Cresc impozitele şi taxele în Capitală

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 decembrie 2024

Cresc impozitele şi taxele în Capitală

English Version

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, vineri, majorarea cu 10,4% (rata inflaţiei pentru anul 2023) a impozitelor locale şi creşterea altor taxe pentru locuitorii Capitalei. Conform noilor reglementări, mijloacele de transport hibride vor beneficia de o reducere a impozitului cu 95%. De asemenea, se menţine bonificaţia de 10% pentru plata anticipată, până la 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport. Aceasta reprezintă o încurajare pentru contribuabili să-şi achite obligaţiile fiscale mai devreme.

Raportul de specialitate care a însoţit proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul General invocă prevederile articolului 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, care stabileşte că taxele şi impozitele locale trebuie indexate anual, ţinând cont de rata inflaţiei anului fiscal anterior. Ministerul Dezvoltării a transmis că rata inflaţiei pentru 2023 a fost de 10,4%.

În cadrul aceleiaşi şedinţei de vineri, consilierii generali au mai aprobat modernizarea sistemului de iluminat public pe 658 de străzi din şapte zone ale municipiului Bucureşti, proiect în valoare de aproape 60 milioane lei, finanţat printr-un program naţional de sprijinire a eficienţei energetice. Cofinanţarea din partea Primăriei va fi de 147.728 lei.

Potrivit unui alt proiect aprobat, autoturismele hibride vor continua să beneficieze de parcare gratuită în parcările de utilitate generală, în cadrul eforturilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi îmbunătăţire a calităţii aerului.

Consilierii generali au mai decis că anul viitor taxa de promovare turistică a Capitalei rămâne la 2% din tariful de cazare pe zi/sejur, fără TVA. Fondurile colectate vor fi utilizate pentru consolidarea brandului turistic al Bucureştiului, dezvoltarea unei strategii de marketing turistic şi organizarea de evenimente care să atragă un număr mai mare de vizitatori.

În şedinţa de vineri, Consiliul General a decis delegarea activităţilor de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie către Compania Municipală Eco Igienizare pentru o perioadă de cinci ani. Costurile programului pentru anul 2025 sunt estimate la 29,2 milioane de lei. Modificările includ reducerea numărului de dezinfecţii, având în vedere încetarea pandemiei, dar şi extinderea dezinsecţiei în reţelele de apă şi canal.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Din cauza lui Dragnea, Ciolacu si PSD

    Niste nenorociti ! salariile nu stiu daca au crescut cu 6% in acest an... iar capitala e din ce in ce mai praf desi platim taxe de ne cocosham..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb