Al doilea mare pelerinaj la Mecca, cu participare limitată din cauza restricţiilor impuse de pandemie

G.B
Internaţional / 17 iulie 2021

Al doilea mare pelerinaj la Mecca, cu participare limitată din cauza restricţiilor impuse de pandemie

Sute de credincioşi musulmani au ajuns astăzi la Marea Moschee de la Mecca, în vestul Arabiei Saudite, pentru a participa la marele pelerinaj anual, marcat pentru al doilea an consecutiv de restricţii pe considerente pandemice, transmite AFP, citată de Agerpres

Doar 60.000 de credincioşi saudiţi şi rezidenţi în regatul saudit vaccinaţi au primit autorizaţia de a participa anul acesta la hajj. În 2020, numărul acestora a fost în jur de 10.000. Prin comparaţie, în 2019 participarea se ridica la aproximativ 2,5 milioane de credincioşi veniţi din comunităţile musulmane din întreaga lume.

Astăzi, sute de credincioşi împărţiţi în mici grupuri au început să înconjoare Kaaba, structura cubică de culoare neagră aflată în inima Marii Moschei, spre care se întorc cu faţa toţi musulmanii atunci când se roagă.

Acest obicei, denumit ''tawaf'' în arabă, marchează începerea marelui pelerinaj, hajj, înainte de lansarea oficială a riturilor care încep duminică.

Pe canalele de televiziune saudite sunt prezentate numeroase interviuri cu responsabili care insistă asupra restricţiilor impuse. Vineri, televiziunile saudite au prezentat imagini cu personal care pulveriza în Marea Moschee cu produse dezinfectante.

Pelerinii sunt împărţiţi în grupuri de câte 20 de persoane pentru a "limita propagarea virusului" în cazul în care unul dintre ei este infectat, conform unui responsabil saudit. În afara măsurilor stricte de distanţare socială, Ministerul pentru Hajj a introdus "un card electronic Hajj'' care permite accesul fără contact al pelerinilor în campinguri şi hoteluri, precum şi transportul către locurile religioase.

Sunt folosiţi roboţi pentru distribuirea sticlelor cu apă sfinţită, iar pelerinii nu vor putea atinge Kaaba.

Marele pelerinaj, care este organizat o dată pe an, este unul dintre cei 5 stâlpi ai islamului pe care credincioşii musulmani trebuie să-i îndeplinească cel puţin o dată în viaţa lor, dacă le permite sănătatea şi situaţia financiară, notează AFP.

La începutul unii iulie, Ministerul pentru Hajj a oferit asigurări că vor fi respectate "cele mai ridicate niveluri de protecţie sanitară" în faţa propagării noilor variante. Doar rezidenţii vaccinaţi, cu vârsta între 18 şi 65 de ani, care nu suferă de nicio maladie cronică, pot participa la hajj în acest an.

Arabia Saudită a înregistrat până în prezent peste 500.000 de infecţii şi peste 8.000 de decese din cauza noului coronavirus. Aproximativ 20 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în această ţară cu peste 34 de milioane de locuitori, mai notează AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sunt muuult pesta Tomitanul nostru care e un primitiv! Atenție constanteni foarte mândri de jmecherul vostru !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb