ALB: Estimările la nouă luni privind piaţa de leasing arată o creştere de 19%

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 octombrie 2014

ALB: Estimările la nouă luni privind piaţa de leasing arată o creştere de 19%

Piaţa autohtonă de leasing a crescut cu 19%, în primele nouă luni din 2014, faţă de aceeaşi perioadă din 2013 şi se apropie de un miliard de euro ca valoare, au anunţat, ieri, reprezentanţi ai Consiliului de Leasing al Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România.

Felix Daniliuc, preşedintele Consiliului de Leasing al ALB, a declarat că această creştere este susţinută în principal din finanţarea vehiculelor folosite de firme în activitatea lor economică, marea majoritate a autovehiculelor fiind de transport mărfuri sau pentru efectuarea de servicii.

Felix Daniliuc a subliniat că leasing-ul trebuie văzut ca o soluţie de finanţare, cu avantaje atât pentru client, căruia nu îi sunt cerute garanţii, ca în cazul unui credit bancar, compania aducând în garanţie bunul finanţat, cât şi din punctul de vedere al avantajelor de tip fiscal, care se referă la deductibilitatea TVA. De asemenea, acesta consideră că leasingul poate avea efect de multiplicare în economie şi poate juca rolul de barometru al pieţei.

Felix Daniliuc a spus: "Noi putem fi un barometru. Dacă vă veţi uita la piaţa de leasing, veţi vedea că leasingul a reuşit să anticipeze evoluţiile economice, are efect de multiplicare, de valoare adăugată, prin faptul că finanţează active productive. Tot ceea ce finanţează leasingul se regăseşte în economie. Leasingul poate să aducă şi competenţă tehnică şi să amplifice performanţa unei companii. Când compania are probleme, companiile de leasing pot avea un rol de sanitar, ele pot uşura situaţia clientului aflat în dificultate, pentru că activele pot fi recuperate, pot fi revândute, şi atunci povara firmei este uşurată. Eligibilitatea noastră la programe cu bani europeni, poate genera, de asemenea, avantaje pentru economie, acţionari şi ministere. Noi finanţăm active asupra cărora avem şi competenţă tehnică".

Consiliul de Leasing ALB consideră că participarea IFN la programul "Prima Maşină" este un prim pas important în propulsarea sectorului de leasing, dar aici este necesară optimizarea garanţiilor.

"În cazul unui fond de garantare este vorba tot de banii clienţilor, iar în cazul unei rate de neperformanţă mai mari, noi putem optimiza această rată, pentru că ştim foarte bine tehnic ce avem de făcut. Recuperăm, vindem, deci diminuăm pierderea care se generează la nivel de sistem", a explicat reprezentantul ALB, citat de Agerpres.

Secretarul general al ALB, Adriana Ahcearliu, a subliniat că societăţile membre ALB sunt incluse în Registrul Special al BNR şi transmit un mesaj de încredere atât guvernanţilor, care se pot baza pe activitatea societăţilor de leasing, cât şi agenţilor economici, prin faptul că societăţile de leasing membre ALB sunt sub supravegherea fermă a Băncii Naţionale.

"La fel ca şi la băncile comerciale există o zonă de prudenţialitate şi de monitorizare şi avem un Cod de bune practici în cadrul asociaţiei, care înseamnă o standardizare a procedurilor şi o transparentizare către agenţii economici despre cine suntem şi cum lucrăm".

Finanţările în leasing pentru agricultură au ajuns la 27% din total portofoliu, în primul semestru

Finanţările în leasing pentru sectorul agricol au reprezentat 27% în total portofoliu la nivelul societăţilor membre ale Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România, în semestrul unu 2014, comparativ cu 20% în primele şase luni din 2013, potrivit datelor citate de Agerpres.

Statisticile ALB arată că echipamentele industriale au reprezentat 44% în contractele de finanţare în leasing, în semestrul unu 2014, faţă de 49% în aceeaşi perioadă din 2013, iar finanţările în construcţii au fost de 14%, faţă de 18% în şase luni din 2013.

Finanţările de autovehicule au crescut cu 27,25%, până la 737,442 milioane euro, faţă de 649,405 milioane euro, la începutul anului, dintr-un total estimat de finanţări la nivelul societăţilor membre ALB de 987,547 milioane euro.

Contractele pe segmentele de real estate au consemnat o scădere de 12,37%, până la 31,550 milioane euro, comparativ cu 90,685 milioane euro, la începutul anului. Datele ALB arată, de asemenea, că numărul bunurilor reposedate şi-a menţinut tendinţa de scădere accelerată.

La 30 iunie 2014, numărul vehiculelor preluate a ajuns la 1.046, faţă de 1.997 la 30 iunie 2013. Portofoliul contractelor reziliate cu bunuri nerecuperate a ajuns, la 30 iunie 2014, la 29.218 vehicule, faţă de 37.020, la 30 iunie 2013.

Pe segmentul de Real Estate, scăderea a fost de la 4.381 contracte, la 30 iunie 2013, la 3.711 contracte, la 30 iunie 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb