ADRIAN CÂCIU: "În calitate de Guvernator pentru România al BEI, îmi doresc diversificarea operaţiunilor, în special, în sectorul privat"

G.B
Politică / 23 februarie 2022

Adrian Câciu

Adrian Câciu

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a discutat astăzi cu delegaţia Băncii Europene de Investiţii condusă de domnul vicepreşedinte Christian Kettel Thomsen, despre sprijinul acordat ţării noastre pentru construirea celor trei spitale regionale de urgenţă, Iaşi, Craiova şi Cluj, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, delegaţia BEI a prezentat rezultatele Grupului în România, în anul 2021, precum şi priorităţile pentru anul 2022, inclusiv progresul în ceea ce priveşte cele patru instrumente financiare din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 1,2 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 95,8% din suma totală.

"În calitate de ministru al Finanţelor, precum şi de Guvernator pentru România la BEI, îmi doresc diversificarea operaţiunilor, în special, în sectorul privat. România nu-şi mai permite întârzieri, de aceea încurajez continuarea dialogului tehnic între echipele noastre, pentru identificarea obiectivelor de investiţii, precum şi necesarul de finanţare al acestora", a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Banca Europeană de Investiţii susţine proiectele care reduc decalajele de dezvoltare regională, consolidează competitivitatea economică şi îmbunătăţesc nivelul de trai.

Împrumuturile acordate României din 1991 până în prezent sunt în valoare de peste 16 miliarde euro.

O componentă importantă a activităţii Băncii Europene de Investiţii în România o reprezintă asistenţa tehnică acordată atât sectorului public, cât şi privat, banca dispunând de o serie de instrumente dedicate în acest scop: Platforma europeană de consiliere în materie de investiţii/ EIAH (European Investment Advisory Hub) în viitor InvestEU Advisory Hub, serviciile JASPERS, precum şi asistenţă tehnică bilaterală finanţată din fonduri europene structurale şi de investiţii, începând cu CFM 2007-2013, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb