AGA SMART ÎN 10 FEBRUARIE PENTRU NUMIREA UNOR NOI MEMBRI AI CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE  Acuzaţii dure între "Smart" şi "Transelectrica"

ANDREI MURGULEŢ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 februarie 2016

Acuzaţii dure între "Smart" şi "Transelectrica"

Constantin Iacov şi-a depus demisia, în luna ianuarie, din funcţia de director general al Societăţii pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice pentru Transport (SMART), o filială unde Transelectrica deţine 70% din acţiuni. Domnul Iacov a rămas doar membru în Consiliul de Administraţie al Smart.

De când a venit la conducerea Smart, domnul Iacov a avut nenumărate dispute cu şefii de la Transelectrica.

Acesta a avut amabilitatea să ne ofere punctul domniei sale de vedere cu privire la tensiunile cu actuala conducere a Transelectrica, care, la rândul ei, ne-a transmis o replică.

Consiliul de Administraţie al SMART a decis convocarea unei Adunării Generale a Acţionarilor pentru data de 10 februarie 2016, ce va avea pe ordinea de zi numirea unor noi membri ai Consiliului de Administraţie al SMART SA, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

În prezent, din Consiliul de Administraţie al SMART, fac parte Eduard Bachide - preşedinte, Dumitru Constantin Iacov, Anca-Gabriela Marinescu şi Gabriel-Lucian Pitu.

Constantin Iacov: "Scăderea contribuţiei pentru mentenanţă duce la o calitate mai slabă a acesteia"

Transelectrica a redus programul de mentenanţă sub oblăduirea Ministerului Economiei, în 2005 acesta fiind de 3 revizii pe an, iar la momentul actual a ajuns la două revizii pentru 3 ani, ne-a declarat recent domnul Constantin Iacov, membru al Consiliului de Administraţie Smart.

Domnia sa acuză: "Actuala conducere Transelectrica, numită de către PNL, are un singur interes, să reuşească falimentarea Smart. Reprezentanţii Transelectrica au încercat să folosească Smart ca o puşculiţă de unde pot să fure. În anul 2009, contribuţia Transelectrica pentru mentenanţă atingea suma de 160 de milioane de lei, iar în momentul actual se doreşte ca acestea să scadă până la 75 de milioane de lei, ceea ce determină, evident, o calitate mai slabă a mentenanţei".

La finalul anului trecut, "Transelectrica" (TEL) era în pericol să rămână fără servicii de mentenanţă, în contextul în care conducerea companiei nu a reuşit să se înţeleagă cu filiala SMART.

Domnul Iacov ne-a spus: "Au fost încheiate 7 acte adiţionale la contractul de mentenanţă a reţelei electrice de transport, termenul de încetare cu prelungire fiind 30 aprilie 2016. Suntem la sfârşitul lunii ianuarie şi nu am primit nicio invitaţie la negociere a unui nou contract, punând în pericol astfel Sistemul Energetic Naţional".

Transelectrica a dat Smart în judecată, la începutul anului trecut, pentru că administratorii companiei de mentenanţă au majorat capitatul social în decembrie, prin aport în natură, cu valoarea unor terenuri pe care filiala Transelectrica obţinuse mai demult certificatul de atestare a proprietăţii.

Surse din Transelectrica SA ne-au declarat, la finele lunii aprilie a anului trecut, că acţiunea în instanţă a fost iniţiată pentru că majorarea cu aport în natură a capitalului SMART s-a făcut doar în baza deciziei Consiliului de Administraţie a filialei transportatorului naţional de electricitate şi nu în urma unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor. Sursele ne-au mai spus atunci că administratorii SMART nu au convocat AGA şi au ignorat şi faptul că, la data la care au decis majorarea capitalului, acţionarul majoritar al Transelectrica nu mai era Secretariatul General al Guvernului (SGG), ci Ministerul Economiei.

Domnul Iacov ne-a spus că oficialii Transelectrica nu au nicio bază când consideră că majorarea de capital efectuată prin preluarea a 30% din acţiuni de către Secretariatul General al Guvernului din Smart a fost ilegală.

Referitor la numirea sa în Consiliul de Administraţie al Smart, domnul Iacov spune că selectarea membrilor a fost făcută de către experţi externi pe resurse umane: "Oficialii Transelectrica nu ţin cont de acest lucru şi vor să numească oameni din conducerea Transelectrica ca administratori la SMART, acest lucru ducând la încălcarea OUG 34 articolul 69".

Oficialul Smart ne-a mai precizat că oricând e posibil ca Sistemul Energetic Naţional (SEN) să aibă un blackout, aşa cum s-a întâmplat la aproximativ o lună după cutremurul din 1977, pierderile economice fiind mai mari faţă de cele provocate de către nefericitul incident.

Oficialii Transelectrica: "Transelectrica nu va permite intrarea Smart în insolvenţă"

"Milităm şi depunem toate eforturile pentru a crea premisele ca atât filialele, cât şi acţionarul majoritar Transelectrica să îşi îndeplineasca obiectivul fundamental, respectiv funcţionarea în siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional în condiţii de eficienţă a costurilor", ne-au precizat recent reprezentanţii Transelectrica, ca reacţie la acuzaţiile domnului Iacov privind reducerea programului de mentenanţă. Aceştia susţin: "În raport cu filialele sale, compania este preocupată de performanţa financiară a acestora, ceea ce constituie motorul principal pentru realizarea în cele mai bune condiţii a obiectului de activitate şi a misiunii pentru care au fost înfiinţate, şi în egală măsură, Transelectrica are în vedere eficienţa capitalurilor investite şi furnizarea de randamente aşteptate de către acţionarii săi".

În opinia reprezentanţilor Transelectrica, activitatea de mentenanţă se conformează Programului de Asigurare a Mentenanţei (PAM) elaborat pe baza Regulamentului de conducere şi organizare a activităţii de mentenanţă aprobat prin Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nr. 35/2002, Regulamentului de mentenanţă preventivă la instalaţiile şi echipamentele din RET - Norma tehnică internă Transelectrica şi programelor anuale de mentenanţă (PM).

Oficialii Transelectrica ne-au precizat: "Programul de Asigurare a Mentenanţei (PAM) realizează reglementarea activităţii, introducerea concepţiei moderne de optimizare şi desfăşurare a activităţii şi se aplică tuturor componentelor activităţii de mentenanţă (tehnice, economico-financiare, relaţionale, organizatorice) efectuate asupra tuturor activelor din cadrul RET (reţeaua electrică de transport). PAM înglobează şi menţine toate normele interne referitoare la întreţinere şi reparaţii, asigurând cadrul pentru elaborarea, revizuirea, actualizarea documentelor privitoare la mentenanţă, în funcţie de necesităţi. Programele de mentenanţă anuale sunt fundamentate pe baza Regulamentului de mentenanţă şi concretizează principiile activităţii de mentenanţă în lucrări şi servicii, asigurând totodată resursele financiare necesare. Norma Tehnică Internă privind activitatea de mentenanţă prevede ca serviciile de mentenanţă să se efectueze numai la momentele oportune, în cantitatea şi calitatea necesare, în aşa fel încât să fie îndeplinite următoarele deziderate importante, menţinerea unui nivel corespunzător al siguranţei în funcţionare a instalaţiilor RET, menţinerea nivelurilor intrinseci de fiabilitate ale ansamblurilor funcţionale şi echipamentelor componente, creşterea disponibilităţii instalaţiilor, optimizarea costurilor totale pe durata de utilizare (prin corelarea cu investiţiile sau retehnologizările realizate)".

Oficialii Transelectrica susţin că, încă de la înfiinţare, compania a efectuat constant retehnologizări ale staţiilor electrice, înlocuiri şi reparaţii capitale ale elementelor uzate moral sau fizic inclusiv la liniile electrice aeriene, precum şi introducerea de noi tehnologii, care au condus la scăderea drastică a cheltuielilor de mentenanţă, pe măsură ce acestea au fost finalizate:

"În anul 2005 Transelectrica avea 6 staţii retehnologizate, iar în prezent, în urma programelor de investiţii, 41 de staţii electrice sunt retehnologizate, celelalte regăsindu-se în diverse stadii privind retehnologizarea (execuţie, proceduri de achiziţie publică, proiectare, promovare HG pentru expropriere), acest volum de investiţii având ca principal scop creşterea nivelului de disponibilitate şi reducerea volumului de mentenanţă. Rezultatele au fost pe măsură şi retehnologizările au dus la reducerea semnificativă a necesarului global de mentenanţă la nivelul companiei".

Referitor la declaraţiile domnului Constantin Iacov potrivit cărora Transelectrica vrea să folosească Smart ca o puşculiţă, oficialii Transelectrica spun că aceste afirmaţii sunt tendenţioase şi nesubstanţiale: "Facem un apel public către acesta (n.r. Constantin Iacov) să informeze de îndată în scris autorităţile publice competente despre orice pretinsă nelegalitate constatată în perioada mandatului său de membru CA şi director general al SMART SA.

Despre majorarea de capital de la Smart, oficialii Transelectrica susţin că nu au contestat niciodată dreptul Statului Român de a deveni acţionar la Smart, ci doar calitatea Secretariatului General al Guvernului (SGG) de a exercita drepturile şi obligaţiile de acţionar în numele Statului Român: "Astfel, în data de 17 decembrie 2014 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 86/2014 prin care Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (denumirea ministerului de la acea dată) a preluat de la SGG exercitarea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica, iar în data de 23 decembrie 2014, cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale mai sus menţionate, domnul Constantin Iacov, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Smart, a înregistrat la Registrul Comerţului drept reprezentant al Statului Român Secretariatul General al Guvernului, în locul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului".

Transelectrica nu va permite intrarea Smart în insolvenţă, având posibilitatea să asigure sumele necesare filialei printr-o majorare de capital social sau prin acordarea unui împrumut, mai susţin reprezentanţii Transelectrica, menţionând: "Pentru anul 2015, programul de mentenanţă preventivă minoră, care asigură un nivel corespunzător al siguranţei în funcţionare a instalaţiilor RET a fost efectuat integral ca lucrări fizice, dar cu economii de 10% faţă de valoarea bugetată ca urmare a gestionării corespunzătoare şi consecvenţe a costurilor. Planul de Administrare aprobat de AGA în data de 30.09.2013 prevede: Strategia operaţională avută în vedere de către Consiliul de Supraveghere se bazează pe scăderea constantă a cheltuielilor operaţionale (în special cele cu mentenanţa şi reparaţiile) pe fondul programului de investiţii accelerat în vederea modernizării şi retehnologizării RET. Elocvenţi în a demonstra eficienţa activităţii de mentenanţă desfăşurată în Transelectrica, pentru anul 2015 următorii indicatori tehnici de continuitate a serviciului: timpul mediu de întrerupere, planificat - 2,9 minute, realizat - 0,36 minute, disponibilitatea RET: planificat - 99,980%, realizat - 99,998%, energia nelivrată consumatorilor în urma incidentelor produse în RET: 38 MWh în 2015, faţă de 137 MWh în 2012.

Constantin Iacov mai acuză că actualul staff al Transelectrica vrea să-şi numească oameni din conducere ca administratori la SMART. În replică, reprentanţii TEL susţin: "Transelectrica şi-a propus creşterea calităţii serviciilor prestate de către filiala Smart, scăderea ponderii companiei în cifra de afaceri a filialei, reducerea costurilor, acest proces urmând să se materializeze într-un Plan de Administrare cu proiecţii financiare fundamentate şi un set de indicatori de performanţă pe care conducerea Filialei îi va angaja faţă de acţionari, conform reglementărilor prevăzute de OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă în instituţiile publice.

Conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativa în instituţiile publice, Transelectrica, în calitatea sa de acţionar majoritar, a respins în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, atât Planul de Administrare propus iniţial, cât şi varianta revizuită de conducerea Filialei. În situaţia în care AGA respinge Planul de Administrare revizuit propus de catre Consiliul de Administraţie, OUG 109/2011 prevede expres ca AGA va numi alţi administratori. Acelaşi expert extern angajat de actualul CA al Smart a întocmit o listă scurtă cu propuneri de membri CA pe care se regăsesc actualii membri ai Consiliului de Administraţie. În măsura în care unul dintre noii membri CA va avea simultan şi calitatea de angajat al Transelectrica, singurul impact asupra aplicării OUG 34/2006 va fi faptul că persoana respectivă nu va putea participa ca membru în comisia de evaluare a unei achiziţii în care SMART este ofertant, nicidecum vreo imposibilitate legală a Smart de a mai participa la procedurile de achiziţie ale Transelectrica".

Domnul Iacov mai susţine că ar fi în pericol Sistemul Energetic Naţional, întrucât nu a fost renegociat până acum contractul de mentenanţă dintre Transelectrica şi Smart. Conducerea Transelectrica arată: "Contractul pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a fost încheiat pentru perioada 01.02.2012 - 31.01.2015 şi având în vedere obligativitatea asigurării continuităţii serviciilor sau lucrărilor aferente menţinerii siguranţei în funcţionare a SEN, au fost încheiate acte adiţionale care au prelungit contractul după această dată, urmare a negocierilor eşuate, potrivit documentului Transelectrica.

Prin ofertele din ianuarie 2015 şi aprilie 2015, Smart a propus valori care depăşeau cu mult valoarea estimată de către Transelectrica în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru asigurarea serviciului de mentenanţă, astfel, ca exemplu, valoarea ofertei revizuite din data de 09.04.2015 a fost semnificativ mai mare decât cea estimată de Transelectrica, unele creşteri de tarife ajungând şi la 300% faţă de cele din contractul existent. Necesarul de servicii şi lucrări al companiei se face corelat cu Programul de Asigurare a Mentenanţei, cu necesităţile Reţelei Electrice de Transport şi nu poate compensa costurile ineficienţei Smart".

Constantin Iacov: "Smart şi Transelectrica ar putea ajunge la contracte de 5-6 miliarde euro, în urma proiectului Tanzania"

Transportatorul naţional de electricitate Transelectrica SA a aprobat, anul trecut, într-o AGA SMART SA (filiala sa de mentenanţă şi reparaţii) înfiinţarea companiei SMART Tanzania.

Domnul Constantin Iacov, membru Consiliului al de Administraţie Smart, ne-a declarat: "În octombrie 2015, Ministerul Economiei nu a permis accesul la staţiile din Tanzania. Abia după intervenţia Guvernului am reuşit să obţinem aprobarea pentru proiectul menţionat. Din păcate, nici Ministerul, nici Transelectrica nu înţeleg importanţa cuceririi de noi proiecte pe domeniul energiei şi încearcă prin metode mai puţin legale să blocheze orice activitate Smart".

Domnia sa a precizat că, în viitor, pe baza acestui proiect, Smart şi Transelectrica ar putea ajunge la contracte de 5-6 miliarde euro semnate uşor: "Săptămâna trecută am devenit subcontractori principali la o companie din Egipt, la o lucrare de peste 170 milioane de euro, pentru a construi 4 staţii de 400 KV. Ţara noastră intră pe pieţe care nu au mai fost până acum.

PIB-ul Tanzaniei are o creştere anuală de 7,5%-8,5%, ceea ce este important. Un alt mare avantaj ar mai fi că nu avem nevoie de viză pentru a merge în Tanzania".

Constantin Iacov: "Avem un ministru al Economiei care a dezvoltat proiecte după ureche"

În opinia domnului Constantin Iacov, actualul ministru al Economiei a căutat investitori în Germania pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. "Din păcate, ministrul Economiei nu ştie că nemţii au luat o hotărâre acum 6-7 luni de închidere a centralelor nucleare şi, în loc să se îndrepte către China, domnia sa a dezvoltat proiecte după ureche", a mai spus Constantin Iacov, adăugând: "Mihai Tudose, fostul ministru al Economiei, de asemenea a vrut să conducă Ministerul Economiei după ureche, singura lui calitate, după cum spunea şi dumnealui, care îl recomanda pe el în acea funcţie fiind statura şi greutatea".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb