Alegeri la PDL cu final aşteptat la Guvern

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 11 mai 2011

Emil Boc, Vasile Blaga, Theodor Paleologu

Emil Boc, Vasile Blaga, Theodor Paleologu

Alegerile pentru şefia Partidului Democrat Li-beral, care vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, nu pot schimba nimic din structura executivului din Piaţa Victoriei. Cei trei oameni politici care se luptă pentru preşedinţia partidului, dincolo de toate lucrurile care îi despart, sunt conştienţi că soarta alegerilor din 2012 depinde în mare măsură de rămânerea PDL la guvernare. Taberele sunt evidente: una grupată în jurul lui Emil Boc, susţinut de aripa tânără a partidului, dar şi de preşedintele ţării, a doua cu Vasile Blaga sprijinit de "seniori", şi o a treia, restrânsă, creată mai mult pentru diversitate decât pentru luptă, a lui Theodor Paleologu. Rămânerea la putere încă un an este o chestiune care ţine de lupta pentru supravieţuire în PDL. Fără pârghiile guvernării, pe valul măsurilor de austeritate, cu o popularitate în picaj constant, partidul riscă să aibă soarta PNŢ-CD din anul 2000.

Cele două variante posibile după Congresul de la sfârşitul acestei săptămâni par diametral opuse după jocul declaraţiilor din ultima lună, dar marile modificări pot fi făcute doar la vârful partidului. Prima, Emil Boc este reales, lucrurile sunt foarte simple, acesta rămâne prim-ministru şi cu sprijinul Palatului Cotroceni îşi va duce mandatul de premier până la capăt. A doua, Vasile Blaga reuşeşte să răstoarne ultimele calcule şi ajunge preşedintele PDL. Chiar dacă a avut parte de mai multe atacuri din partea preşedintelui Băsescu, este puţin probabil ca Vasile Blaga să îşi dea mâna cu opoziţia pentru că acest lucru ar duce automat la scindarea acestei formaţiuni politice. Un guvern nou, cu figuri noi, poate însemna un reviriment de moment în sondaje, dar este considerată o mişcare care comportă prea multe riscuri pe termen lung. Aşa stând lucrurile, menţinerea lui Emil Boc în funcţia de premier, indiferent de ce se întâmplă în alegerile interne, este privită ca singura opţiune de marea masă a membrilor de partid şi, ce este foarte important, de preşedinte.

Declaraţiile pre-şedintelui Traian Băsescu, de la ultima întâlnire cu parlamentarii PDL, făcute publice de către un post de televiziune, pot cântări foarte tare la votul de sâmbătă: "Aici e marea problemă. Cum relansăm guvernarea? Cum relansăm încrederea în coaliţie şi în partidul, principalul partid de guvernământ?! Voi trebuie să continuaţi. Eu nu sunt dirigintele vostru! Eu sunt doar prietenul vostru. Trebuie să continuaţi aceste discuţii. Mă tem că trebuie să priviţi lucrurile în tandem. Două soluţii vă trebuie, nu una singură. Soluţia PDL- ului e formată din două: Guvern, partid! Oameni buni, dacă nu reuşiţi ca prin acţiunea voastră să vă adresaţi exteriorului faceţi alegeri degeaba. Şi nici primul obiectiv- să vă menţineţi la guvernare până în 2012, nici cel de-al doilea - să câştigaţi alegerile - nu vor fi aitinse. Deci tot timpul trebuie să fiţi orientaţi către exteriorul formaţiunii sau a structurii politice din care faceţi parte. Nu este posibil să faceţi politică şi să dai senzaţia că toată guvernarea este pentru tine, pentru membrii tăi, pentru oamenii tăi, indiferent cum sunt. Este aşa, o Golgotă care s-a urcat şi domnul deputat spunea mai înainte: < Bine, dar acum când s-a ajuns la vârf, o luăm în jos din punctul de vedere al greutăţii. Nu mai cărăm în spate sacul cu pietre. De ce trebuie să dăm succesul altuia? > Deci nu cred că asta e abordarea logică pentru că şi dacă eu merg mai uşor, cei pe care i-am tras după mine... Am tras 20 de milioane în Golgota asta, da? Le-am băgat impozite pe pensii, le-am tăiat sporurile, oamenii nu înţeleg exact şi spun: de ce nu îmi dă Guvernul? Ei nu înţeleg că nu puteam să împrumut mai mult decât am împrumutat ca să le dau bani. Şi atunci s-a creat o imagine de Guvern care: Mi-a făcut asta! Mi-a făcut asta! Mi-a făcut asta! Problema este: avem timp ca, rămânând în status quo-ul actual, să recuperăm şi să spună: Da, frate, a făcut că a trebuit! Sau vom rămâne orice am face şi adevărul este că nu mai sunt măsurile de aceeaşi duritate, dar tot va mai trebui să luăm măsuri".

La începutul acestei săptămâni, susţinătorii lui Emil Boc au repurtat un prim succes strategic. Propunerea taberei Blaga, care a insistat pentru un vot în ordine alfabetică la Congres, nu pe judeţe aşa cum a fost până acum, a fost respinsă.

Pentru funcţia de primvicepreşedinte al PDL (patru locuri) s-au înscris Sorin Frunzăverde, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Theodor Baconschi şi Constantin Ostaficiuc, iar Sulfina Barbu, Cezar Preda şi Ioan Oltean se luptă pentru postul de secretar general.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb