Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat miercuri că armata "eradichează organizaţii teroriste" în Cisiordania ocupată, afirmând că este necesar să se utilizeze "toată forţa" pentru a îndeplini acest obiectiv, informează un comunicat al biroului său, relatează AFP.
Armata israeliană şi-a continuat miercuri operaţiunea începută în urmă cu o săptămână în nordul Cisiordaniei ocupate, unde cel puţin 30 de palestinieni au fost ucişi între timp, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii.
"În contextul resurgenţei terorismului, eradicăm organizaţiile teroriste în întreaga Iudeea şi Samaria (numele pentru Cisiordania folosit de israelieni)", a declarat Yoav Gallant în faţa unor responsabili militari.
"Aceste organizaţii teroriste (...) trebuie să fie eradicate (...), nu există altă opţiune, trebuie utilizată toată forţa", a adăugat el, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.
Ministrul apărării a mai explicat că a dat undă verde pentru ca lovituri aeriene să fie efectuate "acolo unde este necesar, într-un mod în care să se evite punerea în pericol a soldaţilor".
"Tundem peluza dar va veni momentul când vom smulge şi rădăcinile", a mai spus ministrul israelian al apărării, folosind o expresie din mediile militare şi de securitate israeliene care sugerează operaţiuni regulate pentru a slăbi grupurile armate sau a împiedica întărirea lor.
Incursiunile israeliene sunt cotidiene în Cisiordania ocupată, teatru al unor violenţe criminale, care s-au intensificat de la începutul, în octombrie, a războiului din Gaza, dar ajung rar la o astfel de amploare, potrivit AFP.