ADRIAN PINTEA: ''10.000 de adeverinţe pentru fermieri au fost eliberate prin sistem online''

G.U.
Politică / 23 iunie 2020

Adrian Pintea (Sursă foto: Facebook)

Adrian Pintea (Sursă foto: Facebook)

Aproape 10.000 de adeverinţe prin care fermierii puteau să acceseze credite de până la 85% din valoarea subvenţiilor au fost eliberate prin sistem online, a afirmat marţi directorul general al APIA, Adrian Pintea, conform Agerpres.

"Anul acesta şi pentru noi a fost un an plin de provocări pentru că, odată cu pandemia, şi noi a trebuit cumva să ne rebranduim, să găsim soluţii, astfel încât fermierii noştri să nu ne treacă pragul. Dacă cererea de plată a fost depusă spre exemplu astăzi, în cel mult în trei zile noi am reuşit să eliberăm acele adeverinţe de creditare prin care puteau să îşi ia până la 85% din suma cuvenită pentru anul 2020", a menţionat Adrian Pintea, în videoconferinţa "Importanţa parteneriatelor în business. Dezvoltarea companiilor agro şi micro prin cooperare şi colaborare", a afirmat Adrian Pintea, în videoconferinţa "Importanţa parteneriatelor în business. Dezvoltarea companiilor agro şi micro prin cooperare şi colaborare".

Acesta a subliniat că APIA are o colaborare foarte bună cu mediul bancar din România, dar şi cu fondurile de garantare.

"Toate băncile au fost foarte receptive în a transmite aceste adeverinţe prin sistem online, astfel încât să evităm cât mai mult deplasările atât ale fermierilor, cât şi ale funcţionarilor la anumite instituţii. Doar pe Fondul European de Garantare Agricolă până în momentul de faţă am eliberat peste 5.500 de adeverinţe, iar pe Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală peste 4.000 de adeverinţe. Cu bucurie vă spun că peste 95% din aceste adeverinţe, deci aproape 10.000 de adeverinţe, au fost eliberate prin sistem online. Sunt foarte mulţumit de cum a decurs această campanie de depunere a cererilor şi aş vrea să o instituim ca o regulă şi pentru viitor, indiferent că va mai fi sau nu această pandemie pentru că a mers mult mai rapid", a mai spus directorul general al APIA, la conferinţa organizată de Ziarul Financiar şi Patria Bank.

Pintea a menţionat că "s-a lucrat mult mai în linişte, nefiind mare aglomeraţie" şi nici nu au mai fost "cozi interminabile".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce ar trebui ca un fermier sa ia credite cu dobanda in contul banilor de la APIA?

    De ce nu face statul credit in contul sumei totale, sa-i vireze fermierului banii fara dobanda, si apoi sa-si ia suma de la APIA ??? 

    Care-i faza cu fascismul asta bancar si corporatist ca nu inteleg absolut nimic.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb