Aeroporturile din Bucureşti au înregistrat un trafic record în 2017

Vlad Dobrea
Miscellanea / 9 ianuarie 2018

Aeroporturile din Bucureşti au înregistrat un trafic record în 2017

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a înregistrat anul trecut un număr record de pasageri, de 12,84 milioane, cu 16,8% mai mult decât în 2016, depăşind media europeană, a informat compania.

Potrivit datelor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB),dezvoltarea traficului aerian de pasageri s-a manifestat şi printr-o creştere a mişcărilor de aeronave, pe cele două aeroporturi - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu - înregistrându-se, în 2017, un număr de 130.000 de aterizări şi decolări, în creştere cu 7,7% raportat la anul precedent.

"Rezultatele pe care le-am obţinut în anul 2017, atât din punct de vedere al creşterii traficului aerian, cât şi din punct de vedere al îmbunătăţirii parametrilor financiari ai CNAB, sunt efectele directe ale noii abordări manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la Bucureşti, creşterea frecvenţelor de operare pe rutele existente şi, nu în ultimul rând, către optimizarea calităţii şi siguranţei infrastructurii aeroportuare", a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Dintre obiectivele pe care le-a atins în 2017, CNAB menţionează realizarea unuia dintre proiectele de importanţă majoră pentru reabilitarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, lucrările de întreţinere şi reparaţii totalizând 67.228 metri pătraţi, din care 39.483 metri pătraţi la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 şi alţi 27.745 metri pătraţi la platforme şi la căile de rulare a avioanelor

De asemenea, s-au implementat fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri şi plecări, optimizarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână, precum şi extinderea la două benzi a fluxului auto de ieşire din aeroport.

În plus, o misiune a Comisiei Europene a verificat măsurile luate la nivel aeroportuar pentru protecţia şi securitatea, atât a pasagerilor, cât şi a operaţiunilor aeroportuare, constatând că Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti respectă standardele europene în domeniul securităţii aviaţiei civile şi că măsurile aplicate la nivelul aeroportului sunt în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb