ALERTFondatorul Glencore, Marc Rich, a murit

F. A.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 26 iunie 2013

"Regele petrolului", Marc Rich, a decedat astăzi, la vârsta de 78 de ani, într-un spital din Elvetia, potrivit Bloomberg.

Vestea a fost dată publicităţii de către purtătorul său de cuvânt, Christian Koenig, care nu a oferit mai multe detalii cu privire la cauza morţii magnatului evreu.

Acesta ar fi murit în urma unui accident vascular cerebral, potrivit unor surse de presă.

Marc Rich, fondatorul casei de comerţ Marc Rich&·Co AG, transformată ulterior în Glencore, a fost o prezenţă constantă în Europa de Est în ceea ce priveşte afacerile din industria feroaselor şi neferoaselor.

Controversatul om de afaceri a fost pus sub acuzare în 1983 pentru 51 de capete de acuzare şi condamnat la 325 de ani de închisoare, fiind implicat în diverse afaceri cu armament sau petrol cu ţări aflate sub embargou în perioada Războiului Rece, precum Iran sau Africa de Sud.

Acesta şi-a susţinut în permanenţă nevinovăţia, fiind graţiat de preşedintele Statelor Unite Bill Clinton, în anul 2001, în ultima zi a mandatului său.

Averea magnatului a fost estimată, anul trecut, la 2,5 de miliarde dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb