AFM deschide apelul pentru achiziţia de microbuze şcolare

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 29 august 2023

AFM deschide apelul pentru achiziţia de microbuze şcolare

Pentru microbuzele electrice, primăriile care nu deţin staţii de încărcare, vor beneficia şi de finanţarea necesară pentru amenajarea unei astfel de staţii Sumele sunt alocate de AFM, pe fiecare judeţ, în funcţie de numărul de elevi.

English Version

Administraţia Fondului pentru Mediu va derula în perioada 8 septembrie-8 noiembrie sesiunea de aplicaţii destinată administraţiilor locale pentru achziţionarea de microbuze electrice, şi nu numai, destinate transportului elevilor, a declarat Laurenţiu Neculaescu, preşedintele AFM, pentru DC News.

"Consiliile judeţene sunt cele care aplică, dar în numele unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza judeţului respectiv. Pe baza unei cereri, Primăria face o cerere către Consiliul Judeţean, care, când depune aplicaţia la Administraţia Fondului pentru Mediu, trebuie să aibă în spate acele cereri ale primăriilor respective. Programul începe pe 8 septembrie, când se va deschide aplicaţia pentru introducerea solicitărilor şi se va încheia pe 8 noiembrie sau până la epuizarea bugetului. Anul acesta avem un buget alocat de 300 milioane de lei. Vom merge cu o supracontractare de 200%, ceea ce înseamnă că, într-un final, vor fi 600 de milioane de lei în total", a spus Laurenţiu Neculaescu.

Preşedintele AFM a precizat că în cadrul programului sunt eligibile trei categorii de microbuze: full-electric, care au un cost pe vehicul în jur de 250.000-300.000 de euro, hibrid plug-in al căror preţ pe bucată variază între 100.000-150.000 de euro, şi microbuzele CNG (pe gaz natural comprimat), care sunt cele mai ieftine. Numărul de microbuze finanţate de AFM va fi stabilit în funcţie de opţiunea fiecărui aplicant.

În acest context, fiecare primărie eligibilă va primi şi finanţare pentru staţia de alimentare pentru microbuzele electrice.

"Avem în implementare peste 1000 de beneficiari pentru staţii de alimentare pentru maşini electrice. Am avut deja două sesiuni în care am finanţat staţii de încărcare pentru maşini electrice şi, dacă nu mă înşel, sunt în jur de 3000 de staţii la nivel naţional. Există, prin urmare, şi o anumită infrastructură pregătită pentru încărcarea acestor microbuze electrice, iar dacă primăriile nu au deloc staţie, ea va fi eligibilă prin această solicitare", a punctat Laurenţiu Neculaescu.

Şeful AFM a arătat că firma care se va ocupa de montarea staţiilor de încărcare va fi stabilită de consiliul judeţean, potrivit procedurii de achiziţie proprie fiecărei unităţi administrative. Domnul Neculaescu a mai precizat că implementarea concretă a programujljui depinde de termenele de livrare ale producătorilor şi a menţionat că alocarea pentru fiecare judeţ s-a făcut în funcţie de numărul de elevi. Astfel pentru judeţele care au maxim 40.000 de elevi sunt alocate 7 milioane lei per judeţ, pentru judeţele cu un număr de elevi cuprins între 40.000 şi 60.000 de elevi s-au alocat 15 milioane lei, iar judeţele cu peste peste 60.000 de elevi au fiecare o alocare de 25 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb