Alegerile interne pentru preşedinţia USR PLUS Bucureşti încep astăzi

G.U.
Politică / 26 iunie 2021

Alegerile interne pentru preşedinţia USR PLUS Bucureşti încep astăzi

Alegerile interne pentru preşedinţia USR PLUS Bucureşti încep astăzi, singurii candidaţi înscrişi fiind preşedintele Gărzii de mediu, Octavian Berceanu, şi copreşedintele USR PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, transmite Agerpres.

Membrii USR PLUS Bucureşti îşi pot exprima, în mod fizic, la sediul formaţiunii, opţiunile privind funcţia de preşedinte, componenţa Biroului Municipal, comisia de cenzori şi comisia de arbitraj.

Octavian Berceanu şi Vlad Voiculescu au publicat fiecare pe Facebook o scrisoare adresată membrilor USR PLUS, prezentându-şi principalele atuuri şi reuşite, precum şi obiectivele pentru filiala din Bucureşti, notează sursa citată.

"Biroul Municipal, după alegeri, trebuie să fie un birou al celor pe care-i reprezentăm, transparent, deschis, eficient şi bine organizat. Instituţia pe care o conduc s-a ridicat peste celelalte instituţii pentru că a devenit transparentă cu munca şi cu rezultatele ei, cu miile de sesizări pe care le primeşte în ultimele 3 luni, de 10 ori mai multe decât în anii precedenţi, pentru că acum inspiră încredere într-un ocean de iluzii. Biroul Municipal al USRPLUS poate îmbrăca haina încrederii pentru toţi bucureştenii, depinde doar de voi ce alegeţi, iar suma alegerilor este viitorul. Candidez pentru preşedinţia Biroului Municipal Bucureşti cu energia şi înţelepciunea cu care transform, din 'Cenuşăreasă' în 'Prinţesă' una dintre cele mai importante instituţii ale statului. Am învăţat diplomaţia şi arta negocierii în stradă şi în afaceri", a scris Berceanu.

Voiculescu arată că filiala USR PLUS Bucureşti are peste 5.000 de membri şi pledează pentru unitatea acesteia, în urma fuziunii. El doreşte construirea unor structuri executive care: să ofere susţinere şi suport tehnic colegilor care ocupă funcţii publice, să atragă "oameni care vor să construiască pentru comunitate" şi să pregătească prin cursuri, seminarii, workshopuri şi dezbateri "oamenii de care oraşul şi ţara vor avea nevoie în anii care vin" şi să îi promoveze. El doreşte, de asemenea, impunerea unui "alt ritm de schimbare" în administraţiile Bucureştiului.

"În septembrie anul trecut am reuşit să îndepărtăm ceea ce a fost probabil cea mai coruptă conducere a Bucureştiului şi a sectoarelor. Nu am reuşit să facem asta peste tot şi nu peste tot unde am reuşit avem acum direcţia şi ritmul pe care îl dorim noi şi îl aşteaptă cei care ne-au acordat încrederea. Avem un primar general pe care îl vom sprijini în continuare, dar ritmul şi pe alocuri chiar direcţia vor trebui să fie diferite de ce am văzut până acum. Şi aici există destule exemple despre cum se pot face lucrurile altfel la primarii USR PLUS de la sectoare şi din ţară. Biroul Municipal va lucra atât cu administraţia, cât şi cu Birourile Locale de sector şi cu Biroul Naţional al USR PLUS", a precizat fostul ministru al Sănătăţii.

Alegerile interne au loc după ce, pe 16 aprilie, fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti. În prezent copreşedinţii filialei bucureştene USR PLUS sunt: Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu.

Referindu-se la competiţia internă, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că atât Octavian Berceanu, cât şi Vlad Voiculescu reprezintă "resurse foarte importante şi foarte valoroase" ale formaţiunii.

"Vlad Voiculescu e un profil definit, construit. Tavi Berceanu, de asemenea, este un om cu un profil în plină dezvoltare pe partea de mediu şi prin rolul pe care îl are la conducerea Gărzii de Mediu. Este o competiţie care chiar va fi interesantă şi sunt foarte optimist că va ieşi cea mai bună decizie din votul colegilor", a spus Barna.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Care castiga naste primul.

    1. La tine in familie a castigat taica-tu.

      Bai onanistule, in articol este vorba de cele doua gunoaie useriste.

    Voi toti de la usr-plus cu barbatii vostri insarcinati si copilashi de sub 4 ani care trebuie invatati sa se masturbeze si familiile "noi" lgbtq+ si bisericile de pe care scoateti curcile in poze .... voi toti scarbele dracului ... o sa fiti azvarliti de mana mea concentrata si puternica la sub 2% voturi la fel ca pntcd si la fel ca alde.

    Va voi sufoca satanistilor!  

    Am mai facut-o , o sa o mai fac - de urgenta as putea spune ... v-am vazut fatza devianta , adevarata.... veti fi zvarliti al gunoi din locurile pe nedrept cucerite.  

    voi nu sunteti romani, nu aveti suflet romanesc, nu faceti parte din radacina si trunchiul romanesc. Sunteti viermele putrefact al truchiului romanesc care sapa si usuca Romania!  

    in consecinta, veti disparea.  

    PNL sa se departeze de urgenta de USR-PLUS ca sa nu fie trasi in jos!  

    1. Monser bancher.Daca "viermele putrefact" Catalin Drula face-n tri ani ceva miscare cu autostrazile,apoi mana ta concentrata o sa aiba nevoie de sabia jeddi a lui ala mic cu urechi ascutite.sau ma rog de puterea "sufocanta" a lui ala mare si negru care vorbeste gajait.Altfel baiatul va castiga politic tot ce va dori muschii lui de viermisor.Pana atunci cate un diazepam asa mai mic nu strica.Mere si cu o gura de palinca.Barbatii insarcinati o sa ti se para chiar draguti....

      Doar parțial de acord! Vocile confuze în gândire Voiculescu, Chichirau etc se aud tot mai rar spre deloc!

      Îi apreciez totuși pentru determinarea de a anula pensiile speciale ( sunt singurii ), pentru transparență în cheltuirea banilor publici etc 

      Le mai dau o șansă cel puțin! 

      Apoi toată clasa politică și PSD și PNL au o frică de speriat să urmeze ex Ungariei și Poloniei, să zică nu la aberațiile cu homosexualii! S-a ajuns prea departe!!

      Clar aș fi susținut pe Orban" vocea " estului încă sănătos la cap!!! 

    Astia sunt LGBT isti nenorociti. USR si PLUS trebuie sa dispara din viata politica a tarii.. Satanisti, pedofili homosexuali, lesbiene si toate scursurile asta sunt USR isti..

    1. Gresiti fundamental.Acesti oameni nu spun ce gandesc,sunt uneltele inconstiente a celor cei platesc si care i-au ridicat aici unde sunt.Din pacate,puterea lor,a celor cei sustin,este mai mare decat toate preceptele noastre morale.ati vazut ce forte au angrenat in daramarea PSD,ani in sir au scos in strada mii de demonstranti,unii,dupa cum s-a vazut chiar fara sa stie de ce ies,si au cerat un curent de opinie pro USR-PLUS-PNL .Fiecare dintre acesti copii nevinovati,imberbi ,este capabil ,atunci cand primeste semnalul stabilit,sa scoata din nou masele in strada-fie si platindu-i pe unii.Prima victima nu va fi PSD ci PNL.Vor instaura o dictatura de neinlaturat.O MANA DE FIER INTR-O MANUSE DE CATIFEA.nU SUNT EI CI PAPUSARII.Tineti minte ce v-am spus.

      La modul cum exagerezi,cum bați câmpii ,esti tu însuți un exaltat periculos! Când deviezi în gândire ,o iei razna si cu alte chestii ,că femeile nu stau lângă tine!

      total de acord!

      si asa viata e grea si sunt multe provocari in jurul nostru... numai de asta nu ne ardea!  

      eu nu am nimic cu homosexualii , am si avut colegi de facultate si prieteni dintre ei - sunt oameni foarte ok si de treaba.  

      dar sa nu vad minoritatea dand ritmul majoritatii ca nu o sa fiu de acord cu asta!

      Romania e tara conservatoare si traditionalista, asa ca lasati vrajeala USR-istilor!  

    Când mă uit ce față frumoasă, de bebeluș, are acest Voiculescu la cei 40 și de ani ai săi mă gândesc că la indicațiile lui Ciolos ,a preluat metodă gurului Gregorian Bivolaru de a se spăla dimineața cu pampersi umeziti de pius de copil!

    Bleahhh!

    Sper că nu vă gândiți la altceva privitor la fața lui!  

    1. bukkake ?

      e posibil.

      omul are o piele extra-fina... eh, obrazul fin...cu cheltuiala se tine!  

      Ii hrănit cu lapte de cuc, in fund.

    Pe vremuri, englezii care colonizasera America si care se luptau din greu cu triburile indiene autohtone, aveau urmatoarea zicala pt acestia: "Cel mai bun indian este.....cel mort sau omorat"! Cred ca nici plosnitzele useriste si marxiste nu sunt departe de aceasta zicala!

    1. Pe vremuri nebunii cu bandă roșie pe buletin n-aveau acces la internet. Ce s-au mai schimbat vremurile...

      Aha, deci recunosti ca ai banda rosie pe buletin si cu toate astea, ai acces la Internet! Dar nici n-ar mai trebui sa ne mire asta, pt ca atat ma-ta cat si tac-tu au aceeasi dunga rosie, dar chiar pe creier, fiind pacienti la Balaceanca!

    Poate iese unul de la PSD, cum știu ei sa le facă mai credibile.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb