Actualizare 16:30 INML va lucra în regim de urgenţă duminică
INML va lucra "în regim de urgenţă" duminică astfel încât toate persoanele decedate în Bucureşti în urma evenimentului de la Clubul Colectiv în ultimele 24 de ore să poată să fie ridicate de către familii, a precizat, sâmbătă, directorul medical al instituţiei, Cristian Curcă.
---------
Actualizare 16:35 André Rieu, în faţa clubului Colectiv
Celebrul compozitor şi violonist se află în faţa clubului Colectiv, unde ţine un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei petrecute vinerea trecută. Acesta a depus şi o coloană de flori.
Artistul a anunţat că va face şi o donaţie importantă familiilor victimelor.
"Singurul lucru la care m-am gândit când am aflat de tragedie a fost să vin aici.(...) Am lansat un dvd în româneşte, cu spectacolele pe care le-am ţinut la Bucureşti, şi voi dona toate încasările obţinute din vânzarea lui familiilor victimelor. Tot ce pot face acum este să vorbesc prin muzică. Voi compune o piesă în memoria acestor victime", le-a declarat jurnaliştilor celebrul dirijor.
(S.A.)
------------
Actualizare 16:11 Iohannis: "Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de familiile îndoliate"
Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanţe pentru familiile celor şapte persoane care au decedat azi, ca urmare a arsurilor grave provocate de incendiul din clubul Colectiv.
"Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de familiile îndoliate, care au primit astăzi vestea tragică a dispariţiei celor dragi, aflaţi în suferinţă în spitale. Dumnezeu să-i odihnească!", a scris şeful statului pe reţeaua de socializare.
-------
Actualizare 15:14 A murit al 39-lea pacient cu arsuri din club Colectiv
Bilanţul morţilor în urma incendiului din club Colectiv a ajuns la 39, după ce un tânăr de 30 de ani s-a STINS din viaţă, fiind internat la Spitalul de Arşi, transmit televiziunile de ştiri.
------
Actualizare 13:20 Cîmpeanu: "Alţi doi pacienţi ar urma să fie transportaţi în Austria"
Două avioane SMURD vor pleca spre Austria în cursul zilei de astăzi, transportând doi pacienţi răniţi în incendiul de la clubul Colectiv, a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu, conform unor surse din presă.
Acesta a mai precizat că avioanele militare care au plecat spre Belgia şi Olanda în cursul nopţii trecute se vor întoarce astăzi în România şi vor fi disponibile pentru a transporta alţi răniţi.
Cîmpeanu a mulţumit ambasadelor ţărilor care şi-au oferit sprijinul, adăugând că, în timpul conferinţei de presă, a fost înştiinţat că Ungaria şi-a exprimat disponibilitatea de a prelua cinci pacienţi.
El a menţionat că se derulează în ritm intens discuţii pentru ca Norvegia şi Finlanda să preia, probabil, câte doi pacienţi fiecare.
Costurile pentru pacienţii care vor fi transferaţi în străinătate vor fi decontate integral din Fondul de rezervă al Guvernului, a mai declarat astăzi premierul interimar într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria. "Un alt subiect ar fi acela al sprijinului acordat de către Guvernul Romaniei, am anunţat deja, vor fi decontate integral costurile pentru pacienţii care vor fi transferaţi în străinătate, din Fondul de rezerva al Guvernului", a spus Cîmpeanu.
Acesta a adăugat că se vor deconta cheltuielile pentru câte un aparţinător pentru fiecare pacient, indiferent de durată.
"În ceea ce priveşte aparţinătorii, vom deconta cheltuielile, indiferent de durata necesară, de transport, cazare şi masă pentru câte un aparţinător pentru fiecare pacient. Acest decont se va face în regim de urgenţă, într-o primă fază, fie prin Direcţiile Consulare - Ministerul de Externe, prin ambasade, fiind cel care s-a implicat deja pentru formalităţile de cazare, fie printr-un program de ajutor de urgenţă gestionat de către Ministerul Muncii. Vom vedea, în cursul zilei de astăzi, care este cea mai rapidă formă de decontare a cheltuielilor pentru aparţinători", a adăugat premierul interimar.
(S.A.)
-------------
Actualizare 12:05 Numărul deceselor a urcat la 38
Doi dintre pacienţii arşi în incendiul de la club Colectiv, un român şi un italian au murit, după ce au fost transportaţi în Olanda pentru a primi îngrijiri medicale, transmit televiziunile de ştiri. Bilanţul morţilor în tragedia de la Colectiv a ajuns la 38.
------
Actualizare 11:53 Numărul morţilor în urma incendiului de la Colectiv a ajuns la 36
Încă o persoană rănită în incendiul din Colectiv şi-a pierdut viaţa, azi, la spitalul Floreasca, anunţă televiziunile de ştiri.
Bilanţul mortţilor în tragedia de la club Colectiv a ajuns la 36.
-------
Actualizare 11:23 Medici voluntari din Franţa vin la Bucureşti pentru a ajuta la îngrijirea răniţilor în incendiul de la Colectiv
Mai multe echipe de câte doi medici voluntari vor veni din Franţa, asigurând pentru următoarele opt-zece săptămâni, prin rotaţie, alături de echipele de medici români, îngrijirea victimelor incendiului de la clubul Colectiv, informează un comunicat de presă al Ambasadei Franceze.
Fiecare echipă va rămâne în România pentru o perioadă de zece zile, potrivit sursei citate.
Prima echipă de medici voluntari din Franţa, care va sosi la Bucureşti duminică, 8 noiembrie, şi luni, 9 noiembrie, va fi formată din doctorul Marc Guibert, chirurg plastician, la Spitalul Saint Louis din Paris şi doctorul Ciprian Isacu, chirurg plastician şi şef al secţiei de tratament al arsurilor de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux. Aceşti doi medici se numără printre primii care s-au declarat solidari şi s-au înscris ca voluntari pentru a veni în ajutorul colegilor chirurgi români.
Medicii voluntari francezi îşi vor dedica complet timpul pacienţilor lor români, astfel încât să poată însoţi un număr cât mai mare de pacienţi în tratamentul lor, să colaboreze cât mai bine cu echipele române şi să faciliteze legătura cu familiile victimelor internate.
Ambasada Franţei şi Societatea franceză de studiere şi tratare a arsurilor (SFETB) intenţionează să asigure o continuare a acestei colaborare pe termen lung. Astfel, dacă medicii care vor interveni în România vor recomanda acest lucru, ar putea fi necesar pentru unii pacienţi să se ia în considerare, în paralel, şi asigurarea unor terapii în Franţa, potrivit comunicatului de presă.
Pe termen şi mai lung se are în vedere continuarea cooperării în domeniul tratamentului în domeniul arsurilor grave. În acest sens un proiect a fost deja început în 2013. Acest proiect vizează realizarea de către autorităţile române, cu finanţare de la Banca Mondială şi din fonduri structurale europene, a cel puţin trei centre specializate în tratarea arsurilor grave (Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş) şi consolidarea dispozitivului din Bucureşti.
Aceste măsuri au fost anunţate vineri, 6 noiembrie, la Ambasada Franţei, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat domnul profesor Marc Chaouat, Secretar general al Societăţii franceze de studiere şi tratare a arsurilor (SFETB), specializat în chirurgie plastică reparatorie şi estetică, care lucrează şi la centrul de tratare a victimelor arsurilor grave din cadrul Spitalului St. Louis din Paris, domnul doctor Vincent De Broucker, şeful serviciului centrului de tratare a victimelor arsurilor de la Centrul spitalicesc regional (CHRU) de la Lille,domnul Patrick Deman, infirmier anestezist de la Centrul de tratament al Arsurilor din Lille, precum şi ministrul Sănătăţii, domnul Nicolae Bănicioiu.
-------
Actualizare 11:05 Bilanţul tragediei din club Colectiv creşte: 35 de morţi
O altă persoană care a fost rănită în incendiul din clubul Colectiv s-a stins din viaţă în această dimineaţă, la spitalul Universitar, transmit televiziunile de ştiri.
Alte 83 de persoane sunt in continuare în stare critică. 16 răniţi în incendiu vor fi transportaţi în Olanda şi Belgia, pentru a primi îngrijiri medicale.
--------
Alţi doi răniţi în tragedia de la clubul Colectiv au murit în această dimineaţă la Spitalul de Arşi din Capitală, potrivit televiziunilor de ştiri. Cei doi pacienţi erau în stare foarte gravă.
Incendiul la Clubul Colectiv din Bucureşti a izbucnit pe 30 octombrie, la ora 22:32. Din cei 400 de oameni prezenţi în club, 34 au murit iar 162 au fost răniţi.