Armata americană a trimis trei elicoptere pentru a evacua 169 de americani care nu au putut ajunge la aeroportul din Kabul, a declarat ieri un oficial american, informează Agerpres.
Trei aparate de zbor Chinook au părăsit perimetrul securizat al aeroportului Hamid Karzai pentru a ajunge la un hotel din apropiere, The Baron, cu scopul de a-i recupera pe cetăţenii americani, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Este pentru prima dată de la debutul crizei când armata americană şi-a demonstrat capacitatea de a părăsi perimetrul securizat al aeroportului pentru a veni în ajutorul celor care doresc să părăsească Afganistanul.
Grupul evacuat la bordul elicopterelor intenţiona să se deplaseze pe jos la aeroport, dar mulţimile făceau dificil accesul, provocând îngrijorare în rândul oficialilor americani, notează sursa citată.
"Nu erau toţi siguri că vor putea trece", a spus John Kirby. "În consecinţă, comandanţii de pe teren au luat iniţiativa de a trimite aceste elicoptere pentru a-i recupera".
Anterior, preşedintele Joe Biden s-a referit la evacuarea a 169 de americani, fără a da însă detalii.
Soldaţii americani, care controlează aeroportul Hamid Karzai pentru a facilita operaţiunile de evacuare, nu l-au părăsit până acum pentru a evita riscul unei ciocniri cu talibanii.