English
• Actul I: Privatizarea naţional-ţărănistă
La momentul privatizării, în toamna anului 2000, structura acţionariatului SC PETROMIDIA SA era dominată de FPS (69,991%), alături de SIF Transilvania (21,796%) şi mici acţionari (8,213%).
Termenii financiari ai contractului de privatizare încheiat de Fondul Proprietăţii de Stat cu ROMPETROL, la 31 octombrie 2000, au fost următorii: 2 USD/acţiune, res-pectiv 50.517.620 USD pe întreg pachetul; plata preţului acţiunilor s-a făcut în trei rate anuale; asumarea plăţii integrale a datoriilor companiei, adică 340 milioane dolari, din care 2.300 miliarde lei obligaţii la bugetul de stat şi 171 milioane dolari datorii către bănci, în urma importurilor de ţiţei din anii trecuţi, pentru care PETROMIDIA obţinuse eşalonări la plată de la creditorii BANCOREX şi Ministerul Finanţelor (pentru creditul CHASE MANHATTAN, pentru obligaţia "creanţe Egipt-Iran" şi pentru alte obligaţii); aport de capital social în valoare de 205 milioane USD, din care 55 milioane pentru investiţii tehnologice; 20 milioane USD pentru investiţii în vederea protecţiei mediului.
• Actul al II-lea: Iertarea social-democrată
În februarie 2001, după ce a achitat prima rată, ROMPETROL a intrat în posesia acţiunilor. În scurt timp, rafinăria a fost repusă în func-ţiune, iar mai apoi şi sectorul petrochimic. ROMPETROL nu a plătit însă niciodată datoriile istorice ale PETROMIDIEI, ci numai obligaţiile curente. Guvernul PSD, instalat în urma alegerilor de la sfârşitul anului 2000, a acceptat în anul 2003 înmuierea condiţiilor contractuale, prin convertirea datoriilor istorice în obligaţiuni, cu scadenţa la şapte ani, deci în 2010.
Mai mult decât atât, în cazul în care obligaţiunile nu vor fi răscumpărate după cei şapte ani, statul ar putea redeveni acţionar, posibil chiar majoritar, la PETROMIDIA; alegerea a fost lăsată la discreţia împrumutatului! PETROMIDIA, rebotezată ROMPETROL RAFINARE, a devenit bancabilă şi a propăşit.
"Miloşii" au fost Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu şi Mihai Tănăsescu...
• Actul al III-lea: Vânzarea liberală
În luna februarie 2007, deşi statul nu-şi încasase creanţa de aproape 600 milioane dolari, AVAS (urmaşa FPS şi APAPS), condusă în acel moment de către liberalul Theodor Atanasiu, cu acordul ministrului de finanţe Varujan Vosganian şi al premierului Tăriceanu, a scos de sub monitorizarea post-privatizare compania Rompetrol Rafinare, scăpând astfel complet din mână controlul creanţei sale şi deschizând calea pentru vânzarea grupului Rompetrol. Ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece, în anul 2007, Patriciu a vândut 75% din acţiunile grupului Rompetrol Holding către compania de stat, din Kazahstan. Valoarea de piaţă a grupului Rompetrol a fost calculată la 3,616 miliarde dolari, ceea ce înseamnă că valoarea tranzacţiei a fost de 2,712 miliarde dolari. Astfel, grija achitării datoriei a revenit altora, deoarece obligaţiunile erau scadente în 2010.
• Actul al IV-lea: Administrarea kazahă
"Lanţul trofic" al petrolului cuprinde trei verigi: extracţia, rafinarea şi distribuţia. Veriga cea mai tare este extracţia, deoarece oricum ar fluctua preţul ţiţeiului, niciodată nu va fi în pierdere, în general, profiturile fiind mari şi foarte mari. Din contră, veriga cea mai slabă este rafinarea, mai ales în cazul rafinăriilor necuplate la zăcăminte de ţiţei.
Privind retrospectiv, acum pare evident că proiectul lui Patriciu a fost, de la bun început, cel de a vinde rafinăria unei companii care deţine zăcăminte şi vrea să pătrundă pe pieţe noi, mai ales în Uniunea Europeană. Tot atât de evident este şi faptul că grupul kazah poate ţine rafinăria la infinit pe pierderi, transferând profitul în amonte ori în aval; ceea ce a şi făcut.
Din păcate, la fel de limpede este şi neputinţa statului român de a face ceva, din cauza contractului din anul 2003.
• Actul al V-lea şi finalul: tocmai se scrie de către PSD şi PNL
Cercul deschis de Năstase va fi închis de fostul său discipol, Victor Ponta, dar este clar că nu va fi un final frumos, ci unul păgubos pentru bugetul naţional. Cred că este o ches-tiune de zile până vom afla cu cât s-a mulţumit (deja) guvernul USL, căci nu le va trebui mai mult timp pentru a glazura rahatul, cu ciocolata promisiunilor unor viitoare investiţii. Paguba la banul public va fi de peste două sute de milioane de dolari, enormă. Între timp, fosta soţie a lui Dinu Patriciu revendică la partaj o sumă de zece ori mai mare...
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2013, 07:56)
Domnule Sarbu,
Ati fi putut face o comparatie intre aceasta privatizare si situatia RAFO; sau intre Petromidia si Petrom.
Nu spuneti nimic de faptul ca in cei sapte ani(durata de emisiune a obigatiunilor) Petromidia a platit dobanda la obligatiuni, cca 35 milioane dolari anual, s-au facut investitii de peste 1,5 miliarde dolari, a crecut capacitatea de rafinare, etc.
Statul roman, poate incasa pe 44,5% din actiunile detinute actualmente la Rompetrol Rafinare, intre 1- 1,5 miliarde de dolari, acoperindu-si acea datorie istorica de cca 550 milioane dolari ramasa si convertita in acest pachet de actiuni.
Din 2000 incoace cati salaratiati are Rompetrol Rafinare, cat a platit taxe , impozite, accize, etc.Nu mai vorbim de firmele pe orizontala din Romania.
Omisiunea cu buna stiinta a unor realitati nu va onoreaza!
Aveti convingerea ca un alt investitor ar fi dus aceasta afacere pe "culmi mai inalte"?
1.1. Ar mai trebui de stiut (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Eu în data de 19.02.2013, 09:55)
1. Domnul Sarbu nu era in PSD prin anii 2000-2003 ?
2. Daca PETROMIDIA ramanea la stat ( Dupa ce primii cumparatori turci vroiau sa o vanda la fier vechi) , nu cumva astazi se facea plaja la Midia iar cineva se imbogatea vanzand fier vechi si terenuri in zona ?
Un singur dolar daca ia statul dar cobinatul functioneaza si plateste salarii este mai bine decat falimentul care era iminent.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Radu Sarbu în data de 20.02.2013, 12:32)
Este vorba despre nerespectarea de catre ROMPETROL a unor obligatii financiare asumate contractual, respectiv plata integrala a datoriilor SC PETROMIDIA SA. Tocmai pentru ca s-a angajat - prin contractul de privatizare - sa le plateasca, FPS a acceptat un pret atat de mic pe pachetul de actiuni.
2. Hotel Bucuresti !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 19.02.2013, 08:27)
O istorie tapetata cu multe ilegalitati si cu multi oameni care au luat decizia in favoarea lui Patriciu care stia ca orice politician roman are un pret si e foarte ieftin.
Poate ne spune domnu Sarbu si cum sa privatizat hotel Bucuresti ca dansul a fost nasul privatizarii !
2.1. Articol din 2007 (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Radu Sarbu în data de 20.02.2013, 12:27)
Privatizarea hotelului BUCUREŞTI – interese şi sforării curmate printr-o licitaţie deschisă cu strigare
Articol apărut în ziarul BURSA, din data de 2 aprilie 2007
Societatea comercială BUCUREŞTI TURISM SA a fost constituită, conform legii nr. 31, în anul 1990. În patrimoniul său erau trei active principale: complexul hotelier BUCUREŞTI, construit după cutremurul din 1977 şi pus în funcţiune în anul 1982; ansamblul restaurant-terasă CINA, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, distrus complet în timpul revoluţiei şi refăcut parţial; blocul IPIU, atât de puternic afectat de cutremurul din anul 1977, încât a fost evacuat şi a stat nefolosit peste 20 de ani. Dintre toate, complexul hotelier, cel mai nou şi cel mai mare din ţară, a zgândărit interesul multora. Tentativele de a-l controla au apărut foarte repede, încă înainte de a începe privatizările în România.
În anul 1990, forul tutelar, care pe atunci era Ministerul Turismului, a constatat că, pentru a presta servicii turistice la nivelul standardelor internaţionale, erau necesare investiţii de 28-30 de milioane dolari, bani pe care societatea nu îi avea. S-a decis constituirea unei asocieri cu o firmă care să asigure finanţarea. La 9 martie 1991, împuterniciţii statului (CIS) au optat pentru firma franceză PARGEST, cu care compania românească trebuia să se asocieze după formula clasică a acelor ani: firma de stat venea cu tot patrimoniul, ca aport în natură, iar francezii aduceau capitalul. Contractul de asociere a fost semnat la notariat în luna ianuarie 1993. Conform termenilor săi, s-a constituit societatea mixtă SC BUCUREŞTI INTERNAŢIONAL SRL, care a fost înmatriculată la Registrul Comerţului. Capitalul social al acestei societăţi a fost convenit să fie de un milion de dolari, părţii române revenindu-i 49%. Durata de viaţă a asocierii a fost fixată la 50 de ani. În scopul realizării obiectului de activitate, părţile au stabilit realizarea unui program investiţional (stipulat în anexele la Contractul şi Statutul societăţii) pentru care era necesar un aport în valoare de 52 milioane dolari, care nu reprezenta capital social. Asociaţii au hotărât să suporte acest aport după cum urmează: SC BUCUREŞTI TURISM SA aducea activele sale (complexul hotelier, Cina şi blocul IPIU), a căror valoare a fost convenită la 24.460.000 dolari, iar PARGEST avea o contribuţie în valoare de 27.540.000 dolari, sub formă de studii, proiecte, materiale de construcţie, echipamente, dotări, precum şi lucrări şi amenajări pentru cele trei imobile. Renovările trebuiau să dureze cel mult trei ani. Singura precauţie a părţii române a fost pretenţia ca partenerul străin să prezinte o garanţie bancară pentru suma promisă.
Afacerea s-a blocat pentru că firma franceză nu a adus niciodată banii. Nici măcar întreg milionul de dolari care era capitalul social al societăţii mixte BUCUREŞTI INTERNAŢIONAL SRL şi nici scrisoarea de garanţie pentru cele 27 de milioane promise. Se pare că nici nu ar fi putut-o obţine decât ipotecând în favoarea băncii tocmai activele imobiliare pe care se făcea asocierea. În aceste condiţii, deşi a beneficiat de suportul evident al fostului director Stegaru şi de al unor funcţionari superiori din Ministerul Turismului, asocierea nu şi-a atins scopul. Organele de control abilitate au constatat o serie de nereguli financiare şi de administrare, iar FPS a început demersurile în justiţie pentru încetarea asocierii. Acţiunile în instanţă au fost prelungite de comportarea contradictorie, ca să nu spun neleală, a unor funcţionari din aparatul FPS. Până la urmă, după mai bine de şase ani, în primăvara lui 1999, SC BUCUREŞTI TURISM SA s-a descăţat din asocierea nereuşită, încheindu-se astfel prima tentativă de preluare a companiei.
Între timp, a avut loc cuponiada, iar FPS a rămas cu 66% din acţiunile societăţii, care, în virtutea unei hotărâri de guvern, şi-a redus patrimoniul prin cedarea blocului IPIU (neconsolidat şi neutilizat de două decenii) Serviciului Român de Informaţii. Interesul investitorilor, în marea lor majoritate străini, de a achiziţiona participaţia statului a rămas ridicat şi era demonstrat de cele 31 de scrisori de intenţie ajunse la FPS. Un consilier din FPS i-a contactat în scris pe toţi, pentru a-i înştiinţa cu privire la relansarea privatizării. Majoritatea s-a declarat încântată că ofertarea are loc, în sfârşit. FPS a ales ca metodă de privatizare licitaţia deschisă cu strigare, iar preţul de început a fost stabilit la 482.884 lei/acţiune, ceea ce echivala cu o valoare a pachetului de aproximativ 40 milioane dolari.
În ciuda promisiunilor şi a aşteptărilor, în noiembrie 1999, la prima ofertare, s-a prezentat un singur cumpărător: SC ANA HOTELS SA, firma lui George Copos, care-şi anunţase intenţia de a cumpăra societatea împreună cu Dan Voiculescu. ANA HOTELS SA nu a acceptat preţul cerut şi a oferit jumătate din valoarea lui. Comisia a refuzat şi a hotărât organizarea unei noi licitaţii, care a avut loc după o lună, în decembrie. De data aceasta, la FPS s-au prezentat trei ofertanţi. ANA HOTELS şi-a adus un „iepuraş” (aşa se numeau falşii competitori, veniţi pentru a se putea face o licitaţie olandeză, la valori descrescătoare), o firmă a familiei Şucu, SC CLASS MOB SRL. Al treilea, care a şi câştigat licitaţia deschisă cu strigare, a fost SC NONI VOIAJ IMPORT EXPORT SRL, o firmă care, conform înscrierii de la ORC, îi aparţinea lui Ionel Ruse, fostul reprezentant al PARGEST. De fapt, acesta tocmai o vânduse, ceea ce s-a aflat după o lună. Din cauza implicării lui Ruse, funcţionarii Fondului Proprietăţii de Stat erau convinşi că acţiunile nu vor fi plătite şi că aveau de-a face cu o tentativă de carotare a privatizării. Trebuiseră, totuşi, să accepte firma respectivă fiindcă prezentase documentele legalmente necesare, care dovedeau că nu avea datorii la fisc şi confirmau bonitatea bancară. Contractul s-a semnat înainte de Crăciun, iar valoarea de adjudecare a fost de 332.884 lei/acţiune, cel mai mare preţ per acţiune obţinut vreodată de către FPS. A fost privatizarea record a anului şi din perspectiva valorii totale: 486 miliarde lei sau 25 milioane dolari. Statul a obţinut pentru două treimi din acţiunile SC BUCUREŞTI TURISM SA mai mult decât pentru toate hotelurile de pe litoral, vândute doi ani mai târziu!
Având în vedere cine erau perdanţii, nu a fost surprinzător scandalul care a urmat. Vârf de lancie a fost folosit cotidianul Adevărul, condus pe atunci de „reperele” presei naţionale, justiţiarii Dumitru Tinu şi Cristian Tudor Popescu. Chiar dacă, foarte repede, s-a aflat că NONI VOIAJ îşi schimbase proprietarul lipsit de bonitate, fiind achiziţionată de un înstărit om de afaceri israelian, campania împotriva acestei privatizări, împotriva instituţiei (FPS) şi a preşedintelui său nu a contenit. Secţia comercială a Curţii Supreme de Justiţie a respins toate contestaţiile şi a menţinut contractul, iar FPS a încasat banii cu aproape un an întârziere. Adevărul a continuat campania cu o virulenţă care mă face să mă întreb dacă nu cumva era corectă informaţia conform căreia i se promisese un pacheţel de 10%, din cele 66% vândute de FPS, dacă va reuşi să „întoarcă” prin penal o privatizare confirmată ca fiind legală, în civil. (Parcă, totuşi, nu-mi vine să cred...) Procedurile judiciare au întârziat investiţiile de modernizare a complexului hotelier, care de-abia acum se apropie de finalizare. Caracteristic, G. Copos şi-a exprimat în faţa unui cunoscut preşedinte de bancă satisfacţia pentru cele „cel puţin 5 milioane de dolari pe care câştigătorul licitaţiei le pierde în fiecare an până la repunerea în funcţiune a hotelului, din cauza întârzierii provocate de procese”. Să moară capra vecinului... dacă n-am pus eu mâna pe ea!
După ce ani de zile SC BUCUREŞTI TURISM SA a fost subiect predilect în Adevărul – şi numai în Adevărul - astăzi, compania, deţinută de un puternic grup israelian, derulează investiţii de peste 40 de milioane de euro. Complexul hotelier BUCUREŞTI este aproape de relansare şi sunt optimist în ceea ce priveşte şansele sale de a-şi recupera poziţia dominantă în branşă.
Radu Sârbu
3. Statul cel Prost si Patriciul cel viclean si hot !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 19.02.2013, 08:42)
Acum s-a prins si statul ca era o mare teapa cu conversia datoriilor in obligatiuni fara acoperire. Intre timp toata rafinaria a fost gajata catre alti asa zisi creditori iar statul are un pachet de actiuni care valoreaza cat vrea Kazmunai. Cand in loc de investitii Patriciu aducea aport instalatiile de la Vega supraevaluate de zeci de ori unde era statul ?
Vinovatii la puscarie ! Lotul Petromidia !
4. Ma mir...
(mesaj trimis de miratul în data de 19.02.2013, 09:57)
Ma mir ca domnul Sarbu iese acum sa vorbeasca despre privatizari!! Cand ma gandesc....
De fapt nu ma mai gandesc ca numa ma enervez!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Radu Sarbu în data de 20.02.2013, 12:35)
Va sugerez ca - inainte de a va enerva - sa va informati. Odata informat, poate ca veti reusi sa si intelegeti.
5. Concluzie amara dar adevarata...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 19.02.2013, 12:44)
Pai, din toate cele scrise, ne dam seama doar ca dl.Patriciu a reusit, fara a avea bani sau garantii personale, sa-si insuseasca o mare intreprindere, pe care a modernizat-o si a revandut-o, castigand o suma mare de bani... Presupun ca normal, ar fi trebuit ca din aceasta suma, sa plateasca datoriile facute si doar diferenta sa-i ramana ca profit. De ce n-a facut statul roman asta? Aceeasi intrebare care o putem pune in cazul tututor societatilor comerciale vandute la diversi "Dinu Patriciu" din Romania. Si nu asta este problema, insa. Problema este ca toti acestia nu au reinvestit banii in afaceri in Romania. In rest, bravo lor ca s-au imbogatit, iar unii ca au intrat in belele. Sa nu uitam ca toate aceste intreprinderi nu erau ale lui Ceausescu, ci ale noastre ale tuturor. Cei care au decis vanzarea lor pot raspunde oricand pentru toate aceste lucruri. Sau pot lua inapoi o mare parte din profiturile facute de acesti "Dinu Patriciu", la bugetul national. Simplu, prin Fisc si cu ajutorul institutiilor internationale, care fac deja asta pentru SUA, pentru Germania, pentru Franta, pentru Italia, pentru alte state ca Polonia, Ungaria, Cehia, etc...
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2013, 14:20)
Ca de foarte putine ori, in alte ocazii, ziarul Bursa a percutat cu o intarziere de cateva zile la "Afacerea Rompetrol". Cu toate astea, in numarul de azi reuseste sa se revanseze si sa ofere cititorilor o imagine de ansamblu foarte fidela asupra intregii chestiuni.
Domnul Radu Sarbu izbuteste, in foarte putine cuvinte, sa prezinte, foarte clar, intreaga istorie a devalizarii uneia dintre "perlele industriei romanesti".
S-au scris mii de articole despre acest subiect, dar nu stiu vreo unul sa fi fost asa de concis si cuprinzator, astfel ca intreaga afacere devine inteligibila pentru oricine, chiar nefamiliarizat cu tema,
O editie de exceptie, felicitari !
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2013, 14:28)
Titlul articolului este fortat.
In afara faptului ca el a fost strucurat in mai multe parti pe care le-a denumit "acte", nu exista nici o alta apropriere de teatru, sau de teatralism.
S-ar putea ca deciziile luate sa fie "dramatice" prin consecintele lor !?!
6.2. Rafuieli politice (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de doru în data de 19.02.2013, 14:45)
Poate uita d-l Sarbu zecile de mari combinate vandute la fier vechi sub mandatul sau! D-l sarbu e unul din principalii gropari ai industriei romanesti. Nu mai vorbesc de modul neanteles in care a scapat de dosarele penale. D-l Sarbu are acum o rafuiala politica in care amesteca lucrurile, inventeaza cifre si considera un esec privatizarea unei societati care produce si da bani la buget. E normal, cele privatizate de el pe spaga au fost rapid taiate la fier vechi si transformate in maidane. Se uita la paiul din ochiul altora ca sa nu se vada barna din ochiul lui. Un ipocrit.
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Radu Sarbu în data de 20.02.2013, 12:36)
Va multumesc!
6.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de Radu Sarbu în data de 20.02.2013, 12:39)
Poate mentionati dv un singur combinat vandut la fier vechi in timpul mandatului meu de presedinte al FPS...
7. Lista rusinii
(mesaj trimis de Dan în data de 19.02.2013, 16:04)
Exista o mana de oameni care au contribuit decisiv la situatia in care se afla economia Romaniei in prezent, iar Radu Sarbu ocupa un loc de cinste lista asta. Ma mir ca mai are curajul sa apara in presa si ma mir ca Bursa il publica.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Radu Sarbu în data de 20.02.2013, 12:40)
Ma mir ca cititi ziarul BURSA.