare şi voinţa de a penaliza masiv Europa din punct de vedere economic. Mesajul trimis de Trump şi "arhanghelii" modelului oligarhic american este fără echivoc: dacă vrea să supravieţuiască, Europa nu o poate face decît ca provincie a Statelor Unite. Orice alt model sau parcurs va fi închis, interzis şi masiv penalizat de către "noii stăpîni ai lumii" de la Washington.

Pe scurt, ne aşteaptă vremuri interesante! De unde şi vorba păţitului: să te ferească Ăl de Sus de vremuri interesante!!