Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, vineri, că unificarea administrativă a spitalelor din Oradea este un bun exemplu, deoarece, prin comasare, se ajunge la performanţă medicală şi managerială, dar şi la un excedent în veniturile spitalului, informează Agerpres.
"Eu, ca principiu, eu am şi această specialitate de sănătate publică şi totdeauna eficientizarea serviciilor medicale trebuie să fie ceea ce ne călăuzeşte în modul de administrare a sistemului de sănătate. După cum ştiţi, această comasare a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii, deci structura nouă a Spitalului Judeţean, în această comasare, am agreat-o şi s-a întâmplat asta în timpul mandatului meu. Avem o resursă umană limitată, întotdeauna, şi e bine să concentrăm resursa umană calificată încât să putem oferi întreaga gamă de servicii medicale şi rezultatul acestei comasări - am discutat cu domnul director al Spitalului Judeţean, pe care îl cunosc de foarte mulţi ani şi îl respect pentru ceea ce face - şi dincolo de faptul că reuşeşte să ofere servicii medicale de calitate şi să reducă dacă vreţi încărcarea administrativă, pentru că prin comasare, vă daţi seama, multe structuri administrative au devenit mai eficiente. Şi atunci sigur că această comasare a dus şi la o performanţă medicală şi la una managerială şi la un excedent în veniturile spitalului. Deci e clar că e o abordare raţională care cred că e un bun exemplu, din moment ce noi am susţinut-o şi am aprobat-o la Ministerul Sănătăţii", a afirmat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Bihor.
Alături de acesta s-au aflat liderul PSD Bihor, neurochirurgul Aurel Mohan, candidat pentru Senat şi dr. Anca Huniadi, candidată pentru Cameră.
"Aici la dumneavoastră este un centru de excelenţă în neurochirurgie şi nu spun acest lucru pentru că este lângă mine colegul meu care este profesor de neurochirurgie, dar asta este realitatea. Este al doilea centru din România care tratează accidentul vascular cerebral prin sisteme avansate de intervenţie şi sumele necesare pentru echipamentele achiziţionate în aceşti ultimii doi ani au fost furnizate de către Ministerul Sănătăţii", a afirmat ministrul Rafila.
Candidat la Camera Deputaţilor din partea PSD Iaşi, ministrul Rafila a vizitat vineri şantierul noului spital din Oradea, o investiţie în valoare de 135 de milioane de euro, cea mai mare investiţie din istoria municipiului, finanţată din PNRR.
"Pentru prima dată după 35 de ani, construim spitale în România, spitale publice în România. Proiectele sunt în diverse stadii, unele sunt foarte avansate aşa cum e la Cluj, altele sunt în desfăşurare aşa cum este cel de aici de la Oradea. Am avut ocazia să vizitez acest şantier şi de asemenea, şantierul Ambulatoriului de specialitate de la Spitalul Judeţean care este avansat şi va fi finalizat în prima jumătate a anului 2025", a mai precizat ministrul Sănătăţii.
Activitatea unificată a celor două spitale mari din Oradea - Municipal şi Judeţean - a început în data de 26 februarie 2022. Spitalul Municipal (care înglobase anterior trei unităţi: Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie şi Spitalul de Pneumoftiziologie) a fost desfiinţat, iar Spitalul Judeţean a absorbit tot ce înseamnă partea medicală, funcţionând cu o capacitate de 1.811 paturi.
După fuziunea celor două spitale mari, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, considerat cel mai mare spital public din România, a devenit spital de categoria I, prin urmare gradul de finanţare a crescut la circa 1.800 lei/pacient.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.11.2024, 20:13)
Rafila de ce candideaza din partea Iasului? Individul nu are nici o tangenta cu Iasul...
2. Permiteti medicilor sa fie medici de familie fara
(mesaj trimis de anonim în data de 16.11.2024, 07:09)
E mare criza ca nu sunt medici de familie destui, nici macatr la orase. Dar absolventii de medicina generala sunt competenti sa fie medici generalisti, poate un mic training pe legislatie si sunt capabili. De ce nu faceti reforma asta ca sa deblicati sectorul de medicina primara?