Ajutorul de minimis va fi de 90% din cheltuielile eligibile pentru finanţare, acordat pe doi ani

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 septembrie 2013

Ajutorul de minimis pentru IMM-uri, în cuantum de maximum 100.000 de euro, în coborâre de la 200.000 euro, va fi de 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finanţare, în loc de 100%, iar perioada de acordare scade de la trei la doi ani fiscali, potrivit unui proiect de HG. Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a anunţat săptămâna trecută mai multe modificări la schema de minimis, printre care scăderea plafonului maxim de la 200.000 de euro la 100.000 de euro (echivalent lei), durata înscrierii de zece zile şi acordarea de punctaje fiecărui proiect.

Proiectul de hotărâre de Guvern prevede ca ajutorul de minimis să fie acordat pe o perioadă de doi ani fiscali consecutivi, în scădere de la trei ani, cât prevede hotărârea aprobată în luna mai.

Totodată, fondurile vor fi alocate de la bugetul Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, în loc de bugetul Ministerului Finanţelor.

Proiectul modifică şi prevederea privind obligativitatea firmelor de a angaja un anumit număr de persoane în funcţie de suma pe care o primesc.

Astfel, IMM-urile trebuie să menţină locurile de muncă existente la data înregistrării cererii de finanţare şi să creeze până la finalizarea investiţiei, dar şi să menţină ulterior pentru o perioadă de trei ani locurile de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni.

În prezent, firmele trebuie să creeze, până la finalizarea investiţiei, cinci locuri de muncă, pentru ajutoarele de maximum 100.000 euro, respectiv şapte locuri pentru sumele cuprinse între 100.000 şi 200.000 euro. Dintre acestea, cel puţin două, respectiv trei locuri de muncă trebuie să fie acordate unor persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni. Firmele trebuie să menţină aceste posturi încă trei ani de la finalizarea investiţiei.

Autorităţile estimează că vor beneficia de aceste ajutoare 1.111 de IMM-uri, faţă de 1.000 de firme, cât se preconiza în legislaţia în vigoare.

Implementarea schemei se va face în cadrul Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, prin oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie.

Grapini afirma săptămâna trecută că singurul lucru care nu a fost stabilit era dacă dosarele vor fi depuse la ADR-uri sau la oficiile pentru IMM-uri.

Ministrul a precizat că înscrierea va dura zece zile şi vor fi acordate punctaje fiecărui proiect în funcţie de anumite criterii şi nu va mai funcţiona criteriul primul venit, primul servit, ca la sesiunea de înregistrare online a IMM-urilor de la sfârşitul lunii august, care a dus la blocarea site-ului, aceasta fiind anulată ulterior.

Punctajul acordat IMM-urilor la înscriere este următorul: pentru producţie - 35 de puncte, la învăţământ, ştiinţă, cercetare - 30 puncte, iar pentru servicii, sănătate, asistenţă socială, cultură şi artă - 20 puncte. Microîntreprinderile primesc 15 puncte, întreprinderile mici - 10 puncte, iar cele mijlocii - 5 puncte. Al treilea indicator, de departajare, vizează numărul de persoane angajate. Astfel, pentru un angajat firma primeşte 15 puncte, pentru două locuri de muncă nou create - 20 de puncte, 3 locuri de muncă - 25 puncte, 4 locuri - 30 puncte şi 5 locuri - 35 de puncte.

Cel mai mare punctaj este de 100 de puncte, iar punctajul minim pentru aprobarea proiectului este de 60 de puncte.

După înscriere, timp de 60 de zile, vor fi verificate dosarele pentru a nu exista neconcordanţe, după ce un soft va stabili care firme au punctajele mai mari pe baza criteriilor menţionate.

Grapini a declarat recent, potrivit Mediafax, că va face presiuni ca modificările privind schema de ajutor de minimis să fie discutate în curând în Guvern.

Ministerul Finanţelor a decis ca sesiunea de înregistrare online pentru schema de minimis, derulată la 28 august şi reclamată de mai mulţi înreprinzători, să fie anulată şi reluată ulterior pentru a fi eliminată astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri.

La 28 august, mai mulţi întreprinzători care au încercat să acceseze pagina de internet a Ministerului Finanţelor au reclamat că secţiunea dedicată schemei de minimis în valoare maximă de 500 milioane lei s-a blocat după deschidere, iar la scurt timp procesul de selecţie a fost declarat închis, aceştia nemaiputând aplica pentru ajutorul financiar.

Ulterior, ministerul a transmis un comunicat în care arăta că pagina de internet dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesată de 20.225 de persoane, iar restul celor interesaţi nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT "era deja atinsă".

Guvernul a aprobat recent creşterea bugetului pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investiţii, de la 400 milioane lei la 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb