AIEE a organizat prima ediţie a evenimentului "Zilele carierei în industria energetică"

F.D.
Miscellanea / 9 noiembrie 2022

AIEE a organizat prima ediţie a evenimentului "Zilele carierei în industria energetică"

În parteneriat cu Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Asociaţia Inginerilor Energeticieni şi Electricieni - AIEE a organizat prima ediţie a evenimentului "Zilele carierei în industria energetică", potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Conform sursei citate, în perioada 31 octombrie - 4 noiembrie 2022, peste 1000 de elevi, studenţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai companiilor de top din sectorul energetic au trecut pragul evenimentului de carieră.

În fiecare zi a evenimentului s-au organizat tururi dedicate elevilor interesaţi de Facultatea de Energetică. Aceştia au putut vizita şi câteva dintre laboratoarele facultăţii: laboratorul de Tehnica Tensiunilor Înalte, laboratorul SCADA, laboratorul de Surse Regenerabile de Energie. Tururile au fost ghidate atât de profesori cât şi de studenţi şi au avut ca scop prezentarea oportunităţilor de studiu din cadrul Facultăţii de Energetică, precum şi ce înseamnă viaţa de student al UPB, informaţii utile oricărui tânăr aflat în căutarea unei facultăţi.

Ziua de luni a debutat cu deschiderea evenimentului în cadrul căreia reprezentanţii facultăţii şi universităţii au adus în prim plan importanţa tinerilor în dezvoltarea sistemului energetic precum şi nevoia de implicare a companiilor în specializarea studenţilor în cadrul Facultăţii. Ziua a fost încheiată cu un concurs video, care a oferit studenţilor şansa de a-şi face cunoscută opinia despre domeniul energetic, într-un mod inovativ şi creativ.

Marţi a fost ziua dedicată întru totul Facultăţii de Energetică, prin cele două workshop-uri: Practică studenţească şi Student la Energetică. Acestea au avut ca scop prezentarea detaliilor legate de practica din anul III de studiu şi informaţii referitoare la specializările facultăţii şi modul de alegere al acestora.

Ziua de miercuri a fost ziua cu cele mai multe activităţi pentru participanţi. Laboratorul de Tehnica Tensiunilor Înalte a găzduit prezentările de companii, Holul Facultăţii de Energetică a fost transformat prin standurile partenerilor şi nu în ultimul rând, curtea interioară a Facultăţii a fost însufleţită în timpul pauzelor de networking. Toate acestea au format cadrul perfect pentru studenţi să strângă informaţii utile pentru viitorii paşi în cariera lor, să interacţioneze cu angajatorii din domeniu şi să schimbe datele de contact cu aceştia. Patru companii au avut prezentări miercuri: Engie, Eximprod, Enel şi Nuclearelectrica.

A patra zi de eveniment a continuat cu prezentări susţinute de Transelectrica, Enevo Group, Siemens Energy şi Schneider Electric, în acelaşi cadru asigurat de laboratorul de Tehnica Tensiunilor Înalte şi cu aceeaşi atmosferă primitoare creată de întreaga echipă de organizare. Ziua a fost încheiată într-un mod cât se poate de inedit, ultima prezentare de companie fiind susţinută de ELCEN chiar în Sala Maşinilor de la CET Vest.

Ultima zi de eveniment a fost dedicată vizitelor tehnice. Acestea au fost organizate la două obiective energetice importante: o staţie electrică de transformare din apropierea Bucureştiului (Enel) şi la cea mai mare rafinărie din sud-estul Europei - Petromidia (Rompetrol). Tot parte a evenimentului va fi şi cea de-a treia vizită de studiu, în data de 18 noiembrie, la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Mioveni (Nuclearelectrica), se mai arată în comunicat.

Ziarul BURSA a fost partener media al evenimentului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb