Alexandru Rafila: "Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi vizibil"

F.D.
Miscellanea / 18 mai

Alexandru Rafila: "Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi vizibil"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, că, în România, calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor, inclusiv prin construirea celor trei spitale regionale, relatează Agerpres.

"E unul dintre cele mai importante proiecte pe care le desfăşoară România în domeniul asistenţei medicale, e vorba despre cele trei spitale regionale de urgenţă. Lucrările au început la toate cele trei spitale şi aici, la Cluj, va fi o inaugurare simbolică, pentru că deja constructorul lucrează de o lună şi aproape 10% din lucrările pe care trebuie să le realizeze sunt finalizate. E o situaţie mai complicată, aici la Cluj trebuie făcuţi nişte pereţi de sprijin în acest teren, care va fi excavat, trebuie pregătit în mod special, dar sunt convins că şi din punct de vedere al timpului necesar constructorii se vor încadra, iar noi o să facem tot ceea ce este posibil, încât activitatea de construcţie propriu-zisă a edificiului să nu aibă nici un fel de întârziere", a declarat Alexandru Rafila.

Acesta a susţinut că, acum, în România, se construiesc spitale "nu numai cu foarte multă viteză, ci şi de foarte bună calitate", datorită banilor prin PNRR, dar şi pentru că "sunt foarte mulţi primari, preşedinţi de consilii judeţene care au vocaţia construcţiei".

"Avem 20 de spitale prin PNRR care se află în construcţie sau la care construcţia va începe într-o perioadă imediată, dar mai avem încă ceva (...), sunt foarte mulţi primari, preşedinţi de consilii judeţene care au vocaţia construcţiei, care au un interes legitim pentru a proteja sănătatea concetăţenilor lor, a comunităţilor pe care le coordonează, şi foarte multe spitale din municipii în momentul de faţă sunt fie în procedură de construcţie, fie sunt deja finalizate. Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi vizibil şi trebuie să recunoaştem acest lucru, să mulţumim tuturor, n-aş vrea să dăm o tentă politică excesivă nici acestei manifestări, nici a altor lucruri care se întâmplă în domeniul sănătăţii, până la urmă construim pentru comunităţi şi pentru concetăţenii noştri, o facem cu responsabilitate", a adăugat Rafila.

Printre alţii, la eveniment au participat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele PSD Cluj, Vasile Dîncu, primarul Clujului, Emil Boc, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, rectorul UMF, Anca Buzoianu.

În 9 mai, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a început proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, a cărui construire presupune o investiţie de 540 de milioane de euro. Consorţiul de firme care a câştigat licitaţia are obligaţia, conform contractului, să finalizeze proiectul tehnic de execuţie în 12 luni.

"De asemenea, contractul mai prevede 60 de luni pentru asistenţă tehnică (inclusiv pe perioada execuţiei lucrărilor de construcţie) şi alte 60 luni perioada de notificare a defectelor(garanţia lucrărilor). Bugetul pentru lucrările de proiectare şi asistenţă tehnică este de aproximativ 10 milioane de euro", se arată într-un comunicat trimis, la acea dată, de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi pentru îngrijirea pacienţilor internaţi, 19 săli de operaţie, 60 de paturi pentru urgenţe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu şi circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic şi tratament (imagistică, servicii chirurgicale, endoscopie, cardiologie etc.).

"Unitatea sanitară va funcţiona ca spital de urgenţă de nivel înalt şi va fi organizat, în premieră pe centre de servicii (ex: Centrul de cap şi gât, Centrul toracică, Centrul Abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă şi copil, etc) şi va utiliza tehnologii medicale avansate. Construirea spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuţie", se mai arăta în comunicatul respectiv.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Alexandru Rafila: "Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi vizibil"

    FARA 

    - medici specialist de buna calitate, 

    - medicamente de ultima generatie, 

    - aparatura de varf 

    - finantare macar la nivel mediu din UE,

    foarte greu de crezut,pacat de romanii suferinzi 

    Rafila vorbește după ureche .. Sistemul medical este in colaps .. Nu din cauza salarizării care acum e ca in occident ci din cauza calității umane foarte slab pregătită orientata numai sa câștige mulți bani de pe bolnavi fără sa ofere servicii medicale de calitate .. Așa este și la stat dar și la privat … Numa banu , banu interesează ..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb