ALDE, nedecisă privind suspendarea lui Iohannis

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 23 august 2018

ALDE, nedecisă privind suspendarea lui Iohannis

Formaţiunea politică al cărei şef este Călin Popescu Tăriceanu nu pare dispusă deocamdată să îl suspende pe preşedintele Klaus Iohannis. Deşi în urmă cu două zile liderul PSD Liviu Dragnea spunea că speră ca Tăriceanu să îşi fi schimbat poziţia pe care a avut-o cu privire la suspendarea şefului statului, ALDE a emis un punct de vedere menit să îi dea bătăi de cap preşedintelui social-democrat.

În textul respectiv, ALDE precizează: "Suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis - tot mai depăşit de cerinţele şi demnitatea funcţiei pe care o ocupă - este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri şi consecinţe. Declanşarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism şi violenţă de lideri politici lipsiţi de scrupule, poate avea urmări imprevizibile. Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei părţi bolnave din trupul statului român trebuie făcută numai în condiţiile în care suntem convinşi că respectiva operaţie nu va perturba funcţionarea statului, precauţie cu atât mai mare cu cât, în prima jumătate a anului viitor, Româ­nia va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Doar în urma unei astfel de evaluări şi a asumării concluziilor sale putem să exprimăm, în deplină cunoştinţă de cauză, o opţiune sau alta în privinţa declanşării procedurii de suspendare".

Este pentru a doua oară în decurs de o lună când ALDE amână o decizie în privinţa suspendării lui Klaus Iohannis. În cursul lunii iulie, Călin Popescu Tăriceanu a făcut un pas înapoi în ches­tiunea suspendării şefului statului, după întâlnirea pe care a avut-o la Bruxelles cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb