Agenţia germană de informaţii externe a concluzionat că virusul SARS-CoV-2 provine probabil dintr-un laborator

A.B.
Internaţional / 12 martie

Agenţia germană de informaţii externe a concluzionat că virusul SARS-CoV-2 provine probabil dintr-un laborator

Agenţia germană de informaţii externe (BND) a estimat în anul 2020 o probabilitate de 80%-90% ca virusul care a stat la baza pandemiei de COVID-19 să fi fost eliberat accidental de la Institutul de Virologie din Wuhan, China, au relatat miercuri două publicaţii germane, potrivit Reuters.

Potrivit unui articol comun al publicaţiilor Die Zeit şi Sueddeutscher Zeitung, agenţia germană de spionaj BND a avut indicii că institutul chinez a condus experimente de tip ''câştig-de-funcţie'', în cadrul cărora virusurile sunt modificate pentru a deveni mai transmisibile la oameni în scopuri de cercetare.

Agenţia germană a mai avut, de asemenea, indicii că numeroase violări ale regulilor de securitate s-au produs în laborator, au precizat cele două publicaţii.

Evaluarea agenţiei BND s-a bazat pe o operaţiune nespecificată de culegere de informaţii care poartă numele de cod ''Saaremaa'', precum şi pe date disponibile public. A fost comandată de biroul cancelarului de la acea vreme, Angela Merkel, dar nu a fost niciodată publicată, se mai spune în articolul de presă.

BND a refuzat să comenteze informaţia. Întrebat la o conferinţă de presă despre acest raport, cancelarul Olaf Scholz a refuzat miercuri, de asemenea, orice comentariu pe această temă.

Publicaţiile au relatat că evaluarea a fost, cu toate acestea, împărtăşită Agenţiei Centrale de Informaţii din Statele Unite (CIA) în toamna anului 2024.

Un purtător de cuvânt al CIA a declarat în ianuarie 2025 că CIA a evaluat că pandemia de COVID-19 a provenit mai probabil dintr-un laborator şi nu din natură.

CIA a spus la momentul respectiv că are ''o încredere scăzută'' în evaluarea sa şi că ambele scenarii - origine din laborator şi origine naturală - rămân plauzibile.

Guvernul Chinei a spus că susţine şi că s-a implicat în cercetarea demarată pentru a determina originea COVID-19 şi a acuzat administraţia de la Washington de politizarea acestui subiect, îndeosebi din cauza eforturilor depuse de agenţiile de informaţii din Statele Unite pentru a investiga problema.

Potrivit Beijingului, nu sunt credibile afirmaţiile potrivit cărora o scurgere din laborator ar fi declanşat pandemia.

Ministrul de Externe al Chinei a declarat luna trecută că Institutul de Virologie din Wuhan nu a desfăşurat niciodată o cercetare de tip ''câştig-de-funcţie'' asupra coronavirusului şi că nu a fost implicat în crearea sau scurgerea virusului care cauzează boala COVID-19.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce a fost a fost,

    important e ca acu acu mai cumpara Ursulica vreo 1 miliard de doze Pfizer  

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb