Agenţia SAPARD a primit 112 cereri de finanţare, luna trecută

Eli Roman
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 10 iunie 2005

Agenţia SAPARD a primit, luna trecută, un număr record de 112 cereri de finanţare în valoare totală de peste 44 milioane de euro, reprezentînd aproximativ 25% din totalul fondurilor solicitate pînă în prezent pentru Măsurile de finanţare privată. Cele mai solicitate investiţii sînt cele privitoare la exploataţiile agricole (Măsura 3.1) pentru care au fost depuse 52 de proiecte cu o valoare totală de 9,88 milioane de euro. În cadrul acestei măsuri, proiectele pentru culturile de cîmp au atras majoritatea cererilor, respectiv 39 de solicitanţi. Pentru Diversificarea activităţilor economice din mediul rural (Măsura 3.4) au fost depuse 41 de proiecte, în valoare de 5,35 milioane de euro, din care cele mai multe vizează turismul rural (26 de proiecte) şi alte activităţi - apicultură, creşterea melcilor (12 proiecte). De asemenea, au fost depuse 19 cereri de finanţare pentru Îmbunătăţirea procesării şi marketingului produselor agricole şi piscicole (Măsura 1.1). Proiectele vizează investiţii în sectorul de lapte, carne şi produse din carne, legume şi fructe, iar valoarea totală se ridică la 28,84 milioane de euro. Dacă cererea de finanţare depusă la Birourile Regionale SAPARD este completă din punct de vedere al documentaţiei, ea este acceptată. După verificarea pe teren, solicitanţii vor primi în aproximativ o lună notificarea privind eligibilitatea cererilor de finanţare depuse. Dacă o cerere de finanţare este eligibilă, urmează în cel mai scurt timp semnarea contractului de finanţare şi începerea derulării proiectului.

În prezent, Agenţia a avizat lucrările de execuţie pentru 485 de proiecte, dintre care 261 pentru drumuri, 177 pentru alimentări apă şi 47 pentru canalizare. Stadiul fizic al celor 479 de proiecte pentru care au fost avizate lucrările de execuţie este: 1.526 km drumuri, 3.214 km conducte alimentare cu apă şi 345 conducte de canalizare.

Agenţia SAPARD a contractat pentru toate Măsurile de finanţare acreditate un număr de 1328 proiecte în valoare de 613,56 milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei, urmează să fie plătite către beneficiari circa 6 milioane de euro. În prezent solicitările acestora se găsesc în faza de verificare pentru autorizarea plăţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb