Afaceriştii cer interpretarea unitară a legilor de către ANAF

P.B.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 decembrie 2015

Afaceriştii cer interpretarea unitară a legilor de către ANAF

Oamenii de afaceri susţin că Fiscul vine cu interpretări diferite ale legilor, iar aceste lucruri le afectează activitatea şi au cerut Ministerului Finanţelor Publice să remedieze aceste probleme, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social care a avut loc ieri.

Aceştia au spus: "Uneori, ANAF vine cu interpretări diferite ale legilor, iar acestea afectează mediul de afaceri. Pentru un mediu de afaceri prietenos avem nevoie ca Ministerul Finanţelor să reducă birocraţia, astfel încât să avem o creştere sănătoasă a Produsului Intern Brut, bazată pe activităţi cinstite şi oneste ale oamenilor de afaceri".

Totodată, reprezentantul Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR) a adăugat: "Vrem să nu mai existe excese ale autorităţilor faţă de mediul de afaceri şi ne dorim interpretarea unitară a legilor şi a deciziilor luate de funcţionarii publici".

În replică, secretarul de stat Gabriel Biriş a spus că Ministerul Finanţelor Publice pregăteşte un plan de măsuri în acest sens, pe care urmează să îl implementeze în cel mai scurt timp.

Pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a mai fost prezentat şi proiectul Hotărârii Guvernului privind faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabililor, însă reprezentanţii oamenilor de afaceri nu au avut observaţii pe această temă.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanţă, un set de reglementări privind cazierul fiscal, menite să contribuie, pe de o parte, la aplicarea unor mecanisme mai echitabile şi mai simple în ceea ce priveşte înscrierea şi radierea faptelor din cazierul fiscal, bazate pe principiul proporţionalităţii, iar, pe de altă parte, să îmbunătăţească conduita fiscală a contribuabilului.

Potrivit unui comunicat al Executivului, rescrierea legislaţiei în domeniul cazierului fiscal va permite, totodată, orientarea activităţilor specifice de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale către contribuabilii cu risc fiscal ridicat, respectiv către cei în al căror cazier fiscal figurează încălcări flagrante ale legislaţiei fiscale, contabile şi vamale şi a disciplinei financiare.

Principalele elemente de noutate aduse de actul normativ vizează înscrierea şi scoaterea din evidenţa cazierului fiscal, eliberarea acestui document şi organizarea şi gestionarea istoricului cazierului fiscal.

În scopul combaterii evaziunii fiscale, la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va fi organizat un istoric al contribuabililor care au fost scoşi din evidenţa cazierului fiscal. Acest istoric se va păstra o perioadă de 10 ani şi va constitui un instrument de verificare a comportamentului fiscal al persoanelor fizice care îşi înfiinţează o societate sau o asociaţie/fundaţie. De asemenea, aceste informaţii vor fi utilizate de către organele fiscale în realizarea analizei de risc.

Totodată, actul normativ include două măsuri referitoare la eliberarea cazierului fiscal, menite să contribuie la îmbunătăţirea relaţiei contribuabilului cu ANAF, prin modernizarea serviciilor administraţiei fiscale. În acest sens, actul normativ va crea baza legală pentru depunerea cererilor şi eliberarea certificatului de cazier fiscal în format electronic. De asemenea, se reglementează posibilitatea eliberării cazierului fiscal de către orice organ fiscal competent în eliberarea certificatului de cazier fiscal, indiferent de domiciliul contribuabilului. Cazierul fiscal este organizat la nivel central (ca o bază de date centrală) în care se ţine evidenţa contribuabililor de pe întreg teritoriul ţării. Potrivit noii reglementări, la această bază de date vor avea acces, pentru interogare şi emitere, toate unităţile subordonate competente. Ca atare, acestea pot elibera certificatul de cazier fiscal oricărui contribuabil, indiferent de domiciliu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Interpretarea legilor se face de către fiecare secție financiară. Există cazuri în care aud interpretări diferite ale aceleiași situații fiscale în sectoare diferite ale capitalei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb