Afacerile ilegale cu lemn, în vizorul autorităţilor

T.D.
Politică #Mediu / 26 februarie 2011

Afacerile ilegale cu lemn, în vizorul autorităţilor

Reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor şi cei ai Poliţiei au organizat, în perioada 22-25 februarie, în judeţele Harghita şi Neamţ, o amplă acţiune de control împotriva tăierilor de arbori şi comerţului ilegal cu material lemnos, conform unui comunicat al ministerului, remis redacţiei.

În cadrul operaţiunii, au fost verificate, conform sursei citate, 18 societăţi comerciale în domeniul silvic şi organizate15 filtre pe drumurile publice, în urma cărora au fost controlate 112 mijloace auto şi hipo. Reprezentanţii instituţiilor statului au constatat 19 infracţiuni.

Reprezentanţii Ministerului Mediului precizează, în documentul citat: "Totodată, 33 de persoane au fost depistate săvârşind abateri la normele contravenţionale, dintre care 27 de persoane, la regimul silvic, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 117.500 lei. De asemenea, au fost ridicaţi în vederea confiscării 287 m.c. material lemnos, în valoare totală de 51.270 de lei, iar 781 m.c. material lemnos, în valoare de 189.551 de lei, au fost ridicaţi în vederea stabilirii provenienţei".

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat: "Dacă facem o comparaţie cu 2009, tăierile ilegale din 2010 au fost mai puţine. Am modificat legislaţia şi am introdus sancţiuni drastice pentru o arie mai largă de abateri. Am inclus Jandarmeria, Poliţia de frontieră şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, pe lângă cei din sistemul silvic, care vor putea aplica aceste sancţiuni în cazul constatării unor abateri de la Codul silvic. Însă nu este suficient. Voi propune în continuare să înăsprim şi mai mult sancţiunile. Voi propune să constituie infracţiune orice fel de tăiere ilegală din pădure, indiferent de cantitate, nu numai cazurile în care este depăşită cantitatea de 5 mc, aşa cum este în momentul de faţă. Acţiunile cum a fost cea de zilele trecute contribuie la reducerea acestui fenomen".

Reprezentanţii ministerului au menţionat că operaţiunile de control vor continua pe parcursul întregului an.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cine sa opreasca macelul in padurile harghite?? Borbely zis frizerul?? Hai sa fiti serios nu face nimic caci e si el in pacatul nesimtirii si a......bal bla.Un ipocrit transant

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb