Acordul convenit vineri seară, pe tema Greciei, de către miniştrii de finanţe din zona euro (aşa-numitul "Eurogrup"), anulează angajamentele luate de fostul guvern elen, conservator, faţă de creditorii internaţionali, a declarat ieri actualul premierul grec Alexis Tsipras, scrie presa străină.
Eurogrupul a decis, vineri seară, să extindă cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, cu condiţia ca statul elen să prezinte mâine propuneri de reforme structurale, printre care lupta împotriva fraudei fiscale sau combaterea corupţiei.
În opinia lui Tsipras, acordul de vineri este "un pas decisiv", demnitarul comentând: "Am câştigat o bătălie, însă nu şi războiul. Adevăratele dificultăţi ne aşteaptă de acum înainte".
SUA şi-au iterat speranţa că Grecia va rămâne în zona euro, încurajând Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional "să traseze o cale" ce ar ajuta statul grec să-şi reia creşterea economică.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a declarat ieri: "Noi avem convingerea că reformele structurale necesare şi planul pentru revenirea pe creştere vor avea mai multe şanse de reuşită dacă Grecia rămâne în zona euro. Am încurajat Grecia să coopereze cu partenerii săi europeni şi cu FMI, ca să-şi rezolve problemele structurale".
Tot ieri, preşedintele francez François Hollande a calificat acordul de la Bruxelles drept "un compromis bun", "atât pentru Europa, cât şi pentru Grecia".
"Soluţia corectă este să-i oferim timp Greciei pentru realizarea reformelor şi pentru ca respectul alegătorilor eleni să fie menţinut", a punctat Hollande.